A fi român în Europa „civilizată” (2)

Proverbiala punctualitate și corectitudine a popoarelor germanice nu se adeverește față de angajații români la angajatorii nemți, danezi, suedezi, olandezi, austrieci și belgieni. Au existat și încă se în tâmplă atâtea întămplări tragice ale românilor la locurile de muncă din străinătate, încât nu pot fi cuprinse nici în câteva zeci de articole. Ar avea nevoie de mii de pagini pentru o detaliere și analiză la caz. Ca o persoană care a lucrat câțiva ani în afara țării, fiind confruntată cu astfel de probleme, încerc să punctez doar unele întâmplări revoltătoare din propria experință și din experința unor cunoștințe.

Așa cum precizam în prima parte a articoului, Danemarca este una dintre țările cu industria maritimă foarte dezvoltată, cât și cea zootehnică. Îmi amintesc din timpul facultății mele de zootehnie cât de mult și admirativ ne vorbeau profesorii despre zootehnia din Danemarca. Ne prezentau diferite materiale informative la cursuri, erau invitați să colocvieze diferiți practicanți care lucraseră temporar acolo, dar instruiți și manipulați să ridice Danemarca pe culmile… sclavei. Profesorii care știau situația distrgerii sistematice a agriculturii noastre, făceau lobby pentru a atrage cât mai mulți studenți la facultate, pentru a nu li se desființa profilurile și să nu rămână astfel fără catedră, fără slujbe. Dar, de fapt, știau bine că un amărât de absolvent de zootehnie n-are nici un viitor în România, la cât de puține ferme mai existau în țară, și la cât de prost plătiți sunt, așa că, nu le mai rămăsese decât să ne iluzioneze cu povestea porcului care zboară prin Danemarca și zecile de mii de coroane (m ii de euro) cu care este plătită pe acolo munca de zootehnist. Iar bieții practicanți, invitați să ne încurajeze pe drumul muncii, numai ei știau câtă batjocură înghițiseră în timpul când, totuși, se câștiga mult mai bine decât în prezent. Până în anul 2010, numărul românilor racolați de firmele cu profil agricol pentru a lucra în străinătate era mult mai mic, iar selecția se făcea pe baza studiilor absolvite în domeniu. Așadar, se ținea cont, totuși, de pregătirea în domeniu. Dacă în 2010 numărul românilor din câmpul muncii în DK se cifra la 8.000-10.000, până în prezent cifra a urcat la 40.000, fiind într-o continuă creștere datorită cerinței foarte mare de locuri de muncă.

Și astfel, înmulțirea clăcașilor a dus la diminuarea salariilor, pentru că în domeniul muncii agricole nu mai emigrau numai absolvenții de zootehnie, agronomie și medicină veterinară, ci (probabil prin înțelegeri între state) au început să fie la mare căutare căpșunarii și salahorii alungați de pe tarlalele spaniolilor și italienilor, români disperați dispuși să fie plătiți mizerabil pentru un volum de muncă mult mai mare și fără nici o perspectivă acasă. Astfel s-a stricat piața salariilor în Danemarca, precum și, ireparabil, tot mai rău, imaginea românilor în Europa „civilizată”. De aici s-a inventat și porecla dată de către danezi românilor, de „sclavii albi”. Fiscul danez a fost mai mult decât încântat, pentru că salariile mici ale românilor rămân practic în visteria statului danez. Sistemul lor fiscal este foarte pervers, nu permite să acumulezi banii, ești nevoit să-i cheltui pentru necesități, care sunt atât de împovărătoare. Când mergi în super-market lași jumătate din salariul mizerabil doar pentru hrană, iar dacă îți mai aduci nevasta și copiii, familist fiind, nu rămâi cu nimic, doar trăiești prost, supraviețuiești la limită și ce iei pe mere dai pe pere…

