Starea naţiunii: Foloase şi ponoase!

Vă spuneam cândva ce consecinţe cumplite, nefaste, are o faptă dacă cu are la bază morala, dacă e făcută în lipsă de un ideal moral. Din experienţa mea, am dedus acest fapt în domeniul culturii. Colecţionarii români, de pildă, pe care i-am cunoscut, au un comportament aparent ciudat. Merg cu tine o vreme, apoi fug, te părăsesc. De ce? Fiindcă ei nu au nevoie de un martor critic, să vadă ce fac. Ei trebuie să înşele, să falsifice, altfel mor. Şi tu observi asta şi scrii. Lor nu le convine să scrii cum ajung ei să câştige, să atingă recorduri de încasări. Am colaborat la site-ul unui colecţionar, i-am trimis texte din America, să afle şi el şi artiştii români care e pulsul concret al artei plastice americane şi mondiale. Dar în momentul când am scris despre un artist român care a făcut o mizerie, care a vrut să înşele o galerie newyorkeză, artist pe care colecţionarul respectiv îl avea în colecţie, mi-a închis uşa, cum se spune. Îi vizam interesele. Fiindcă el a continuat să facă afaceri necurate cu acel artist.

Acum am să vă dau un exemplu din lumea editorială. Am scos după revoluţie 80 de cărţi, am colaborat cu zeci de edituri şi difuzori, am o experienţă solidă. Şi le-am dat tuturor şansa să câştige, le-am dat să publice cărţi fără să le cer nici un drept de autor. Mai ales în ultimii ani, când am publicat şi cărţile în limba engleză, le-am oferit gratis, am spus că nu vreau să mai câştig de la români un leu. La Târgul Gaudeamus, aveam cărţile la ştandul Teşu şi le dăruiam. Şi cu tarabagiii de la Piaţa Universităţii, la fel. Era unul, Matei, căruia i-am dăruit zeci de cărţi.

La începutul anilor ’90, am cunoscut un editor care m-a plătit, fiindcă s-a îmbogăţit în urma editării cărţilor mele, în special a Trilogiei „băieţilor şi fetelor de bani gata”. Dar în momentul când el mi-a cerut să scriu cărţi… americane sub pseudonim, mi-am dat seama de mizeria pe care o face, umple piaţa cu cărţi clandestine, false, semnate de tot felul de profesionişti în ale imposturii. Şi au apărut astfel de mercenari. Precum unul, care se autonumea „Infractoarea”. Adică scriau o bazaconie, o semnau cu un pseudonim străin şi editorul o publica ca fiind o traducere după un american, francez sau englez. Am semnalat în presă acest caz alarmant. O fraudă cu consecinţe incalculabile, o faptă sinistră, profund imorală. Eram şocat, revoltat.

Dar am văzut cum imediat am început să fiu ocolit de editorii cu care colaborasem bine până atunci. În loc ca ei să mă felicite că am făcut o demascare vitală pentru viaţa editorială, ca ea să fie normală, cinstită, mă priveau chiorâş. De ce? Fiindcă şi ei practicau diverse metode de impostură. Aşa s-au îmbogăţit cu colecţii erotice, de aventuri, SF şi alte „genuri de scandal”, fiindcă această metodă frauduloasă a devenit o practică curentă şi nimeni nu-i controla pe infractori, nici ieri, nici azi. O practică total imorală, care a produs o subcultură masivă, insidioasă, prin televiziuni, mai ales, datorită faptului că în România nu există un control moral. Nici noul preşedinte, Klaus Johannis, nu poate să facă nimic, fiindcă tăvălugul imoral e greu de oprit şi îl înghite şi pe el. El însuşi a fost “menajat” de forul suprem de judecată al ţării în procesul cu ANI. Schimbarea promisă nu va veni, fiindcă inerţia balastului e prea mare, cei care ar trebui să se schimbe nu vor să se schimbe, nu există altă cale pentru ei decât necurată, frauduloasă. Nici dacă se vede cu ochiul liber că pe piaţa de alimente, să spunem, se practică o mizerie neîntreruptă, un flagrant la sănătate, nu se ia nici o măsură radicală, fiindcă cei îndreptăţiţi să controleze intră în gaşcă, sunt cumpăraţi şi se fac că nu văd că toată piaţa românească este infestată de produse dubioase, în orice caz, rare sunt produsele care au pe ele etichete ştiinţifice. În nici unul dintre miile de buticuri n-ai să găseşti. Dar am căutat la Angst, un magazin de elită, să văd un produs pe care e scris cât colesterol are sau ce vitamine! Nimic, nu am găsit nici unul. Iar calitatea alimentelor este execrabilă. Aşa se şi explică sănătatea precară a populaţiei si aspectul patibular al românilor.

Sau există firme private care nu au ca scop decât să se îmbogăţească de la fraieri, cum sunt firmele de recuperare a taxelor de la clienţii Vodafone, să spunem. Aceste căpuşe sunt puse să-i sperie pe oameni şi să-i jecmănească pe cei corecţi. Am aflat cum sunt fraieriţi mii, sute de mii de români. Ei fac un contract cu o firmă de comunicare, telefon, televizor, internet, pe trei luni, să spunem, apoi, după ce se termină contractul, peste un an, doi sau trei, se trezesc cu firma de recuperări pe cap, care îi bombardează cu somaţii ca pentru orice infractor, să plătească taxe din urmă. De unde am eu asemenea datorii, îşi zice omul, fiindcă mi s-a terminat contractul de doi ani? Simplu, fiindcă el nu a făcut o cerere de reziliere a contractului! Înţelegeţi unde e şmecheria? Nimeni nu i-a spus că trebuie să facă o asemenea cerere, el credea că asta e treaba funcţionarilor acelei firme.

Da, dar treaba mârşavă a acelor funcţionari este să nu-i spună, să lase ca să se deruleze de la sine clauzele contactului, unde scrie, nu pe trei luni, ci pe cel puţin trei luni, acest cel puţin fiind altă strâmbă pe care mizerabilii, avocaţi fără conştiinţă, au introdu-o ca oamenii să fie ulterior păcăliţi. Şi mulţi sunt şantajaţi, plătesc, fiindcă omul a pierdut contractul, nu mai ţine minte detalii, mai ales că are şi alte treburi şi acum se vede ameninţat cu poliţia, cu tribunalul, cu procese, cu sechestrul pe bunuri. Şi plăteşte ca să scape! Unii cu foloasele nemuncite, alţii, cei mai mulţi, cu ponoasele. S-a autosesizat vreodată ANI sau alte forme de control statal, fiindcă rolul lor este să-i apere pe cetăţeni, să apare legea, implicit morala?!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*