Adevăratul Adevăr Istoric!

Întâiul semnal l-a dat prin prima sa nominalizare pentru acordarea unei înalte distincții a Cotrocenilor unei anumite personalități! Când a ales, chiar dacă a provocat indignarea anumitor asociații, să nu omagieze un reprezentant (de dânșii ales!) din rândurile eternelor victime de serviciu, pe care toți președinții anteriori au avut grijă să le mențină în prima linie a dovezilor lor de frunți plecate, cu ipocrite lacrimi și „kepahe” așezate strâmb pe tichiile lor de nemărgăritar, ci un român care a suferit ororile temnițelor comuniste. Un ROMÂN. Primul deținut politic care a primit o asemenea distincție din partea Cotrocenilor!

Al doilea mesaj a venit în clipa în care ales să meargă la CNSAS și nu la un memorial „al dânșilor”. Iar cel de al treilea semnal a venit chiar în ziua comememorării Holocaustului. În ziua în care toți președinții noștri anteriori se îngrijeau să vorbească, nu atât despre memoria victimelor, cât mai ales să ne găsească nouă noi și noi culpe, pentru vini de care nu eram responsabili, dar care țineau nestinsă flacăra procesului de învinovățire, garantând fundamentarea a noi și noi restituiri și compensări.

Acum, noul președinte a tras o linie. Plasată discret, dar care va deveni pentru istoriografi punctul de la care am început a ne ridica frunțile mult prea multă vreme plecate.

Momentul de la care, la asemenea comemorării, firești și necesare, nu doar „să apărăm memoria victemelor holocaustului, dar să onorăm și adevărul istoric”.

Și este pentru întâia oară când un președinte aduce pe același plan și importanța celebrării memoriei românilor. Sau cel puțin este primul șef de stat post-decembrist care a spus aceste lucuru cu fermitate, nu șoptit, nu sugerat. Ci, alb pe negru! Importanța unui exercițiu de recunoștiință și către acei „români care au dat dovadă de solidaritate umană, care şi-au riscat libertatea şi viaţa, pentru a salva de la moarte semeni evrei sau romi” (aici ar fi sunat istoricește corect: „țigani”; dar, în fine, nimeni nu este perfect!).

Acesta este Adevărul Istoric! Și pe el trebuie să-l onorăm, omagiindu-i pe toți aceia care și-au riscat viețile pentru a-și salva semenii, chiar și de alte seminții.

Iar sublinierea președintelui este esențială, pentru că acest lucru trebuie să se întâmple de azi înainte, și nu doar accidental, ci întotdeauna „în paralel cu comemorarea victimelor”.

Și nu trebuie să așteptăm următoarea comemorare pentru a începe să cunoaștem „cât mai mulţi dintre bravii cetăţeni români care au făcut astfel de gesturi în timpul războiului”. Pentru că, dacă adevărul istoric are suficient timp la dispoziție, ei, bravii cetățeni români (și oare de câte ori au folosit această sintagmă Ion Iliescu, Emil Constantinescu și Traian Băsescu?), nu!

Prea mult timp am stat cu fruntea plecată pentru a celebra doar ceea ce ne permiteau alții! Mai ales că au existat și momente ilare în care istoriografi evrei semnalau dovezile de solidaritate ale românilor dar pe care „elitele” noastre, orientate după clopotele trase de la Cotroceni, se încăpățâneau să nu le ia în seamă. Din aceași aplecare spre a nu deranja!

Acum, însă, a venit clipa Adevărului Istoric! Primul pas, restituirea către memoria colectivă a faptelor acelor români care s-au sacrificat pentru a-și salva semenii. Și de care noi și generațiile viitoare să fim cât se poate de mândri.

Desigur, este de așteptat ca asociațiile cu pricina să comenteze iar. Să se plângă de discriminare pentru că victimele lor nu sunt lăsate singure în panoplia pe care vor să ne-o impună în locul cărților de istorie și că, iată!, un președinte a îndrăznit să dea un semnal prin care să nu mai stăm cu frunțile plecate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*