Pare că Dumnezeu iubește proștii de a făcut așa mulți! Și, fără îndoială, îi iubește și pe mulți dintre aleșii noștri! Ba, am putea spune că și noi îi iubim, chiar fără măsură, de am umplut parlamentul cu ei… Că nu au ajuns acolo sărind gardul lui Zgonea; noi i-am trimis! E drept, după atâta amar de vreme, atâtea și atâtea legislaturi pline de impostori și neghiobi, am ajuns să-i recunoaștem de grabă. Dar, ce folos dacă ei nu își văd adevăratul chip… Totuși, de sărbători, se mai petrec și minuni. Iar unii dintre aleși își văd în oglindă tocmai „chipul” făcut de Dumnezeu, cu dragoste…
Pe senatoarea foame-în-gât o știm cât este de mândră. De data aceasta însă, s-a privit în oglindă și s-a recunoscut. Și a recunoscut. Dar numai acum, „de sărbători”, când a înțeles „prostia pe care a făcut-o”, votând fără minte ce i s-a spus.
Iar din vorbele ei înțelegem că așa se întâmplă de fiecare dată. Votul în orb. Sau după urechea în care i s-a șoptit ce și cum. Căci, personal, nu are timp să citească legile și de aceea merge pe mâna comisiilor de specialitate. Și votează. Dar numai de sărbători poate recunoaște „prostia” pe care o face (de fapt, de fiecare dată!).
Acum, senatoarea a votat o lege care, prin câteva articole, dă liber sistemului în intimitățile noastre. Căci, prin accesul neîngrădit la calculatoare, laptopuri, telefoane inteligente, procurorii ar putea trece dincolo de spațiul pe care ni-l viola regimul cenușiu ascultând la galena tefoanelor cu disc.
O lege care nu este menită doar a ne viola initimitatea, nu doar!, ci are și un scop mai precis, o încrengătură în care, fără nici un mandat de la judecător, în orice clipă a existenței noastre, fiecare dintre noi, ca vinovați a priori, putem fi chestionați fără știre.
Nu s-a vorbit mult despre noua lege a securității cibernetice. S-a motivat doar că este necesară pentru consolidarea sistemelor informatice în noile conjuncturi de atacuri cibernetice. Și, într-adevăr, este o lege necesară, dar care avea nevoie de câteva amendamente.
De sărbători însă, aidoma senatoarei foame-în-gât, parlamentarii nu au avut timp de amendamente. Nu au avut ei vreme să citească legea, darămite să o mai și treacă prin filtrul rațiunii! Așa că s-au lăsat iubiți de Dumnezeu în forma lor de ignorați. Și nu au introdus nici măcar acel amendament, reclamat de societatea civilă și juriști, a menținerii obligației obținerii de către procurori a unui mandat de la judecător pentru a accesa, nu doar calculoatoarele, tabletele ori telefoanele inteligente, ci de-a dreptul viața noastră privată.
Desigur, articolele cu pricina nu au fost strecurate în lege de inițiatori dintr-o răzbunare față de recenta declarare de către CCR ca neconstituțională a legii cartelelor preplătite (și up-gradate la cumpărare cu datele utilizatorilor). Ori din cauza altor tentative legislative eșuate de violare a initimității noastre prin feluriți big-brotheri digitali.
Acum este vorba de un context mai larg. Unul în care „interogarea” sistemelor noastre informatice va pemite inclusiv înmulțirea dosarelor penale pentru utilizare programelor fără licențe. Un sistem care, în numai câteva luni, ar putea aduce mulți bani prin „determinarea” utilizatorilor de a achiziționa programe, softuri, divertisment (mai ales) în mod legal.
Și ne zice senatoarea foame-în-gât, dar, probabil, oricare parlamentar ar fi putut să-i plagieze revelația!, că (doar) „De sărbători am observat că se întâmplă lucrul acesta”. Este însă clar că votul „după ureche” se petrece aproape de fiecare dată, dar numai de sărbători, aleșii se văd așa cum au fost făcuți. Mulți…
Și dacă s-ar fi oprit aici ar fi fost ce ar fi fost (gura pacătosului!), dar senatoarea a aruncat vina în alt colț (al aceleași grădini parlamentare), justificându-se că „Nouă ni s-a spus că este foarte bine (așa)”. Adică, o recunoaștere a indicaților de vot pe care parlamentarii le primesc (pentru că sunt mulți și nu au timp să citească, nu?!). Indicații care nu sunt primite doar de sărbători! Și este și o recunoastre a adevărului că, dacă merită cineva să ia bani în parlament, atunci este vorba doar de membri comisiilor de specialitate. Singurii care citesc, fie și doar de aparență, legile, și care, de fapt, iau deciziile de vot în parlament.
„Noi din Senat am avut încredere în comisia care și-a dat acordul” – a aruncat vina fudula senatoare. De parcă, toate acele comisii ar fi constituite din cetățeni de pe stradă și nu tot din parlamentari…
„Nu am știut ce am votat, nu am vrut răul cetățenilor!” – ne-a completat apoteotic. Și, adevărul e, că nici noi nu am știut pe cine am votat. Și nu ne-am vrut răul, dar ni l-am făcut! De la mandat la mandat, de 25 de ani…
Lasă un răspuns