Pământul românesc e raiul ce l-a zămislit pe cel mai însemnat şi strălucitor sfânt al acestui neam, cel ce va veghea la căpătâiul lui şi-i va ilumina trezia în eternitate, cel ce s-a jertfit prin întreaga-i dăruire spiritului şi geniului acestui popor, prea mult şi pe nedrept încercat de toate vitregiile istoriei, cel ce a fost şi va rămâne luceafărul liricii româneşti cât va fi lumea pe pământ, poetul nepereche Mihai Eminescu.
S-a întâmplat într-un moment astral… Atunci s-a ivit, spre cinstea şi demnitatea naţiunii noastre. O dată aniversară ce ne umple sufletele de mândrie şi bucurie.
Din păcate, acest moment unic e tratat cam de multişor într-un mod festivistic, prin sărbători de paradă în care cortegiile de admiratori amatori îşi umflă piepturile şi fac un tămbălău encomiastic lipsit de demnitatea şi cunoaşterea necesară a vieţii şi operei celui aniversat. Tamtamul e reiterat anual, cu aceleaşi trâmbiţe şi surle ruginite şi hodorogite. După care, totul cade în uitare, doar ignoranţa şi necunoaşterea văzându-şi de drum mai departe prin negura vremii.
Poetul nostru naţional a avut parte de numeroase şi temeinice exegeze româneşti şi străine. Lumea întreagă îl cunoaşte şi-i acordă interesul binemeritat.
Numai la noi, în afară de sărbătorile de paradă, nu se face mai nimic. Degeaba urlă precum câinii la lună cercetătorii eminescologi, dedicaţi trup şi suflet fenomenului, pentru a se trece la studiul riguros şi de masă al poetului! Degeaba se consumă atâta energie pentru a se demonstra necesitatea înfiinţării unei Academii Eminesciene care să acopere toată ţara! Degeaba există atâţia oameni care-l iubesc cu adevărat pe cel mai însemnat şi strălucitor sfânt al neamului, dedicându-şi viaţa cunoaşterii şi popularizării lui!
Cei ce ne conduc destinele n-au ochi şi urechi pentru asemenea fleacuri. Lumea noastră, cotropită şi devorată de flagelul politic, se zbuciumă zadarnic pentru interese prea pământeşti şi caduce, pentru a mai avea timp şi de aşa ceva. Ticăloşia, corupţia, minciuna, jaful, păruiala, strâmbele şi loviturile sub centură, mediatizate în exces, sunt sarea şi piperul nenorocirii noastre zilnice.
Tot orbul poate vedea cum această scumpă ţărişoară se tot duce pe toboganul prăpastiei, într-o iresponsabilă veselie, dar nimeni nu mişcă niciun deget pentru eforturile esenţiale.De parcă am fi blestemaţi la sinucidere. Lehamitea şi imensa amărăciune care mă copleşesc m-au determinat să scriu aceste nedorite rânduri, acum, când întreaga suflare românească ar trebui să cunoască din scoarţă-n scoarţă opera poetului nostru nepereche şi să-i aniverseze naşterea într-un luminos climat de mândrie şi bucurie pe măsură.
Păcat de tine, popor român! Păcat de tine, naţiune! Meritam o soartă mai bună. Prietenii de aici şi de pretutindeni ştiu ce spun şi suferă ca şi mine.Probabil că ceilalţi prieteni, ştiţi bine dv. la cine mă refer, nu pot suporta nici gândul de a ne vedea feiciţi.
Fie ca Cel de Sus să ne judece pe toţi după gândul şi faptele noastre!
Domnilor oare nimeni nu poate sa faca un „album”cu numele personale,a celor care au organizat si executat „jertfa”celor mai buni fii ai poporlui roman,care au fost supusi unor chinuri groaznice in propria lor tara,tocmai pentruca si-au iubit prea mult tara si neamul.Asa ceva este ilogic,cum sa devii cotravenient la iubirea de neam si tara?ASA CEVA REPREZINTA O CRIMA DE LES NATIUNE.Toata lumea stie ca cei care au chinuit si au ucis pe cei mai buni fii ai poporului roman,din toate timpurile,au fost straini de nemul romanesc,care s-au aciuit in Romania pe posturi de calai in umbra.Cine sant astia ?Nume si nationalitate si trasi la raspundere,asa cum fac evreii.Eminescu sarmanul a sperat in realizarea acestui ideal,cand romanii vor fii contienti de existenta dusmanului din umbra.Pana acum dealungul istoriei numai legionarii au realizat acest fapt,dar au gresit lasnd pedepsirea calailor pe seama divinitatii.Evreii nu-l implora pe Iahve sa le pedepseasca dusmanii sau”prietenii,ei o fac cu mana lor.