Un ierarh harnic pilduitor…

Episcopul Gherasim Cucoșel s-a născut la data de 30 mai anul 1924 în satul Bogdănești din comuna Râșca, județul Suceava, într-o familie de credincioși, primind la botez numele de Ioan Cucoșel. În anul 1938, a intrat la Schitul Boureni, cu intenția de a învăța muzica bisericească pentru ca, mai apoi, să urmeze studii teologice. La 10 februarie anul 1942 a ajuns într-o Școală Militară de Telegrafiști, a fost lăsat la vatră pe 24 aprilie anul 1945, iar pe 1 iulie anul 1945 a intrat ca frate la Mănăstirea Neamț. Acolo a depus voturile monahale și a primit numele Gherasim pe 23 martie anul 1946, fiind apoi hirotonit ierodiacon. În anul 1952 a fost hirotonit ca ieromonah. A urmat cursurile Seminarului Teologic Monahal de la Mănăstirea Neamț (1949-1953), apoi cursurile Institutului Teologic Universitar din București (1953-1957). În anul 1957, a fost numit egumen la Mănăstirea Neamț (1957-1962), fiind în paralel și profesor la Seminarul Teologic Monahal de la Mănăstirea Neamț (1957-1959). În anul 1962, a fost chemat la stăreția Mănăstirii Putna (1962-1977), fiind hirotesit întru arhimandrit la 22 ianuarie anul 1967. Acolo a restaurat întreg complexul mănăstiresc: biserica, turnul tezaur, turnul Eminescu, clopotnița, muzeul și chiliile, fiind constant sprijinit de Mitropolitul Moldovei și Sucevei de atunci, Iustin Moisescu.

La data de 16 noiembrie anul 1976 a fost ales arhiereu-vicar al Episcopiei Aradului, cu titlul “Hunedoreanul”, fiind hirotonit întru arhiereu și instalat la 25 iunie anul 1977. Din anul 1985 a fost transferat ca Arhiereu-Vicar la Episcopia Buzăului cu titlul “Vrânceanul”. Din 2 iulie anul 1992, până la plecarea sa întru Domnul a slujit ca episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților (având titlul “Putneanul”), cu sediul la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou din Suceava. Episcopul Gherasim și-a stabilit reședința în orașul Rădăuți, în incinta Mănăstirii Bogdana.

Bun cunoscător al Tipicului bisericesc și iubitor de viață liturgică, PS Gherasim slujea cu multă bucurie și evlavie. Din încredințarea IPS Părinte Pimen Zainea, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a sfințit zeci de biserici de mir și de mănăstire, a încurajat zidirea de biserici, înființarea de schituri și mănăstiri, acordând o atenție deosebită Mănăstirii Cămârzani, din satul natal al mamei sale. În același timp, a fost preocupat de viața duhovnicească a clerului, monahilor și credincioșilor, fiind un duhovnic al multor oameni de vârste și profesiuni diferite. “Om al rugăciunii, față senină și misionar dinamic, PS Părinte Episcop Gherasim Putneanul rămâne în conștiința monahilor, preoților, ierarhilor și credincioșilor un slujitor vrednic și harnic al Bisericii Ortodoxe Române”, a spus despre el Mitropolitul de atunci Daniel Ciobotea al Moldovei şi Bucovinei. S-a dovedit un misionar dinamic și duhovnicesc, păstrător al tradițiilor ortodoxe românești și în același timp deschis spre dialog și cooperare cu alte Biserici Ortodoxe și de altă confesiune. A călătorit adesea în străinătate, unde a vizitat parohii românești din diaspora și comunități monahale ortodoxe și romano-catolice. PS Părinte Episcop Gherasim Putneanul a participat la festivitățile de canonizare a Cuviosului Leontie de la Rădăuțiși a binecredinciosului voievod Ștefan cel Mare și Sfânt. De asemenea, a organizat Muzeul Etnografic de la Mănăstirea de maici Sf. Gheorghe din localitatea Cămârzani, din comuna Vadu Moldovei, unde s-a retras, de altfel, în ultimele luni, ca urmare a problemelor de sănătate, fiind bolnav de pancreatită. În anul 2000, PS Părinte Episcop Gherasim Putneanul a fost declarat cetățean de onoare al municipiului Rădăuți.

