Un oarecare din județul Buzău a intentat acțiune judecătorească împotriva statului român, că admite Religia în școală și fetița lui e stresată, când vede icoana pe peretele clasei. Drept urmare, dintr-un bulgăre s-a făcut o avalanșă cu consecințe dintre cele mai dezastruoase. Procesul a ajuns până la Curtea Constituțională a României, care a dat dreptate onorabilului. Drept urmare, suprema instanță a statului român a dat decizia 669/12 nov. 2014, prin care soluționează această acțiune astfel: fiecare părinte va face cerere specială către conducerea școlii unde învață copilul său, cerere în care va preciza că vrea ca fiul/fiica să învețe religie. Până acum, în conformitate cu Legea Învățământului, părintele sau tutorele avea dreptul să facă cerere, dacă nu voia ca fiul/fiica să facă Religie. Decizia este ,,definitivă și general obligatorie”. Facem precizarea, că al treilea judecător din cei nouă din care e format completul, este Domnul Toni Greblă, pe care-l vedem zi de zi de zi dând cu subsemnatul pe la procuratură în ancheta în care este implicat. Asta este însă altceva, alt aspect al problemei!
Aparent nu ar fi un dezastru și, totuși, este. Ca unul care mi-am petrecut cea mai mare parte a vieții prin școli, fie ca elev, ca student, fie ca profesor, sesizez cu ușurință pericolul. Sunt unii care vorbesc de posibilitatea de a face lobby, adică de a convinge pe parlamentari ca să reformuleze cum trebuie viitoarea lege a învățămânului și să-i redea Religiei statutul pe care l-a avut de disciplină obligatorie, parte a trunchiului comun de învățământ. Este o pistă falsă. Orice viitoare lege a învățământului va trebui să țină seamă de această decizie. Este un principiu elementar în Drept: puterea lucrului judecat. Orice lege trebuie să includă în conținutul ei această prevedere din decizia Curții Constituționale.
Vor zice unii: de ce se face atâta caz, fiindcă cine vrea face cerere și gata. Părinții copiilor aflați în școală sunt oameni tineri. Cei mai mulți sunt plecați în străinătate să-și câștige existența. Alții sunt complet dezinteresați de situația școlară a copiilor lor. Trec ani, uneori trece copilul prin școală și părinții n-au ajuns o singură dată să vadă situația școlară a fiului/fiicei lor. Sunt cazuri, când cadre de la alte discipline îndeamnă copiii și părinții să urmeze alte ramuri de învățământ. Se vor introduce discipline alternative: internet, sport, educație sexuală etc. Spre acestea copiii vor fi atrași ca de un magnet și îi vor influența și pe părinții lor să-i lase să le urmeze. E dificil pentru educația religioasă, ca să concureze cu educația sexuală!
Bine ar fi să nu am dreptate, dar preconizez că, într-o primă fază, jumătate din efectivul de elevi vor opta spre alte discipline mai tentante sau, pur și simplu, vor răsufla ușurați că scapă de școală măcar o oră! Situația ar avea o soluție: referendumul. Patriarhia ar putea organiza prin eparhii, parohii și mânăstiri liste cu semnături de susținere a unui referendum. Numărul necesar de semnături pentru referendum s-ar realiza cu ușurință, fiindcă ar semna oricare cetățean major al țării, nu numai părinții elevilor. Obținându-se dreptul de a organiza referendum, reușita ar fi garantată. La referendum ar participa toate persoanele cu drept de vot din țară și străinătate. Pentru susținerea Religiei am convingerea că ar ieși o majoritate covârșitoare, care ar putea să schimbe decizia Curții Constituționale.
Lasă un răspuns