Reporter incognito: Cât de înaltă este Elveţia… (3)

Berna…

Berna, capitala federativă a cantoanelor, este pitorească prin intacta păstrare exterioară a Oraşului Vechi început acum o mie de ani, ce se află într-o mare bucla ovală a Râului Aare ce-l înconjoară în trei părţi. A fost strategic aşezat, fiind de la început înconjurat de apă, de către un duce al acestor părţi. Când a fost să-i dea nume acestei aşezări, au avut probleme şi atunci ducele întemeietor a hotărât să meargă la vânătoare şi să dea numele oraşului după primul animal pe care-l v-a vâna. Zis şi făcut iar primul vânat a fost un urs, un ber pe limba lor şi de aici Bern, căruia noi îi spunem Berna. Acum, alţi urşi nu mai sunt în Elveţia, şi în curând nu vor mai fi nici în România datorită investitorilor străini atât de slugăriţi şi serviţi de români, care se întrec între ei să le facă toate voile străinilor de pe vremea lui Adrian Năstase, ce devenise şi primul vânător al ţării. Să nu neglijez, mai au unul; emblemă, pe steagul Bernei. Toţi care trec acum prin Berna, aşezare prosperă de la început şi care a luat mare avânt când a fost declarat oraş liber în Evul Mediu, vin să vadă pe viu simbolul oraşului la groapa cu urşi foarte interesant amenajată. Iniţial, Berna a fost construită din lemn şi era normal ca într-o zi, una din secolul XV-lea, să ardă până în temelii. După această pedeapsă de la Dumnezeu, au reconstruit-o din piatră ca prevedere a pedepselor de sus! Au scăpat de pedepsele de sus dar nu şi de cele de jos, mă refer la trecerea lui Napoleon pe aici luându-şi o bucată din canton. În sfârşit, a trecut şi această năpastă, cantonul s-a refăcut şi din 1848 a devenit capitala Elveţiei.

Turul nostru, cu un ghid local ce are un frumos accent francez, deşi la Berna majoritatea vorbesc germana – remarcă fără importanţă – a început expunerea în Grădina Trandafirilor aşezată pe deal, de unde, de pe o terasă, se vede ca în palmă Oraşul Vechi prins în potcoava Râului Aare. Apoi am coborât în oraş, am lăsat autocarul într-o parcare anume si am început turul pe jos. Era înnorat şi picura, dar ghidul ne captiva cu explicaţiile iar urbanistica medievală era atrăgătoare. Am zăbovit un timp în faţa marii catedrale, tipic gotică, cu un turn exact de o sută de metri, să le întreacă pe toate celelalte din federaţia cantoanelor. E măreaţă şi închisă, rămânem în faţă ei şi ascultăm ghidul ce ne explică figurinele ce ornamentează cele trei intrări. În cea din mijloc este redată Judecata de apoi în care, conform cărţii, osândiţii sunt aşezaţi în stânga judecătorului iar izbăviţii în dreapta sa. Tipic. Michelangelo nu a fost tipicar în extraordinara sa frescă a judecaţii din Capela Sixtină, a fost un original reformator: cei drepţi în jurul judecătorului, ceilalţi sub ei înghiţiţi de întunericul pământului. În oraşul vechi toate străzile se numesc gasse care tradus corect înseamnă uliţă. Şi aşa am fost duşi pe uliţa pe care a locuit Albert Einstein, la etajul întâi, aproape un deceniu, când a fost lector la universitatea din Berna. Pe urmă a fost profesor la Universitatea din Berlin. Este geniul ştiinţific care a pus relativitatea tuturor celor văzute şi nevăzute în Fizică prin trei litere şi o cifră! Fericiţi cei săraci în Fizică. Eu sunt unul şi nu-mi mai pasă de nici-un fel de relativitate, am văzut destule relativităţi sociale, istorice. Uite, cât de relativă a fost şi soarta lui Albert Einstein, evreu german, supradotat, genial prin faimoasa sa ecuaţie – E = mc2 – ce stă la baza fizicii moderne, aclamat şi premiat Nobel, dar, venind la putere Hitler în 1933, poziţia lui în Germania a devenit relativă şi a trecut în Statele Unite definitiv. Altfel, în mod normal, ar fi rămas un venerabil profesor german, recunoscut în toată lumea ştiinţifică, ar fi format o pleiadă de mari fizicieni. În acei ani, mulţi evrei au trecut oceanul în Statele Unite printre care Leo Szilard fost elev al lui Einstein la Universitatea din Berlin şi Eugene Wigner iniţiatorul mecanicii quantice, prieteni. Cei trei fizicieni evrei au fost bine apreciaţi în universităţile americane şi au fost semnatarii unei scrisori către Preşedintele Roosevelt în care îl informau despre cercetările germane în producerea unei extremlly powerfull bomb pe în baza noilor cunoştinţe de fisiune nucleară, cercetări care ar trebui de urgenţă întreprinse şi în Statele Unite. Astfel, neîndoios, este cert că aceşti trei fizicieni evrei, formaţi în Germania, prin această scrisoare, au aprins fitilul care la celălalt capăt a explodat bomba atomică americană, aşa au înţeles ei să se răzbune pe Hitler şi nazism. Dacă Hitler ar fi lăsat evreii în pace în Germania, poate aceşti trei fizicieni ar fi făcut bomba atomică pentru el. Relativ posibil. Relativitatea este peste tot, nu numai în fizică.