Sunt de părere că fiecare trebuie să trăiască decent, este un drept elementar, dar când vin mulți ca roiurile de lăcuste flâmânde și strică socotelile celor în drept, sigur că nu poți rămâne ignorant. Mie nu mi-a convenit să lucrez cot la cot cu inșii cu câteva clase, cu vocabularul colorat și cu aroganța de a se crede mai capabili. Oricum, din păcate, angajatorul nu va face diferența decât la salariu: dacă cel cu câteva clase cere și acceptă mai puțin, iar cel cu studii are pretenții la ceva mai mult, acesta din urmă va fi socotit „cerșetor”, iar celălalt un „sclav cuminte”. Unuia dintre aceștia i s-a pus întrebarea de către un angajator: „Dar voi, românii, de ce sunteți așa bruneței, sunteți țigani precum se spune?” Românul acela a rămas fără reacție la acel afront, iar eu m-am simțit obligată să îi întorc danezului replica, fiindcă își adjudeca superioriatea în fața noastră în mod nejustificat de jignitor și discriminatoriu. I-am explicat în engleză cum stau lururile, de fapt, cu țiganii infractori și că exista o confuzie injustă, dirijată la nivel de stat, între etnicii puși pe rele și românii pașnici și muncitori. Cu tristețe am constatat că, fără excepție, în comparație cu românii, celelalte nații care aleg Danemarca, sunt evident favorizate, pentru că danezii, în calitate de cotizanți de taxe, contribuie la fondul de pensii și la ajutorul social al emigranților din statele africane și al refugiaților de război, ca politică de țară. Mă întreb atunci, de ce mai trebuie să contribui la un fond de pensii dacă eu muncesc temporar să acumulez o sumă de bani care-mi vor folosi la întoarcerea în țară? Cu alte cuvinte, eu muncesc pentru mine, dar și pentru statul danez, cât și pentru alte nații care se bucură de sprijin gratuit fără să presteze muncă, pe considerentul că sunt defavorizați social. A fi român în Europa occidentală nu-i un privilegiu, ci este o povară pe care, din nevoie, trebuie să o accepți din lipsă de alternativă . Românii care au ales să rămână definitiv în țările adoptive au ales răul cel mai mic. Decât un sclav în țara ta, care nici nu mai este a ta, ci, în mod clar, colonia puterilor lumii, mai bine sclav în altă țară.

O prietenă apropiată, Manuela D., studentă la științe politice la o universitate din Franța, a trăit experinența din cale afară de neplăcută, de a fi dată afară de la cursuri pentru că a îndrăznit să le ia apărarea compatrioților de bună credință și nu a infractorilor. Studenta s-a simțit stigmatizată văzând campaniile de presă denigratoare împotriva românilor din mass media franceză și nu a putut rămâne indiferentă. Atitudinea ei curajoasă a fost taxată la examene și chiar mai mult, și-a pierdut locul de muncă de la cantina universității, pe care greu îl obținuse.

După terminarea facultății și-a dorit să continue masterul la o universitate din Danemarca, incitată fiind de ofertele de școlarizare gratuită, doar că acele oferte atractive nu aveau nimic în comun cu realitatea. A fost nevoită să se angajeze part-time la un restaurant pentru a-și plăti cazarea, mâncarea și cărțile de studiu. Într-o zi obișnuită de muncă a fost agasată de niște clienți danezi cu ofense care făceau referire la români în general, după ce, cu o zi în urmă, televiziunea daneză a prezentat un caz de infracțiune de tâlhărie și omor săvârșit de compatrioții noștrii colorați. S-a făcut mare vâlvă în presa daneză încât, la puțin timp după incident, un autocar cu turiști români a fost oprit din mers și controlat la sânge de către poliția daneză. Pasagerii au fost supuși unui interogatoriu draconic și umilitor, fiind lipsiti de libertate ore în șir, închiși într-o hală care a ținut loc de închisoare unde li s-a scotocit prin bagaje pe motivul că au dispărut unele bunuri de prin magazine, iar autocarul părea suspect…

Revenind la experiențele neplăcute și nu puține ale prietenei mele, iată o altă întâmplare nefericită care i-a cauzat pierderea unei sarcini din cauza stresului și a muncii asidue. Ajunsă la spital, fata aproape intrase în stare de comă, având infecție. I s-a făcut anestezie generală și când s-a trezit avea mască de oxigen pe față, iar dantura îi era distrusă. A cerut explicații și i s-a spus că va primi despăgubiri… A trecut ceva timp și nu i s-a mai dat nici o atenție. A sesizat autoritățile competente care i-au spus că, pentru a demara procesul de despăgubire, va trebui să plătească 6.000 de coroane daneze pentru actele de procedură. După nemumărate demersuri, studenta româncă a rămas doar cu pagubele. Cuvântul „român” provoacă repulsie în societatea occidentală, oricât de europeni ne-am considera noi și oricât de „integrați” ne-am considera, rămânem un popor marginal și codaș, nu doar din considerente economice. Imaginea deformată din optica intoxicată a civilizaților exploatatori, prin percepția greșită, ca urmare a inoculării informațiilor dirijate preluate din media, ne situează într-un top rușinos al națiunilor prost văzute. Este foarte nedrept având în vedere că oamenii noștrii de valoare au contribuit și contribuie la dezvoltarea tehnologiilor și științei, la progresul din care se înfruptă cu opulență stăpânii…

One Response to A fi român în Europa „civilizată” (2)

  1. Pingback: A fi român în Europa „civilizată” (2) - Anonimus

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*