Să fie totul cum a fost!

Sufletele celor asasinaţi fizic de dictatura comunistă (adevăraţii noştri părinţi şi bunici care au avut o zdravănă coloană vertebrală, preferind moartea în locul trădării naţionale) – se ridică din mormânt şi ne arată cu degetul – lung şi acuzator – nu doar spre „părinţii care au creat sistemul statal al dictaturii proletariatului”, ci cu vârful ascuţit şi plin de uimire, spre copiii şi nepoţii acelor pă-riţi care au distrus elita naţională din România Mare, deveniţi astăzi noua „intelectualitate”, pătura dominatoare în toate palierele decizionare din Românica aceasta scoasă la mezat.

Dacă dăm citire doar a acelor nume care, de 25 de ani ni se insinuiază în casă, prin „puzderia” de posturi de televiziune (în principal create de aceştia), înţelegem îngrijorarea celor de sub brazdă, dar mai ale neputinţa noastră a celor care atunci am creat masa de „neimplicaţi”, din dumnezeescul spirit de conservare, suferind spiritual cât zece generaţii…

Durerea este enormă în noi, cei interzişi atunci, care am luat-o ca atare, scriind „pentru sertar” , mii şi mii de pagini, cu chinul trupesc şi jalea sufletească a celui „mai viteaz şi mai drept neam la daco-geţilor”, cum ne-a definit Herodot, pentru posteritate…

Două momente de enormă cumpănă, – între a fi şi a nu mai fi – am trăit ca naţiune: ocupaţia sângeroasă romană, de 165 de ani, – care ne-a distrus ţara şi numele ei a fost dus în uitare (dar neamul ne-a rămas liber, pe 84 la sută din suprafaţa neocupată, şi a venit încet, încet, până azi: care suntem NOI)… şi ocupaţia sovietică, de 20 de ani, – care ne-a bulversat în aşa măsură, încât, – iacătă,- nu ne putem reveni nici după un sfert de veac.

Tot ce a fost tradiţie, obicei şi deprindere, întreaga ierarhie, oferirea locului de conducere a celor mai pregătiţi şi mai cinstiţi dintre noi, credinţa creştină, fie ea ortodoxă sau catolică, creatorii în domeniul tehnic (unde s-au ivit nume sonore: Vlaicu, Coanda, Saligny), uriaşa pleiadă de creatoti în literatură şi artă (de la croniocari la Eminescu, Blaga, Arghezi, Goga, Alecsandri, Coşbuc, Rebreanu la mai noii Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu, Nichifor Crainic, Radu Gyr, Brâncuşi, Grigorescu, Porumbescu, Enescu şi inegalabila lor operă de nivel mondial, uriaşa noastră avere culturală,  construcţiile laice dar mai ales cele creştine, monumentele, mausoleele, podurile, mănăstirile, puzderia de licee, cu clădiri monumentale, pentru o mie de ani, universităţile, casele particulare de unicitate artistică inconfundabilă… s-au dus în… silenţio stampa…

Poeţii martiri, ucişi de neputinţă fizică, în celulă, dar şi după eliberarea aceea, care a venit „degeaba”, deoarece totul a fost prea târziu, au fost cei mai mari şi mai adevăraţi părinţi ai Naţiunii… (Să ne amintim cum s-a stins Radu Dumitrescu-Gyr, după eliberare: într-o singurătate absolută, într-o casă de gheaţă)… S-a dus să zică două cuvinte la cimitir, doar unul dintre „părinţii asasinaţi moral”, şurubarul Romus Vulpescu, ăl cu „barba cea mai lungă” din comunism… (Lungă precum obedienţa sa!, fapt pentru care numai lui i s-a permis „aroganţa” asta cu barba, vorba rătăcitului Becali)…

Mai sunt în viaţă doar cîţiva zeci dintre cei interzişi, cărora nici astăzi nu li se vede faţa şi nu li se pronunţă numele. Pentru că nu permit cei pe care îi numim aici, ca fii sau nepoţi ai părinţilor care „au construit socialismul” cu o jumătate de oră mai devreme… În general aceştia sunt fii de mari activişti, de oameni de cultură „daţi total cu comunismul”, de ofiţeri din securitate sau ofiţeri politici cu grad mare (cum, de pildă unul e Traian Băsescu, altul Sorin Oprescu, iar altul Mircea Geoană etc) Unii, cei veniţi direct de la vârful uteceului (ca Hrebengiuc, Pinalti, Oprişan, Severin,Marean Sârbu etc), fiii lor deja sunt „somităţi” în lumea businessului, unde loc de vârf ocupă Mitică Dragomir, – cel care, din simplu miliţian, este astăzi un „uriaş” om de afaceri, despre care se ştie că are trei hoteluri şi cine mai ştie ce alte„minunăţii”, ca să-i folosim expresia. Nu ştim dacă sunt părinţi la propriu, dar N. Breban, A. Pleşu, Liiceanu, Cărtărescu, – oameni „de bază” în cultura realismului socialist, menţin monopolul în cultură, cu o mare grijă ca nu cumva ăi care le „contestă moralitatea” să fie văzuţi sau auziţi.Aceştia au creat dintr-un inginer electronist, un culturalistic europenist care a fost pus a găsi o formulare perversă prin care să ne ducă în neant simbolul cultural şi spiritual Eminescu, ca „inactual”, „depăşit” de cerinţele europene, un „cadavru din cămară”, care, desigur, miroase a pute).

Majoritatea copiilor şi nepoţilor părinţilor care au construit socialismul sunt oameni la vârf, – DE BAZĂ – în PSD, iar lătrăilor li se deschide mereu câte o oficină în care să trăncăne împotriva celor „nechemaţi” (cum zic CTPul şi Cristoiu: „cine, frate-i ăsta? N-am auzit de el!”) Am auzit -şi tot auzim -noi şi acum de ei!, și credem că gata! Ne este de ajuns!… În schimb CTP-ul este „aplaudat” în surdină, desigur, pentru că l-a „desfiinţat” pe cel de al doilea poet naţional, Nichita Stănescu, prezentându-l „făcătură a pcr”… Din când în când îl readuc în scenă pe fiul acestuia, un om tern şi fără vocaţie, spre a nu se uita că „cenaclul flacăra” a fost „ceva” în istoria noastră culturală (?).

„Oameni buni… În ce ţară trăim?!” – îmi strigă oripilaţi supravieţuitorii lagărelor şi închisorilor, care cer ca acestea să fie făcute muzee ale holocaustului comunist, prin care să treacă tânăra generaţie, pentru a înţelege ce a fost în ultimii 67 de ani în ţară şi cine sunt părinţii care au construit structurile acelea diavoleşti prin care ni s-a oprit istoria şi ni s-a stricat enorm felul nostru de a fi şi de a trăi.

Fără adevărul spus până la capăt, pelteaua „necesităţii” social-democraţiei şi a stângii româneşti, se va extinde poate peste o altă generaţie, domnule tânăr dacian Rareş Bogdan…

Ce poate face noul preşedinte pentru a se realiza şi la noi cerinţa naţională „să schimbăm totul ca totul”, cum au reuşit italienii marea unificare, descrisă de Lampedusa în celebrul roman „Ghepardul”… A?!?

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*