Neîncrederea la români…

Am fost recent la un vernisaj interesant, prilejuit de expoziţia Abstract Art, rod a zece tineri, care fac parte din gruparea DanaArt. Evenimentul a avut loc la galeriile Metropolis, dar nu se discuta despre pictură, despre artă în general, ci despre politică. Tablourile erau cum mai erau, unele mocneau, ca un tăciune, dar am dat acolo peste o doamnă care era aprinsă rău, mai este încă, o şi văd alergând ca un rug aprins. Ea ne spunea că face politică profesionistă, că e în conducerea unui partid. Era aprinsă de la faptul că în acea zi a citit în presă că Johannis a fost desemnat cel mai bun om politic din România într-un sondaj, că el se află în preferinţele alegătorilor. El şi Ceauşescu. Era fff revoltată pe Johannis. Păi, doamnă, după sondaje vă luaţi, după diversiunile presei române, presa de la coada vacii, cum a consemnat-o UE? Vă daţi seama ce a făcut presa română cu turcismele ei? Turcescu (vă mai aduceţi aminte de ofiţerul Robert, copil de trupă, umil, nebărbierit, care-i punea pe interlocutori să jure pe Biblie că spun adevărul?) s-a ales cu o vilă din turnătoriile lui. L-a tras cineva la răspundere pentru crima morală de două decenii!? Acest tip de presă i-a tâmpit pe toţi!

Ce treabă are Johannis în sondajul cu pricina? Omul nici nu şi-a început mandatul, nici nu ştim ce va face, cum şi în ce fel va acţiona, lăsaţi-l să intre în pâine, nu-l omorâţi şi pe ăsta, vă rog, aşa cum aţi făcut şi cu ceilalţi! Nici nu a fost ales bine, nici nu a început omul să muncească, să se apuce de treabă, să ne arate ce înseamnă România lucrului bine făcut, că l-aţi şi cocoţat ca fiind cel mai bun! Cum să fie cel mai bun? Nici nu-l cunoaştem, nici nu există, deocamdată. Presa e o mare tinichea de coada României. Ea nu cred că mai poate fi vindecată. Boala ei se numeşte diversiune. E bolnavă de manipulări, de exagerări, de previziuni care se bat cap în cap de la o oră la alta, adică e mioapă şi obtuză. Practică tehnica demolării prin încurajare. Îi pune unuia în intenţie ceea ce nici nu i-a trecut prin cap. Aşa a început şi acum, să-l atace pe Johannis din toate părţile. Lingăii cu ale lor, detractorii cu ale lor. Dar daţi-i şansa să înceapă. De ce vă grăbiţi? Apoi ajutaţi-l, pas cu pas, vorba ceea, nu-l faultaţi încă din start! Sunteţi încă tânără, îi zic, încă frumoasă, recuperaţi-vă ca femeie, lăsaţi politica, nu vă distrugeţi viaţa pe acest teritoriu…

O, iar s-a aprins! Cică nici nu vrea să audă, ar muri dacă nu ar face politică. Îmi place!, striga doamna, înfocată şi roşie, din obrăjori până-n plăsele! Şi să nu aud de diaspora! Dar ce aveţi şi cu ea, doamnă? Se spune că diaspora ne-a luminat, că dacă nu era ea, nu ieşea Johannis. Nu a spus nimeni asta, zic. A spus doar că ele, cozile umilinţei, au aprins scânteia… Da, şi pe urmă au ieşit la vot nehotărâţii… Şi cine erau nehotărâţii? Să vă spun eu, zice ea, ţăranii, toţi coate-goale, toate rudele ălora 3 milioane fugite din ţară! Iată cine l-au ales, neica-nimeni, coate-golae, puturoşii, care n-au muncit în ţară şi se duc la de-a gata! Şi aţi văzut acum cu cine defilează, pe cine a anunţat purtător de cuvânt? Pe neica-nimeni, fără nici o experienţă! Cu neica-nimeni el vrea să facă treabă? Poporul cuminte, cu cap, nu l-a ales. Opt milioane de români au stat în casă! Aşa, ca mine! Ei, bravos politician, nici n-a ieşit la vot! Bine că erau tablourile pe pereţi şi am putut scăpa de politichie, m-am retras în intimitatea lor, în universul abstract creat de colorişti şi stilişti ca Daniela Zbarcea, Adriana Vasile, Cornelia Gherlan, Daniela Mihai, Daniel Crăciun, Eugen Vasile Iovan, Magda Morozan, Ana Maria Panaitescu, Valeria Diaconu, Ruxandra Munteanu.

Dar doamna Neica-Nimeni tot nu se lăsa, venea, mă zgândărea. Ciudat, dar nu mai găsesc un loc unde se adună oameni, să nu-i văd ca nişte ruguri cum ard pe altarul politicii. Câtă energie au oamenii aceştia de risipit! Cu ei vrea să facă Johannis un lucru temeinic? Ori cu cine discut, există aceasta opacitate, greu de admis la unii oameni, cum ar fi arhitectul şef al Capitalei, întâlnit la o expoziţie la Academie, care nu-i dau nici o şansă lui Johannis, care îi prevăd un eşec răsunător. Dacă nu erau ţăranii să-l voteze, ieşea sigur Ponta! Ce idee! Ce frază! Cu Ponta, nu mai era nici o speranţă, adică lucrurile mergeau ca şi până acum, rău, din rău în mai rău, poporul s-a obişnuit cu această cădere lentă, de tobogan, dar a apărut Johannis, care cică ne mai dă o şansă, o speranţă, or acest lucru nelinişteşte. Românul s-a învăţat cu obtuzitatea, cu orbecăiala, de ce vrea Johannis să le dea neîncrezătorilor ceaţa de pe ochi, de ce vrea el să le arate orizontul, că mai există loc sub soare şi pentru România? Îi nelinişteşte faptul că poate căruţa nu va mai merge din hârtoapă în hârtoapă, o, ce bine era! Vrea acum Johannis să-i scoată din bunele şi tradiţionalele deprinderi, din tiparele falimentare garantate, să le dea puţină speranţă?!

