Originea cuvântului „evreu“

În celebra sa carte CONTROVESA SIONULUI, Douglas Reed face o expunere savantă și documentată a originii cuvântului „evreu“ și a modului cum leviții au confecționat – modificându-le, „adaptându-le“, adică falsificându-le continuu – cărțile Vechiului Testament, pe care, ulterior, creștinii ortodocși au luat aceste falsuri ca fiind „autentice“, iar Împăratul Constantin cel Mare chiar a stabilit, personal, ca orice imperator care poate să-şi impună opinia în mod absolut, lista cărților care să constituie conținutul Bibliei. Iată de ce, acum, culmea!, Jaroslav Pelikan relevă cu stupefacţie: „Cea mai mare parte a doctrinei creştine s-a dezvoltat în sînul unei Biserici care nu avea cunoştinţă de textul original al Bibliei ebraice“ (s.n., V.I.Z.).

Aşadar, Biserica Catolică (căci despre ea este vorba, întrucât termenul „catolic“ are, aici, sensul de „universal“, adică forma de mişcare a Bisericii, care fusese universală până la schisma ei oficială din 1054, între Catolicism şi Ortodoxie!) îşi dezvoltase doctrina ortodoxă – aici termenul „ortodox“ este folosit de J. Pelikan cu sensul etimologic de „dreapta credinţă“ – luând ca adevărate falsurile iudeene confecţionate de preoţii leviţi, „ajustându-le“, de fiecare dată, după bunul lor plac. Acest paradox – Ortodoxia, adică „dreapta credinţă“, bazată pe niște falsuri – rămâne abscons, adică nu este conștientizat de către creștini, deoarece sunt ignoranți în materie de exegeză biblică, iar acesta este unul dintre motivele pentru care evreii țin sub obroc Manuscrisele de la Marea Moartă, spre a nu se afla adevărul privind textele biblice! Și pe aceste falsuri biblice se sprijină ideea pe cât de notorie pe atât de idioată a „iudeo-creştinismului“, adică a sorgintei iudaice – nu iudeene – a Creştinismului! Termenul „iudaic“ a fost introdus abia în secolul întâi d.H., de către Flavius Josephus în celebra sa carte, Antichităţi iudaice. Deşi, de la apariţia sa, Creştinismul s-a aflat într-un perpetuu război axiologic cu Iudaismul.

Caracterul paradoxal al acestui război este dat de faptul că aproape toţi papii au cochetat cu Iudaismul – în timp ce enoriaşii catolici îi persecutau pe iudei pentru deicid –, iar papa Ioan Paul al II-lea, faimosul Karol Joseph Woytilla, chiar a ajuns până acolo încât i-a numit pe iudeii actuali – în realitate, pe evreii, pe moștenitorii fariseilor biblici – „fraţii noştri mai mari“! Mai mult, le-a cerut iertare evreilor pentru persecuţiile comise de Biserica Catolică în decursul secolelor, îndeosebi în vremea Inchiziţiei! Din păcate, însă, acum Inchiziţia a încăput, şi ea, pe mâna evreilor, care au întors-o contra creştinilor – mai exact spus, contra ortodocşilor, căci catolicii – sub „îndemnul“ cucernic al papilor, adică, de fapt, sub comanda autoritară a papilor, întrucât „papa de la Roma“ este expresia emblematică a monarhului absolut – sunt protejaţi de către această nouă lnchiziţie. Explicaţia rezidă în aceea că, aşa cum releva Douglas Reed, şi inclusiv, acum, Kevin MacDonald, Biserica catolică (la fel ca şi alte organizaţii oficiale) este infestată cu evrei „convertiţi“ la catolicism cu scopul deliberat de a se insinua și a submina Creştinismul. Conflictului bimilenar dintre Creştinism şi Jidănism i se potriveşte caracterizarea leninistă a luptei de clasă, cum că „se ascute zi de zi, ceas de ceas şi în proporție de masă!“.

În fond, sub specie conceptuală, Creştinismul şi Jidănismul sunt două clase politice drapate în ideologie religioasă, dar, în subteran, conduse de elite politice: pe de o parte, Jidănismul – sub forma şi titulatura actuală de Sionism – este condus de Cahal, guvernul unic şi autoritar din umbră al Sionismului sub cele două forme de mişcare ale sale, Socialismul şi Capitalismul, care converg, acum, în Mondialism (Globalism) şi, pe de altă parte, Creştinismul, care se mişcă sub două forme mari, Catolicismul şi Ortodoxismul, în continuă dezbinare şi dispersare: Catolicismul, condus de papa de la Roma, este mai abil, fiindcă este disimulat sub diverse secte/culte conservatoare şi neoprotestante – unele foarte agresive, ca mormonii şi „Martorii lui Iehova“, autonumiţi şi „studenţi în Biblie“ –, dar toate de sorginte jidănească, foarte bine mascate şi, de aceea, foarte penetrante.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*