Balada celor doi ciobănaşi…

Cetăţenii Republicii Moldova se numesc moldoveni. Cine-ar contesta? O întrebare din sfera aiurelilor: cine populează țărmul vestic al Prutului? Răspuns – tiranozaurii. Argumentare. Caz nemaipomenit în întreg Universul: Uniunea Sovietică, ex-imperiul răului, “descoperă” autoritar că pe malul stâng al Prutului, râul intern al Moldovei, habitează “poporul moldovean“, malul opus considerat a fi biotopul “rumunilor“. Revelaţiunea se produce o dată cu oploşirea în Basarabia (re-)cotropită a celor cu “statalitatea sotialisti molidovineaschi” pe vârful degetului (dar au o dată fixă a “descălecatului” roşu – 12 octombrie 1924, despre care altercaţie se fac a “uita”, parcă-în saga “iubăreţii” de-avalma cu demnitarii ot “nașa Moldavia”).

Când s-au oprit tancurile pe care a sosit la Chişinău “boborul“, Kremlinul observă că în Ţinutul Herta, nordul Bucovinei, nordul Basarabiei, Transnistria, Bugeac – Basarabia propriu-zisă, în delta Dunării, pe Insula Şerpilor, ba şi în Moldova istorică (!?) nu mai locuiesc moldoveni, ci românime neastâmpărată. Umbră de ghiaur nu zăreşti, să tot cauţi cu lumânarea; şi asta cu mult înainte de mezozoic. Enciclopedii moscovite, acompaniate vajnic de filiala Academiei de Ştiinţe a URSS din fragmentul central al Basarabiei ciopârtite, scot la iveală “vestigii” ce strămută arealul de constituire al “poporului nou ales” în Fundul Izvorului (toponim din patrimoniul sat Vânători, Nisporeni, sub Ungheni). Ulterior, filiala, ce susţine pretenţios controversata teză se autointitulează eronat Academia de Ştiinţe… “a Maldovei“ (dai boje), care “reprezintă unica instituţie publică de interes naţional în sfera ştiinţei şi inovării, este coordonator plenipotenţiar al activităţii ştiinţifice şi de inovare – în calitate de cel mai înalt for ştiinţific al ţării – consultant ştiinţific al autorităţilor publice ale Republicii Moldova, are statut autonom şi funcţionează în baza principiilor autoadministrării.“

Cum n-ai privi, un mic disconfort răzbate din concurenţa subiectelor nominalizate: de-o fi vorba despre Wallachia Minor, ne ciocnim cu o aberaţie vădită: Patria e dezbinată / fragmentele împrăştiate sângerează / supravieţuieşte care cum îl duce capul… şi stăpânul. Dacă însă e vizată, în singularitate, nano-părticica din Valea Bacului, ne întrebăm umil: de ce s-a recurs la uzul de fals? Dar, mă rog, înţelege care cum poate particularitatea hidoasă (ce se da ingenioasă) a circumstanţelor, acel nod al contradicţiilor scornite pe loc curat gol de maculatura lor savantă. Cu totul interesant este că, după a. 1945, România acceptă tacit, iar după a. 1991 preia instant flamura procedeului antiştiinţific, indicând pe harta cerului graniţa la est cu… Moldova!? De parcă Principatul, făuritor în a. 1859, împreună cu Ţara Românească, a României moderne, a dispărut în neant. Era acela, pesemne, de pe altă planetă; erau, se vede, extratereştii (tiranozaurii, vezi mai sus).

Sub care laitmotiv, mai recent, Chişinăul şi Bucureştii interpretează pe-a intrecutelea balada celor doi ciobănaşi: “Unu-i moldovean / Şi altu-i român”, aruncându-se sincron dintr-o nenorocire în altă. Mai mult, se merge până acolo, încât însăşi băştinaşii angrenează lejer dezmembrarea etniei – capodoperă de triumf a invadatorului. Măgulitoarea minciunică cu referinţă la două state (?) contemporane româneşti (pe pământ moldovenesc!), tovarăşii “Mari se vorbiră / Şi se sfătuiră” să o promulge în unison, în împărăţia proştilor. Chiar dacă primul, asumându-şi mirajul statalităţii de import (ce nu i-a aparţinut niciodată!?), se califică a lea un coţcar învederat. Pe când, cel de-al doilea, dă dovadă de o concludentă imprudenţă. Nu cred să poată găsi filosoful o alternativă mai reuşită a distrugerii reciproce.

Ruşinoasa manoperă degradează totalmente comparativ cu jertfă celebrului principe moldovean Iacob Basilic Eraclide Despota (a. a. 1511-1563, grec de origine, ajuns domn al Moldovei, sub numele Ioan Vodă, în perioada 18 noiembrie 1561- 5 noiembrie 1563), care “a pierit cu cea mai crudă moarte, pentru că visa (…) unirea Moldoromaniei, şi pentru că voia a introduce în ţările noastre civilizaţiunea Europei!” Reţinem, în treacăt, devansarea uşoară a anului de glorie (a. 1600) al lui Mihai Viteazul. Şi acum, la scurgerea circa a 500 de ani, cel puţin unirea moldovenilor cu moldovenii – că să păstrăm aliniamentul politic actual – e contrariată vârtos de numai cui nu e lene, mizerabilă idee devenind poziţie protocolară a impostorului.

Consecinţele nu se lasă aşteptate. Că reacţie la coralul pe tema “suveran şi independent, unitar şi indivizibil”, în coautoratul celei rămăşiţe a piciorului de plai subscrie Republica Moldovenească Nistreană (de facto, Приднестрóвская Молдáвская Респýблика) – al treilea ciobănaş -“revoluţionar“. La grozavă şi previzibilă “federation” de viitor a cnezatelor moldo-ivăneşti se asociază oportun al patrulea ciobănaş -ogli: Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia (în fapt, Автономное территориальное образование Гагаузия / Avtonom Territorial Bölümlüü Găgăuz Yeri). Or fi şi alţii, îşi reclamă milostiv prezenţa Moscova, mândră capitală a Tartariei (omolog al sectorului Botanică din Chişinău).

Apropo, războiul curent dinre Rusia şi Ucraina demonstrează duritatea veşnicului “eliberator“, care-şi devorează semenii în alinarea poftei expansive, reanimând cruzimea celui mai tânăr dintre titani, mitologicul Cronos. Ba se mai aude prin mahala că el ar şlefui subtil ideea unei Republici Populare Basarabia (Бессарабскую народную республику) în Bugeacul răpit acum 200 de ani din grădina Musatina. Ceea ce aruncă o obscuritate şi mai mare asupra fantasmagoricului “statu nostru rodnoi” (scump) din Piaţă Marii Adunări Naţionale. Iartă-mă, Doamne, dar lehamite de-atâta “statalitate” ticăloasă.

Acestea fiind spuse, concluzionăm cu regret că dacă o clauză de moralitate nu străbate spaţiul Prutului, cu atât mai mult nu are ea sorţi de izbândă pe albia Nistrului!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*