Revelion 2015: Imitaţioniştii

La Revelion am fost în Piaţa Constituţiei, singurul loc din Bucureşti unde s-a organizat un concert pentru trecerea dintre ani. Stropită, ca de obicei, cu o baie de focuri de artificii! Sigur, era un frig de crăpau pietrele, dar asta nu i-a împiedicat pe mii, zeci de mii de oameni, în lipsă de Vanghelion, să fie prezenţi la această petrecere marca ProTV, care nu şi-a mai onorat locul din Piaţa Ateneului, ca în anii trecuţi. Dar spectacolul a fost la fel, a adunat toate trupele “uşoare”, ca să-i dea greutate vedetei Loredana, fără de care postul, vai, s-ar prăpădi! Chiar şi transmisia programului de Revelion a fost cu un spectacol al Loredanei, numit “Reveria”.

Sigur, e reveria după imitaţii. Loredana este simbolul imitaţiei muzicale la români. Ea o imită pe Madonna, vrea cu tot preţul să i se zică “Madonna românilor”, iar echipa ei face eforturi ca spectacolele să fie undeva spre formula Madonnei, dar sunt o caricatură, deşi instalaţiile par americane. E mai apropiată de formula lui Bregovic, mai ales prin lăutari şi grupul de alămuri. Ea imită tot. Ba, printr-un costum de cabaret, o imita şi pe Marlene Dietrich! Ce este original la Loredana? Nimic. Ea nu are voce. Ea o imită pe Maria Tănase cu o voce de carnaval. Şi tot ce a demonstrat la acest revelion, ca şi în cele precedente, de fapt, consfinţeşte ideea că ne aflăm în Ţara imitaţiilor. De, aşa e în Ţara lui Turcăfleaţă (de la Turcescu, ofiţeraşul clandestin). Raţiunea imitaţioniştilor e aceea a turnătorului sub acoperit: “Aşa a vrut Dumnezeu, am făcut-o cu voie de la Dumnezeu, să mă pedepsească Dumnezeu”.

Pentru aceste trădări şi imitaţii, autorii lor nu au altă explicaţie, îl bagă în faţă pe Dumnezeu, aşa cum un anume făcător de campanie, Dragnea, când Ponta a pierdut alegerile, a dat următoarea explicaţie: “Cine e de vină că am pierdut? De vină e Dumnezeu!”, în timp ce alţi hoţi sau laşi au declarat că “Dumnezeu e UDMR-ist”!

România vrea schimbare în bine. Vrea să intre în normal. Aşa, bătându-şi joc de Dumnezeu? În normalitate nu poate intra cu această uriaşă cantitate de imitaţii. Televiziunile trăiesc numai din imitaţii de emisiuni străine şi mai ales din reluări. În toată această perioadă de sărbători nu a existat o premieră, ci numai reluări de filme americane îndoielnice, cu excepţia unui singur film românesc, Nea Mărin miliardar, o răsreluare. Tot hulitul Nicolaescu salvează comedia românească, deşi şi schema filmului său este tot după o formulă de împrumut. Adică dovedeşte că ştim şi noi imita americăneşte!

Această boală a imitaţiei se află şi în muzica mai aleasă, dar aici nu e locul să arătăm ce jaf de imagine şi de calitate se face în cazul Festivalului “George Enescu”. Enescu e singurul care a mai rămas întreg şi pe toate căile se caută demolarea lui, aşa cum comuniştii au vrut să-l compromită pe Brâncuşi, invadând piaţa cu falsuri, iar acum, neocomuniştii, vor să-l deshumeze!

