Am dat de belea. Mi-am găsit naşul. Şi ce naş! Cine credeţi că e acesta? Doamne, nu mi-ar fi trecut prin cap una ca asta, să mă fi tăiat. Tocmai nepoţelul meu, pe care l-am ţinut la sân, l-am alăptat ca dădacă, l-am crescut şi răsfăţat până a ajuns, iacătă, ditamai adolescentul de şaisprezece ani în curând, acum licean fruntaş, posesor al unei Diplome de excelenţă pentru toţi anii de şcoală parcurşi. Vine la mine deunăzi, şi, pe nepusă masă, mă ia la rost.
– Bine, Bubule, de chestii de-astea te ţii? Nu m-aş fi aşteptat, să ştii! Rămas cu gura căscată, reuşesc să-l întreb.
– Vezi cum mi te adresezi, cârlane! Despre ce chestii e vorba? Şi începe să-mi turuie.
– Păi, mata nu ştii că-mi place să mă joc şi să caut pe plachetă? Dând şi de numele matale, am citit într-un ziar nişte absurdităţi care m-au scandalizat şi mi-au înroşit obrajii. Cum e posibil să judeci şi să condamni întreaga lume pentru evoluţia ei, de parcă mata ai fi însuşi Creatorul? Ce ţi-a făcut, bre, această lume, de ţi s-a pus pata pe ea în acest mod? Am căutat să-l liniştesc, să-i pot explica.
– Stai blând, măi copile! E necesară o explicaţie, şi pe urmă poţi să mă învinueşti!
– Ce explicaţie, Bubule? Prea vezi lucrurile doar în alb şi negru şi numai partea goală a paharului. Adică, vrei să spui că întreaga umanitate e vinovată că poţi să-ţi scrii articolele la calculator şi să le expediezi prin email, că stai tolănit la televizor şi vezi emisiunile care-ţi plac, sau că în două ore faci dus-întors Curcania, de unde îţi procuri molanul? Maniheistule, dreyfusistule! Pe cine crezi că poţi păcăli? Mă mir cum de onorează cei de la ziar pentru astfel de aberaţii. Tirul lui verbal, greu de stăvilit, mă pune în încurcătură.
– Măi copile, lucrurile nu sunt chiar atât de simple, pentru a-mi face tu proces şi a-ţi etala elocvenţa oratorică.
– Vrei să spui că sunt cum le prezinţi mata? Totul în negru, totul eronat, vinovăţie generală, păi aşa te râd şi curcile şi ne faci pe toţi de râs ! Mai există şi nuanţe, omule! Nu ai dreptul să întinezi cele mai înalte idealuri ale omenirii şi să-ţi baţi joc de memoria înaintaşilor! Nu ai voie s-o faci! Şi, roşu ca un rac, cu ochii ieşiţi din orbite, gesticulând agresiv, ai zice că e gata să mă linşeze.
– Măi, dragul meu nepot, ia-o mai uşurel, nu te aprinde aşa, nu e cazul şi ai grijă, că e păcat de tine! Problema e destul de complexă şi complicată, nu se poate rezolva aşa, cât ai bate din palme. Cere timp şi cunoaştere, şi răbdare, şi tact. Or, la capitolul ăsta nu prea ai cum te lăuda. Las-o, te rog, mai moale, că e mai bine! Deschide ochii şi fii mai atent cu cele ce se întâmplă, nu te lăsa dus de val, că pierzi!
– Adică, să-mi însuşesc elucubraţiile matale de expirat. Şi să mă fac şi eu de cacao. Asta să i-o pretinzi lui mutu, nu mie!
Cu tot duhul blândeţii m-am apropiat de el, l-am privit în ochi, l-am mângâiat pe creştet şi l-am rugat să nu mă mai judece atât de aspru câtă vreme nu cunoaşte îndeajuns cum se prezintă lucrurile. Şi i-am mai spus că pentru orice problemă neclară sau confuză privind mersul lumii şi chichirezul cu oamenii, îi stau oricând la dispoziţie. Numai să apeleze la mine, pentru că, de la o vreme mă cam ocoleşte, numai în detrimentul lui.
Lasă un răspuns