Respingerea de către liderii europeni, în decembrie, a propunerii Slovaciei de acordare a încă unui an de grație în cheltuirea fondurilor europene aferente perioadei 2007-2013 ar fi de natură să stârnească îngrijorare și la București. Ceea ce s-a obținut până acum în Slovacia, Bulgaria și România, țări care se confruntă cu dificultăți de absorbție, se referă mai mult la asistența implementării proiectelor și prea puțin la execuția acestora. Conform cifrelor, România se află în coada clasamentelor pe această temă cu toate că în prima decadă a lui decembrie 2014 se consemnase o oarecare creștere a coeficientului de absorbție.
După surse ale Ministerului Fondurilor Europene, acest procent era de aproximativ 45,5 la sută la data menționată, după ce în primul semestru al anului recent încheiat rata absorbției a fost de numai 2,5 procente. Discordanțele dintre declarații sunt de reținut și ele. De pildă, alte surse din zona Executivului vorbesc despre o rata aferentă anului 2014 de aproximativ 52 procente, respectiv de 51,81 la sută, adică o creștere de aproape șapte la sută, mult mai mare în ultimele două săptămâni ale lui decembrie decât în primul semestru al aceluaiși an 2014. O dovadă evidentă de lipsă a controlului în ce privește achiziția de fonduri europene, deși cu o trufie și mai evidentă, aceiași lideri se raportează la perioada de din naintea Guvernului Ponta; respectiv luna mai 2012, față de care creșterea ar fi de 6 ori mai mare, însă a stagnat în cursul zbuciumatului 2012 și chiar a coborât la jumătate. Avertismentul autorităților UE în domeniu stârnește o oarecare precipitare la București mai ales în ograda Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale(AFIR), care, potrivit directorului general David Eugen, va rezilia proiectele ce nu au plăți și nici șanse de realizare chiar din prima parte a anului 2015 pentru utilizarea corectă a fondurilor alocate prin redistribuire.
Așadar doar AFIR pare să se îngrijoreze de banii blocați în proiecte lipsite de perspectivă. Altfel, Programul Operațional Competitivitate 2014-2020 nu poate fi accesat și cele 1,329 miliarde de euro aprobate pentru România, inclusiv cu eforturile președintelui Băsescu, rămân doar o promisiune, o utopie, cu toate visele noastre privind infrastructura pentru tehnologia informației și comunicații, creșterea capacității de cercetare și inovare în domenii de specializare inteligentă, în sănătate, în investițiile private din cercetare, dezvoltare și inovare, în creșterea transferului de cunoștințe, de tehnologie și personal cu competențe de cercetare și dezvoltare inclusiv între mediul public și cel din cercetare, în tehnologia informației cu interes în competitivitatea economică etc. Din cele 1,329 miliarde de euro, 212,76 milioane vor fi destinate asigurării așa-zisei asistențe orizontale și ar acoperi nevoile structurilor de coordonare, gestionare și control al utilizării acestor fonduri europene, precum și tuturor celor implicați în implementarea proiectelor. Neaccesarea acestor fonduri ar însemna totodată blocarea pe termen lung a șanselor de a beneficia de susținere comunitară a dezvoltării sectoriale. Mai mult decât atât, clauzele contractuale cu finanțatorul european ar impune restituirea integrală a fondurilor neutilizate, chiar și a celor parțial folosite până la finele lui 2015, ceea ce ar fi cât se poate de păgubos. Desigur, răspunsuri politicianiste de genul celor care ar da vina pe predecesori, pe Băsescu (eterna moștenire nefericită) s-ar găsi, fie și împotriva verosimilului, și ne-am obișnuit cu ele sub guvernarea lui Victor Ponta cu toate că a fost penalizat pentru ele și la prezidențiale. Care va fi atitudinea președintelui Klaus Iohannis vis-a-vis de această amenințare rămâne de văzut chiar din primele luni ale anului recent început. Se va implica el în problemele guvernării, fără de care promisa Românie a lucrului bine făcut, iată, nu e posibilă?
Va risca Iohannis să fie un președinte jucător, ca predecesorul său? Va veni el cu o strategie bine pusă la punct, care să determine prin ea însăși implicarea și responsabilizarea Guvernului și a majorității parlamentare care îl susține? Sau, pus în fața realităților dure cu care trebuie să se confrunte, Victor Ponta va părăsi corabia cu bărbăția cu care ne-a obișnuit? Iată așadar că anul 2015 se anunță, acta non verba, după presiunea scadențelor, nu după cine știe ce zodiac, un an al deciziilor, dar mai ales unul al faptelor. Altfel, constatările tardive ale eșecului nu vor grația pe nimeni, iar țara nu mai are nevoie de scuze și discursuri demagogice.
Lasă un răspuns