La capătul uliţei se află Turnul ceasului cu clopote şi figurine ce se pun în mişcare regulat, iar ghidul nostru ne-a adus la turn chiar înaintea spectacolului. Îmi imaginez ce impresii făcea cu sute de ani înainte, acum ni se pare un amuzament de moment. Sic tranzit gloria mundi, dar expresia iniţială era: O, quam cito tranzit gloria mundi adică: „O, ce repede trece gloria lumii conform clipei poetului!” Şi să nu ne pierdem timpul punând în ecuaţii şi relativitatea gloriei… începe să plouă mărunt şi des, stricându-ne promenada. Ne luăm rămas de le ghidul local căruia, fiecare dintre noi, îi dă o monedă, două şi el mulţumeşte dorindu-ne bon voyage.

În drum spre Lucerne/Luzern trecem Pasul Bruning, mult mai mic decât Julier sau Simplon, având o panoramă concentrată şi abruptă printre pereţi stâncoşi şi curbe strânse, unele chiar în agrafe de păr, cum zicem noi în România, dar este o mare diferenţă în structura construcţiilor de drumuri, cele elveţiene sunt construite să nu crape şi fără gropi ca ale noastre. Pentru noi e greu de crezut să parcurgi sute de kilometri şi să nu dai prin gropi!

Cât de înaltă e Elveţia în comparaţie cu noi? Adevărat este, dar ea nu a avut soarta şi istoria noastră. Se zice că după ce Dumnezeu a făcut ce a făcut, a chemat la el poporul ales să-l întrebe ce părere are de creaţia lui. Au fost vorbe de laudă până ce Creatorului i s-a făcut lehamite de ele şi tunător i-a întrebat dacă e ceva ce nu le place, îi nemulţumeşte totuşi. După ce au un înlemnit un timp, singur lucru care s-au trezit să spună a fost că prea mult şi prea bune le-a dat geto-dacilor!! Cum Creatorul a rămas dezamăgit de ei şi a tăcut, poporul ales a prins curaj şi au făcut pe revoltaţii. Ca să scape de gura lor, le-a dat dreptate, dar a spus că nu mai schimbă nimic din ce le-a dat el. Atunci poporul ales i-a spus să trimită peste ei cel puţin răul lumii! Adică, a întrebat Creatorul. Păi trimite peste ei barbarii cei cruzi, otomanii cu semilună şi iatagane, ţariştii să-i jefuiască la sânge şi sovieticii. Sovietici, eu nu am făcut sovietici, a zis Creatorul. Nu-i nimic, îi facem noi pentru ei!

Elveţienii au avut noroc că au fost departe de barbari, otomani şi mai ales sovieticii făcuţi de poporul ales. Am supravieţuit dar preţul este greu şi ne-a schimbat firea şi purtarea. Iar cei dintre noi care au vrut să îndrepte situaţia au fost şi sunt proscrişi ca la romani, sau ca pe computer acum: Delete, un fel de îngropare fără urme …

Lucerne/Luzern

Ultima noastră parte a acestui unic tur elveţian cu Alpi şi lacuri, cu trecători înalte şi popasuri panoramice, mirifice, cu oraşe vechi înconjurate de suburbii noi, moderne, toate curate, îngrijite, cu oameni corecţi şi de o deosebită concordie socială, unde a păstra curăţenia nu se scrie în nici una din limbile oficiale, ci în engleză că a devenit mai internaţională. Aici, întâi a fost marele lac, numit de băştinaşi Lucerne, apoi un sat pescăresc pe marginea lui. Când în Secolul XIII, s-a deschis marele pass – trecătoare – St.Gothard, a devenit oraş medieval, fortificat bineînţeles, din care astăzi au mai rămas câteva turnuri de apărare, uliţe pitoreşti ce duc în Piaţa Primăriei ce se deosebea de vesela Piaţa Vinurilor, înconjurată de unele clădiri pictate. Însă simbolul oraşului medieval este cel mai vechi pod de lemn, acoperit şi pictat din Europa. Bineînţeles că s-au găsit piromani în secolul XX care i-au dat foc, dar municipalitatea l-a refăcut imediat. Trecând pe lângă el îmi vin în minte podurile de lemn acoperite ale Districtului Grăniceresc Năsăudean, cărora tovarăşii comunişti de la sfaturile populare le-au dat pe mâna ruinii fiindcă erau rămăşiţe burghezo-moşiereşti! Ce barbari, când în toată lumea vechile poduri de lemn acoperite sunt păstrate fiind vestigii ale trecutului lor, un patrimoniu. Pe Sălăuţa a mai scăpat un singur pod de furia dictaturii comuniste, ce este într-o jalnică stare de degradare şi se va degrada în continuare fiindcă nu avem bani. În România nu sunt bani pentru patrimoniul românesc.

