Generali cu slană-n cobză și un Nobel pentru Kövesi!

Mult clamata nevoie de autostrăzi care se arăta tot așa de presantă pentru român precum nevoia de pastă de dinți, iată că a fost surclasată de o alta, endogenă și viscerală: nevoia de Justiție, aidoma celei de frânghie și săpun în casa spânzuratului. În timp ce DNA a împărțit, prin percepție, opinia publică românească în două tabere ‒ una care se teme și alta care se bucură ‒ parcă toate urgențele și emergențele redresării se dizolvă într-un hiatus năucitor, un impas emoțional din care ar fi de așteptat să ieșim mai proaspeți, poate chiar mântuiți de unele păcate. Valul de dosare trimise pe rolul marilor instanțe, precum și măsurile preventive administrate în legătură cu unele vip-uri justițiabile din politica românească nu numai că asigură un raport MCV pe 2015 prin care să ieșim din vizorul UE pe problema Justiției, ci ar putea să-i aducă Laurei Codruța Kövesi o imagine prin care să intre chiar și în atenția Academiei Regale din Stockholm cu instituirea unui Nobel pentru Anticoruptie. Această tânără, care promitea să fie o baschetbalistă de performanță, a urmat modelul tatălui și a optat spre cariera de magistrat. Printr-o și mai inspirată decizie, a fost promovată în fruntea DNA unde asigură mână liberă actului de justiție fără a se intimida nici de insinuări ostile, nici de numele celor trimiși după gratii: politicieni, mari oameni de afaceri și, de ce nu, colegi din magistratură. Fiat Justitia, pereat mundus!

O Libertate care vine după Dreptate este una durabilă, garant al unei economii și vieți sociale sănătoase. Lucrurile merg în acest sens odată cu opțiunea pentru un președinte care inspiră încredere și siguranță. Glorii de carton se spulberă în confruntare cu aparențele și cu cosmetizările în pomada inconsistenței. Generali cu slană-n cobză își pierd epoleții la popota dosarelor mucezite prin sertare, evenimente trecute din istoria recentă sunt readuse în actualitate pentru o revizuire mai profesionistă, apoi universitari corupți, medici adormiți în sclerozele sistemului și primarii discreționismului înfeudat se adaugă racilelor din mahalaua promiscuă a cămătarilor și proxeneților, a șmenarilor și a negustorilor de alba-neagra completând peisajul inteligenței infracționare autohone și făcând penitenciarele tot mai neîncăpătoare. Am vrea să știm că avem cu adevărat o Justiție scutită de suspiciuni, dar faptul că dinspre vârfurile ei ajung după gratii magistrați de genul Alinei Bica, al lui Mircea Moldovan, al lui Ion Stanciu, al Elenei Rovența ori al lui Sorin Viziru înseamnă că pădurea are încă multe uscături.

Condamnarea unor generali și ofițeri din MApN pentru corupție și trafic de influență, trimiterile justițiabilei Elena Udrea spre corupția din serviciile secrete, rămasă deocamdată fără efectele scontate, dar și spre partizanatul din media înseamnă că Laura Codruța Kövesi are și mai multe motive să se plângă de numărul tot mai mare de cazuri ce se cer instrumentate la DNA; peste 5100 de dosare, și numai 86 de procurori sprijiniți de 190 de polițiști specializati pe anticorupție, ceea ce este neîndoielnic insuficient. Însă un lucru se mai cere spus pe marginea acestor cazuri: psihologia inculpatului, capabilă să simuleze teatral nevinovății sau să deruteze ancheta, pune în evidență inteligențe în contiguitate și strategii congruente ce se constituie în modele tipologice sosfisiticate ‒ redutabile examene de competență și abilitate pentru cei ce instrumentează cauzele. Și peste acestea, mai rămâne de văzut cu câtă tenacitate va bate Laura Codruța Kövesi la toate ușile abilitate să colaboreze în instrumentarea unor denunțuri, iar ICCJ rămâne să probeze că nimeni nu e mai presus de lege. Se pare că tocmai pe această secvență presa, capabilă să facă, cu mijloacele ei, lumină în unele spețe, poate să facă umbră deasă în altele prin angajamentul ei de o parte sau de alta a adevărului.

Or, când spun asta, constat simultan că unele pledoarii pătimașe, maladive din unele televiziuni nu și-au găsit satisfacție în Justiție nici după plecarea lui Traian Băsescu de la Cotroceni (de aceea defulează în supoziții și derizoriu), tot așa cum nu au încă motive să jubileze nici altele care apreciau unele condamnări definitive drept ingerințe politice în Justiție. De partea celor care urmăresc însă din teamă sau din satisfacție „ofensiva recuperatoare” a organelor de anchetă penală, pe fondul înclinațiilor noastre spre mit și mitizare, se înalță socluri de eroi civilizatori pentru unii magistrați în timp ce alții le mânjesc cu zoaie. Iată de ce sfinții se canonizează doar după ce posteritatea confirmă sau infirmă aura sacralității lor.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*