Am plecat de la Bucureşti pe fondul scandalului mediatic legat de arestarea Elenei Udrea, care striga printre gratii: “Mie puteţi să-mi puneţi cătuşe, dar nu puteţi pune cătuşe adevărului!”. Ia uite, domnule, unde stătea pitit adevărul! Era nevoie de Danton în fustă, asta îi mai lipsea României, care să ne facă să aflăm că adevărul nu poate fi ghilotinat, cum spunea Danton!
În ziarele pe care le-am citit în avion, “Times”, „Daily Mirror”, „Le Monde”, „The Wall Street Journal” sau „International New York Times” nu scria nimic despre acest dulce si surghiunit glas românesc ieşit din blamatul Sing Sing al poliţiei Capitalei, unde puşcăriaşii joacă table, se uită la televizor şi dau directive cum să mai cumpere jucători sau să convertească nestatornicul franc elevetian! Nu scria nimic de Nuţica, de jugul mediatic aflat pe grumazul vizual şi auditiv al bietului popor român. Nici măcar in ziarul olandez „De Telegraaf” nici un ecou. Nici măcar o notă cât de mică! Erau pagini despre Charlotte Rampling si Jennifer Lopez, iar ultima pagina reproducea un autoportret al lui Rembrandt, asa cum „Le Monde” comenta pe larg cazul tabloului Nafea faa ipoipo / Quand te maries-tu? de Gauguin achizitionat recent de un colectionar din Qatar cu 300 milioane dolari. Ce ziare! Ce ziarişti ingraţi, străini la vorbă şi la port! Consideră că e mai important de s-a intamplat la Minsk decât…, sigur, au ceva cu Nuţica noastră! Neamuri proaste! Cum, nimic, nici un zvon despre Românica, despre ocheanele lui Băsel?!
Și ce fapte istorice trăiesc romanii de azi! N-au scris nici despre faptul că francezii nu au însoţit-o la maşină pe doamna Carmen Johannis şi nici nu i-au luat paltonul preşedintelui României (vă daţi seama ce gafă de protocol!), care, enervat peste poate, a trântit cu el de pământ, iar generalul de la Siguranţă l-a înşfăcat imediat şi i l-a înapoiat mai târziu, când domnul preşedinte s-a mai calmat. Trebuia să se concentreze pe discursul de trei rânduri despre terorism şi votul din diasporă. E foarte bine că Johannis vorbeşte scurt, fiindcă ceilalţi preşedinţi, Ceauşescu, Iliescu… vorbeau lung, foarte lung!, insă el vorbeşte ca regele Mihai, scurt, dar îndesat, e drept, într-un limbaj cam otova pe care, deocamdată, doar el îl înţelege. Şi e bine aşa, nu mai are nevoie de translatori pontangii! Adevărul pe care îl strigă Nuţica e ordinar. Îl ştie toată ţara de 25 de ani, care ar echivala cu punerea în cătuşe a clasei politice româneşti emanată de regimurile Iliescu şi Băsescu. O listă lungă de turnători şi trădători de neam, corupţi, analfabeţi, pe care Nuţica i-a strâns la piept, cu al ei Polifem în frunte! Virginica adevărului de azi e mai lungă decât plapuma, cea care se declară “not guilty” e profund vinovată, ca părtaşă la polifemizarea României.
O dată cu vizita lui Johannis în Franţa, se speră ca România să clameze un alt adevăr, care să fie consemnat şi în presa străină. Adevăruri pe sfert sau pe unghie, marca Danton în fustă, nu mai interesează pe nimeni. Ea spune ce se ştia, ce ştiau toţi corupţii de mult, SRI-ul, ofiţerii sub acoperire, DNA, toţi! Adevărul lui Nuţica ţine de groapa românească, acolo să se rezolve, de către lânceda justiţie, dacă români nu au fost în stare să-şi rezolve până acum boala de care suferă. Dacă ceea ce tulbură şi provoacă Danton în fustă erau adevăruri atât de fierbinţi, care priveau binele ţării, de ce Nuţica nu le-a exprimat în campania prezidenţială, când aspira să ajungă pe tronul lui Mihai Viteazul? A avut săptămâni întregi la dispoziţie, zeci de ore de transmisii directe, zeci de interviuri în care nu a rostit nici un cuvinţel despre Coldea et corupţii pe care acum îi toarnă, în timp ce face un gest mafiot la nas, că adică e momentul ca mafia să intervină, să-i scoată cătuşele!