Ce rămâne original? Manelele? Se va spune că ele constituie singura muzică românească originală. Dar şi manelele sunt nişte turcisme care au ajuns nişte ţigănisme bune de aruncat la gunoi, muzică de tomberon. Salvarea rămâne folclorul, dar, vai, şi aici prostituarea muzicii populare a depăşit imaginarul. Am văzut fete în costume populare ridicându-şi rochiile până la buric. Sau altă oribilitate, s-o vezi pe Sofia Vicoveanca secundată de o trupă în fustiţe, adusă de la Circ du Soleil, din alt tip de spectacol. O varză, o ruşine! Tradiţia a fost salvată de un singur eveniment, “Colinde şi cântece rituale” cântate de Ioan Bocşa şi Grupul Icoane, un miracol, care a făcut diferenţa totală faţă de mizeria generală. Numai popoarele vechi, cu mare tradiţie, pot ajunge la aşa rafinamente sonore. Dar gustul popular a fost alterat de imitaţii. E o saturaţie de nedescris. Ce surprize veritabile au pregătit posturile? Nimic. Acelaşi ghiveci de ieri, de alaltăieri. Nu au intrat în Anul Nou decât cu aceeaşi tocătură. Cu acelaşi amestec de gusturi, de valori şi non-valori, care duce la compromiterea a tot ce e autentic! Actorii profesionişti coexistă cu amatorii, toată lumea face teatru, divertisment, glume, vorba ceea stahanovistă, toată lumea râde, cântă şi dansează!

România este scufundată, fiindcă e confundată cu o adunătură de idioţi, de subdezvoltaţi, incapabilă să mai distingă valoarea, şi i se dă de toate, la grămadă, ca mâncărurile din emisiunile culinare, o sfidare a oricărui gust culinar normal sau tradiţional. E o hâhâială generală. Nimic de calitate. Fiindcă imitaţia aici duce. Şi de la pastişă se ajunge la parodie, la băşcălie, la blasfemie.

În anii ‘6o, să spunem, original era hei-rup-ismul, de tipul “Macarale, macarale”, iar restul trupelor, gen “Phoenix”, imitau în draci Beatles-ii, rock-ul internaţional, deşi multe o făceau pe din dos, în clandestinitate. Toate trupele româneşti pe care le-am ascultat de-a lungul timpului, una şi una, au trăit din aceste imitaţii. O, câtă enormă energie creatoare risipită, fiindcă şi imitaţia presupune consum de energie, talent, pasiune! Şi cel mai aplaudat era cel care imita mai bine. Când ziceai, păi Gil Dobrică e Harry Belafonte al nostru! Şi cele mai bune orchestre, şi cei mai buni muzicieni, precum Johnny Răducanu, nu erau decât un fel de Louis Armstrong român, ori Ella Fitzgerald româncă, aşa cum i se zicea Aurei Urziceanu, deşi ea era cu bip-bap-ul. Acum avem o Madonna româncă, iar mânie va apare o Beyoncé româncă, dar poate că a şi apărut, n-o ştiu eu, fiindcă Liza Minnelli e deja fumată!

Cheia înţelegerii acestui fenomen stă în faptul că se caută aiurea soluţii, când ele sunt în vatra de acasă, dar cine să o cultive, cine să o continue? Am uimi lumea cu revelarea comorilor autentice! Dar ele deranjează. Nu le promovează nimeni, e o strădanie izolată, când apare câte o insulă, fiindcă sunt tot mai rari artiştii de rasă. De aceea a apărut şi s-a consolidat o mafie a muzicii, care are interesul să menţină gustul sau tonusul românilor, al tinerilor, la acest nivel sau aspect comercial, la imitaţia hit-urilor străine. Originală la noi este trupa care imită cel mai bine. L-au omorât pe un Gheorghe Zamfir, i-au omorât şi pe alţi interpreţi de geniu, acum triumfă imitaţioniştii. De ce? Fiindcă sunt în mafie. Unde se câştigă bine. Şi uşor. Unde nu ai nevoie de nici un strop de morală. Se câştigă de la ce au creat alţii. Trăiască pirateria! Cu Mafia muzicii nu se poate ca România să intre în normalitate. Fiindcă ea cântă aşa cum îi este muzica!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*