Dar nu, românii s-au învăţat să nu mai aibă iluzii. Sunt aşa de unanimi în a nu accepta schimbarea încât au devenit compacţi în fixismul lor. Politichia le-a băgat în fiinţa lor un virus cumplit, virusul neîncrederii. Nu mai cred în nimic. Nu cred în schimbare. Nu credeţi, i-am spus şi d-lui arhitect şef, fiindcă nu mai aveţi încredere în dvs. Aşteptaţi de la un om să facă minuni, cum să facă, cine e Johannis, e Mesia?, dar schimbarea începe cu noi, cu fiecare român în parte. Atâta timp cât fiecare român nu se va schimba pe sine sau nu este predispus la schimbare, nu poate exista o schimbare reală. Pe asta se şi bazează adversarii schimbării, pe faptul că oamenii sunt prea amorţiţi de lunga politică anterioară încât tot strâmbătatea va câştiga! Oricât ar vrea Johannis, dacă oamenii se dovedesc catâri, e imposibil să urnească bolovanul din loc! Băsescu et co au lucrat cu osârdie la această platformă a lipsei de încredere a populaţiei. Şi repetenta Nuţi din Pleşcoi nu se lasă, cheamă lumea la miting, să-l aclame pe Maimuţoi, să-l proclame drept “cel mai bun preşedinte pe care l-a avut România”, adică pe Cănuţă, om sucit, preşedintele suspendat şi demis, care a condus ţara ca un hoţ, a compromis credibilitatea prezidenţială, a făcut terci din politică, s-a băgat peste tot, sfidând Constituţia! E o fericire că poporul scapă de o asemenea unealtă a mârlăniei şi vicleniei, căruia nici nu-i pasă, hâhâie, hâhâie în continuare că îi lasă noului venit, Johannis, drept moştenire neîncrederea, o lespede uriaşă, neîncrederea populaţiei în schimbare, neîncrederea în viitor!

Nu am întâlnit un om care să creadă în schimbare. Fiindcă românii nu mai cred, s-au fript nu o dată şi stau în expectativă. E îngrozitor să nu ai speranţă, să nu dai unui om o şansă, să fii numai îndărătnic, suspicios, cârcotaş, nebun, înnebunindu-i şi pe alţii şi lăsând urmaşilor aceeaşi lespede, moştenirea suspiciunii şi neîncrederii. Fără iluzii, fără idealism, nu se poate construi nimic temeinic, doar cu materie, se alege praful. Obtuzitatea este oarbă, ca orbii lui Bruegel, care îl conduc pe Iisus, unde, în ce direcţie, nu se ştie!? Dacă ar veni chiar Iisus să conducă România, românii tot nu ar crede în schimbare. De ce? Fiindcă românii şi-au pierdut credinţa străbună, nu mai sunt un popor deplin ortodox, cu frica lui Dumnezeu, cum îmi spunea un domn pe care l-am întâlnit la Casa de pensii şi care îmi relata că are copiii în Austria şi că e uimit cum e credinţa acolo, la austrieci. Acest tată are o teorie extraordinară, e pasionat de istorie şi spunea că la noi guvernul practică aşa zisa politică a supravieţuirii, cum a practicat-o şi Heydrich, un strateg al lui Hitler. Adică le dă oamenilor cât să supravieţuiască.

De exemplu, aştepţi câte jumătate de oră să vină tramvaiul 5, îşi pierzi atâta timp cu aşteptările în staţii, în loc să faci ceva folositor în acest timp. Da, dar când eşti mai disperat, tramvaiul vine. Asta e. Deci oamenii sunt ţinuţi în şah, în această stare de nesiguranţă şi neîncredere. Sunt menţinuţi în viaţă, în starea de supravieţuire, un fel de amorţeală, dar e bine să fie vii, nu morţi, fiindcă dacă sunt morţi, contaminează strada, poate că aduc molimă, e bine să fie vii, să meargă aşa, bălăbănindu-se, ca somnambulii sau ca subnutriţii. Însă le dai din când în când ceva, ca să fie vii. Ponta cică vă dau pensia la anul, adică el ne dă pensia? Cine este el? Ţara asta nu are legi? Nu prin lege oamenii îşi obţin un drept pentru care au muncit o viaţă? Cum adică ne dă sau ne garantează el pensia?! Adică, dacă vrea, poate să nu ne-o dea?! Dar asta e tehnica supravieţuirii, să aibă poporul sentimentul că el ne dă, nu că ar fi dreptul nostru. El e Salvatorul, ne face să supravieţuim!

2 Responses to Neîncrederea la români…

  1. Pingback: Neincrederea la romani… | Piata bursiera

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*