Şi Fernando Arrabal a scris o piesă cu titlul Au pus cătuşe florilor! O fi Nuţica noastră o floare, o floricică pe câmpia adevărului?! Dacă i-ar fi cunoscut destinul, pe care madam Cocoş cică şi-l asumă (dar ar fi putut să i-l asume Băsescu, că doar n-o să i-l asume poporul!), Arrabal ar fi scris alt text, despre actualul Holocaust românesc al clasei politice împotriva propriului popor, care se identifică, na, cu soarta aleşilor! Sigur, acest text dramatic absurd ar fi sunat altfel, mult mai absurd, ar fi emanat un adevăr pe care Nuţica Cocoşica (sic!) l-a ascuns sub pat atâta vreme! Ruşinică! Nici cei cu care a fost în pat nu i-au spus: “Nuţico, scoate adevărul, arată-l, nu-l mai ţine-n pijama!”
Dar Nuţica nu şi nu, fiindcă ea avea clarviziune politică, vedea departe, a aşteptat momentul potrivit pentru un asemenea adevăr, care nu putea fi rostit decât după gratii, când destinul cucoanei avea să aibă cătuşe la mâini! Adevărul lui Danton în fustă nu poate fi rostit decât cu/in cătuşe. Dar când ea, la zecile de emisiuni TV, pleda din obrăjori de ce e bună de preşedintă a României, să se întâlnească în această calitate cu micuţul Hollande, să-l încalece, sau cu micuţa Angelique, să o descalece, cred că mulţi au văzut-o deja având cătuşe la mâini. Numai presa de acasă şi admiratorii ei miopi nu au văzut-o pe Nuţica aşa, adică cum e ea în realitate, cu cătuşe la mâini. Probabil că şi în pântecul matern avea nişte cătuşe minuscule, care cu timpul au tot crescut cât un Arc de Triumf!
Cam aşa cum e şi presa românească, căreia unii o văd cu cătuşe, fiindcă ea e părtaşă la crearea unui asemenea personaj, pe care l-a alimentat mereu şi mereu, strofocându-se să aducă noi dovezi despre graţiile floricelei aka floricicii pe câmpii. Să vedeti ce-o să fie, ce mediatizare, cand va incepe să-si pavoazeze carcera!
Nu vedeti, orice face sau rosteşte Danton în fustă este dat în ziarele româneşti cu litere de-o schioapă ca aforism. N-o bate decat Halep-up, alta mediatizata, care joaca tenis cu cratitele de la bucatarie, da, dar ea face relax, desi nici ingratii de la „Mirror Sport” nu au pomenit-o, niste ofticati!, tot ii dau cu umilinta incasata de la Garbine Muguruza, pe care pompagiii ei o trec sub tacere! Da, dar aforismele Nuticăi nu au concurenţă. De aceea presa se repede să le culeagă, să nu se uite, să nu se piardă. Cred că nici Anton Pann, de s-ar mai naşte o dată, nu ar fi in stare să facă o nouă culegere de folclor din perlele emante din guriţa incarceratei Pleşcoiţe!
Povestea seamănă cu aterizarea pe JFK atunci cand giganticul Boeing, după un zbor luminos, pe un cer senin, profund, brăzdat de razele unui soare divin, a fost nevoit să treacă printr-un start gros de nori intunecoşi, ca sa ajungă pe pămant. In acea portiune nu se vedea nimic. Ceaţă, beznă. Incertitudine totală. Mutatis mutandis, va reuşi aeronava naţională să treacă hopul, să aterizeze cu bine? Să sperăm că o astfel de lume vulgară, in ceaţa istoriei, un astfel de adevăr al ruşinii, al corupţilor, să rămână în debaraua lui Băsescu şi Iliescu, să aparţină definitiv trecutului, fiindcă este un adevăr urât, oricum, nu se vede din avion, aşa cum nici în bestiarele infernului Dante nu a imaginat! Şi să înceapă un alt adevăr, adevărul pe care îl aşteaptă de atâta amar de vreme încercatul şi mult răbdătorul popor român!
Lasă un răspuns