In memoriam, Vlad Hogea: Două texte restituiri – Idealuri și Naționalistul

IDEALURI

Sunt gânduri pe care le pastrăm în mintea noastră, la loc de cinste, şi pe care nu le scoatem niciodată la iveală. Sunt aspiraţii pe care le trăim firesc si discret, dar pe care nu le scandăm în public şi nici nu le cântam în versuri la petreceri. Sunt lucruri care ţin de convingerea noastră intimă, de sufletul nostru curat, de puritatea noastră interioară şi la care nu vom renunţa niciodată. Acestor trăiri intense noi, naţionaliştii, le spunem „IDEALURI”.

Dacă inamicii ar vrea să ne reducă la tăcere (…), ar putea foarte bine sa ne ia viaţa, să ne ameninţe familia, să ne dea foc la case, dar niciodată nu ne vor putea răpi idealurile. Să nu ne pierdem credinţa; încă se mai poate salva România. Dar acest lucru nu se va face stând în genunchi, pentru că norocul îi ajută numai pe cei îndrăzneţi…

Să nu lăsăm disperarea să cuprindă România, chiar dacă situaţia din ţară e grea; fiecare dintre noi are datoria de a rezista. Simplul fapt că nu am căzut pradă ticăloşiei şi trădării este o dovadă a curajului nostru. Chiar dacă, de multe ori, nu avem pâine pe masă, chiar dacă trăim in condiţii de mizerie, chiar dacă greutăţile vieţii ne copleşesc, trebuie (cu orice preţ) să ne păstrăm idealurile! Cu lacrimile în ochi şi cu sufletul mâhnit, să ne cerem cu demnitate drepturile.

Superioritatea ne-o putem dovedi, oriunde şi oricând, prin atitudinea noastră fermă si curajoasă. Fără sentimentalisme si fără complexe de inferioritate. Neamul Românesc ne cere să veghem neîncetat la soarta ţării. Iar noi, ca români, suntem datori să ne păstrăm idealurile…

NAŢIONALISTUL

Stau în calea crivăţului, fără să simt frigul care le pătrunde până-n oase celor din jurul meu. Sunt omul din umbră, fără chip si fără identitate, mereu la pândă şi mereu treaz, oricând gata să-şi facă datoria. Oligarhia m-a dat în urmărire generală. Însă (…) eu sunt pretutindeni şi nicăieri, imposibil de găsit şi anihilat. Nu am vârstă şi nu am prejudecăţi; îmi este indiferent cu ce haine mă îmbrac şi în ce medii sociale sălăşluiesc. Retras în intimitatea idealurior mele, lupt cu orice mijloace pentru împlinirea lor. Port peste tot unde merg o mască a indiferenţei şi cinismului, adevarată pavăză împotriva căderii în banalitate şi mediocritate. Ştiu foarte bine ce fac şi sunt perfect conştient de limitele puterilor mele. Sunt istoricul închis în biblioteci, care descoperă prin arhive prăfuite idei valabile, demne de a fi repuse in circulaţie. Sunt profesorul care studiază atent şi cu ochi critic generaţia care vine după el şi pe care trebuie s-o şlefuiască. Sunt avocatul care a inţeles deja că sistemul e falimentar si că trebuie reformat în mod radical. Sunt medicul care abia aşteaptă să înfigă bisturiul în puroiul din rănile societăţii româneşti. Sunt inginerul care a construit o ţară şi nu vrea s-o vadă aruncată la groapa de gunoi a istoriei. Sunt ofiţerul care, în fiecare structură a statului, edifică încet, dar sigur, o falangă absolut necesară în vremea prefacerilor sociale care vor urma. Sunt liceanul care s-a săturat de minciunile din manualele falsificate de istorie. Sunt studentul adus la sapă de lemn, supus spălării creierului, aruncat la marginea societăţii de un regim corupt şi antinaţional. Sunt inamicul public nr. 1 al hoţilor şi trădătorilor de ţară. Sunt pus pe lista neagră şi condamnat la moarte în contumacie. Sunt proscris.

Numai că tot eu câştig mereu, indiferent de adversar. Sunt un şahist care, deşi joacă permanent cu negrele, ştie să întoarcă şansa de partea sa. Şi, tocmai de aceea, chiar dacă Oculta Transnaţională se crede acum în siguranţă, a fost omis din calcul un element esenţial: eu şi toţi ai mei suntem încă în viaţă. Când duşmanii vor crede că sunt stăpânii lumii, eu îi voi face să priceapă că nu mă voi preda niciodată şi că voi fi un permanent pericol. Eu nu mă voi da de partea lor. Pe mine să nu conteze. Eu sunt naţionalist. Eu sunt cel care, acum şi în eternitate, rezistă!