Ierarh misionar și cărturar, harnic și darnic, mărturisitor şi pilduitor, PS Părinte Episcop Gherasim Putneanul a trecut la Domnul la vârsta de 80 de ani, după o lungă și grea suferință, în ziua de pomenire a Sfântului Ierarh Nicolae (6 decembrie 2004). Înmormântarea sa a avut loc în ziua Zămislirii Maicii Domnului (9 decembrie 2004) la Mănăstirea Cămârzani (jud. Suceava), la numai șapte km de Fălticeni, ctitorită de către Preasfinția Sa. Sluba de înmormântare a PS Părinte Episcop Gherasim a fost săvârșită de un sobor numeros de ierarhi și preoți, în frunte cu Mitropolitul de atunci Daniel Ciobotea al Moldovei și Bucovinei, alături de Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, IPS Părinte Pimen Zaineași de PS Părinte Calinic Botoșăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.

Vlădica Gherasim, numit şi „Bunicul de la Bogdana“, a văzut lumina zilei, după cum am mai spus, în comuna Râşca la data de 30 mai anul 1924. Copilăria grea, cu pierderea tatălui şi cu lumina cărţii primite la Ciumuleşti, l-a făcut pe tânărul de atunci să aleagă drumul mănăstirii. A ucenicit la Boureni un schit care ţinea de Mănăstirea Neamţ, iar după împlinirea obligaţiilor militare a intrat în marea obşte de la Neamţ. După ucenicia de la Neamţ şi după studiile teologice seminariale şi universitare, ieromonahul Gherasim a fost, pe rând, profesor la seminarul nemţean, egumen la Vovidenia, egumen al Mănăstirii Neamţ şi apoi stareţ la Putna, cu o rodnică şi lungă stăreţie în perioada grea a anilor 1962-1977. La Putna a restaurat întreg complexul mănăstiresc, fiind constant sprijinit de Mitropolitul Moldovei şi Sucevei de atunci, Iustin Moisescu. Prin rânduiala lui Dumnezeu, în anul 1977 a fost chemat la slujirea arhierească. Ca Arhiereu-vicar la Arad şi Buzău, PS Părinte Episcop Gherasim a lucrat cu multă râvnă în ogorul Bisericii.

În anul 1992 a revenit acasă, în ţinutul natal, slujind ca Episcop-vicar al Sucevei şi Rădăuţilor, având reşedinţa în incinta Mănăstirii Bogdana. S-a dovedit a fi un misionar dinamic şi duhovnicesc, păstrător al tradiţiilor ortodoxe româneşti. A călătorit adesea în străinătate, unde a vizitat parohii româneşti din diaspora şi comunităţi monahale. Bun cunoscător al tipicului bisericesc şi iubitor de viaţă liturgică, episcopul Gherasim slujea cu multă bucurie şi evlavie. Din încredinţarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Pimen, a sfinţit zeci de biserici de mir şi de mănăstire, a încurajat zidirea de biserici, înfiinţarea de schituri şi mănăstiri, acordând o atenţie deosebită Mănăstirii Cămârzani din satul natal al mamei sale. În acelaşi timp, a fost preocupat de viaţa duhovnicească a clerului, monahilor şi credincioşilor, fiind un duhovnic al multor oameni de vârste şi profesiuni diferite. Ca ierarh în Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a fost totdeauna respectuos şi comunicativ, smerit şi voios, dornic să înveţe de la alţii şi să sfătuiască pe alţii. Vlădica Gherasim nu şi-a dorit să ajungă episcop, a acceptat jugul arhieriei pentru a nu ieşi din ascultarea faţă de patriarhul Iustin şi nu l-au interesat treptele înalte ale ierarhiei bisericeşti. Mai presus de a fi egumen, arhimandrit sau episcop, a fost tot timpul un adevărat călugăr. Până ca boala să-l răpună, programul său era după tipicul pravilei călugăreşti. Când se petreceau întâmplări nu tocmai plăcute, Vlădica Gherasim zicea că trebuie să le ducem toate cu răbdare şi cu credinţă. Când cineva greşea, îl pomenea pe Mitropolitul Sebastian Rusan al Moldovei şi Sucevei, care spunea: „Nu puteţi voi greşi cât pot eu ierta“.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*