După ce facem turul de onoare al oraşului vechi, mergem să vedem celebrul Monument al Leului, al doilea mare obiectiv programat al turului nostru. Susana îşi deschide tolba cu istorii: Secole de-a rândul mulţi tineri elveţieni au devenit mercenarii caselor regale franceze. În această poziţie i-a prins şi Revoluţia Franceză din 1789, cea care a lansat sloganul Liberte, Egalite, Fraternite, în numele căreia a ghilotinat şi împuşcat zeci de mii de conaţionali şi concetăţeni. Iniţial familia regală a lui Ludovic al XVI-lea a fost mutată de la Versailles în Palatul Tuileries din Paris, cu tot cu garda elveţiană, ce număra o mie de mercenari. Treburile Comunei din Paris mergeau foarte rău, nu era nici libertate nici fraternitate, doar neajunsuri la care se găseau tot timpul vinovaţi ce erau ghilotinaţi. În 1792, un duce, Brunswick, în fruntea unei armate prusace a invadat Franţa, a cucerit Verdun-ul şi a dat un manifest în care spunea cum va pune capăt anarhiei din Paris şi va restaura tronul şi biserica. Prima reacţie a comunarzilor a fost în august împotriva regelui, pe care garda elveţiană a încercat vitejeşte să-l apere, dar au fost copleşiţi de numărul mare al comunarzilor, care au ucis peste şase sute elveţieni pe loc şi au încarcerat o sută. A doua reacţie a venit o lună mai târziu, cunoscut ca Masacrul din Septembrie când printre alte mii de executaţi au fost şi cei o sută de elveţieni.

În memoria lor a fost ridicat acest monument. Îl privim, este sculptat în nişa unui perete stâncos cu un mic lac în faţă şi totul este înconjurat de copacii unei pădurici. Într-adevăr este foarte bine redat artistic un leu puternic muribund şi ascultând istoria ce-l simbolizează este cutremurătoare. În timpul luptei majoritatea elveţienilor au fost ucişi, unii s-au predat fiind în imposibilitate de-a mai lupta şi au fost masacraţi imediat pe loc. Cei ce au fost luaţi prizonieri au fost ghilotinaţi sau masacraţi în septembrie în închisoare. Abominabil, revoluţia se transformase într-un război civil fără lege şi Dumnezeu, deşi iniţial au fost creştini cu toţii, dar comunarzii se lepădaseră de credinţă din cauza preoţimii. Mi se face greaţă psihică, comparând, şi sunt multe asemănătoare între revoluţia comunarzilor francezi şi războiul civil al bolşevicilor. Dar istoria de la Monumentul Leului nu s-a terminat. Marele sculptor danez, Thorvaldsen, a fost cel ce a realizat, prima dată, acest leu la Roma în memoria gărzii elveţiene, pe când cel din Lucerne/Luzern este o replică realizată de pietrarul Lukas Ahorn din Konstanz aus Bodensee. El a avut un contract cu municipalitatea oraşului pe care l-a dus la cea mai bună îndeplinire artistică, toţi au fost mulţumiţi la dezvăluirea monumentului, numai că nu l-au mai remunerat conform contractului! Pentru artistul pietrar ei au fost nişte porci şi acest lucru l-a gravat ulterior în monument. Nimeni din grupul nostru nu l-a sesizat, Susanna ni l-a descris amănunţit şi atunci, toţi, deodată l-am văzut clar şi am rămas perplecşi; se vede de la o sută de metri cu ochii liberi! Dar fără un cicerone nu-l sesizezi, nu-l ştii, treci fără să cunoşti acest amănunt care te dezamăgeşte şi strică imaginea acestui simbol, deasupra căruia scrie cu majuscule: Helvetiorum fidei ac virtuti, adică elveţienilor loiali şi bravi. Leul muribund a fost sculptat într-o nişă a peretelui stâncos, căruia ulterior cel înşelat de elveţienii neloiali ai municipalităţii, i-a dat forma de porc făcându-i urechi şi rât lung de porc.

Mai bine nu ne arăta conturul porcului, rămâneam doar cu imaginea leului muribund, a ceea ce simbolizează el pentru elveţieni şi ce trebuie să ştie lumea despre el. Acest amănunt neplăcut, ne aduc în minte alte fapte şi adevăruri asemănătoare ce duc la cunoscuta concluzie în toată societatea umană, sunt şi lei şi porci. E drept, proporţiile-s diferite de la un popor la altul, nu mă apuc să le prezint acum, la sfârşitul acestui atât de reuşit şi înalt tur elveţian.

 – sfârșit –

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*