„Speranța pusă într-un singur om este nesăbuită!” – zise cel numit „al lui Căcărău”… Nu profesorul de istorie, cercetătorul, săpătorul prin istoriografia țării, care și-ar fi cristalizat carecumva sutele de pagini citite într-o maximă-epilog! Ci politicianul „Căcărău”… Pentru care, o asemenea speranță este „nesăbuită” când vine vorba de Iohannis. Iar prin asocierea „filosofică” făcută (că și la Isaccea nasc „gânditori”, nu?!), „Căcărău” ia în zeflemea mișcarea de masă, fie și ea una anti-sistem și anti-pontaniană, nu neapărat de filing cu neamțul (vorba aceea, am asteptat noi americanii 40 de ani și ne-am ales cu un neamț?!) a milioane de români. Iar pentru a-și permite o astfel de aroganță față de votanții, care puteau fi ai lui, Căcărău își anunță dinainte vrerea la care visa când moțăia el, politic, prin opoziție, iar alții hârșâiau la binele țării, dar și din timpul în care împărțea binele de clică până la capăt. Până la capăt pentru clica politică a USL…
De atunci i-a rămas ideea de Dreptate… Dar iarăși agățată frustrant și agasant de scoaba de sub vorbele „ironice”. Aceea că speranța lui opincă este, pe deasupra, și nedreaptă. Mai mult pentru visurile lui de vlădică, însă. „Nesăbuită și nedreaptă” – ne-a mai afurist dară repetentul pus la zidul lui Clio de însăși Istoria de care și-a bătut joc. Prin vorbele deșarte de „profesor”, dar și prin fapte, ca politician!
Iar din icterul invidiei de „liberal” rămas pe dinafară la petrecerea țării, de unde s-a poftit însă singur afară, a irumpt frustarea pe care o va revărsa probabil aupra lui Iohannis așa cum a făcut Ponta cu Traian Băsescu. Ba, din această perspectivă, a reproșurilor născute din propriile neputințe, cuplul Ponta-Antonescu nu se va da dus din politică. Din acel colț de zgârci infect care atârnă de destinul României de două decenii jumătate. Căci, Ponta va ataca pe mai departe cu marota „moștenirii băsiste”, iar Crinuț al lui Căcărău va tot ironiza „moștenitorul” jilțului de la Cotroceni. Și chiar nu a surprins pe nimeni când „al lui Căcărău” l-a mahalagit pe neamț cu reproșul unui retard, pentru că ar fi „un om care vorbeşte puţin şi gândeşte cât vorbeşte”.
Astfel, într-o țară în care un plagiator ne ținea lecții despre doctorate, dar a sfârșit prin a se șterge singur cu diploma acolo unde a stat la „maturat” teza lui, și „al lui Căcărău”, deși nu a scris o carte la viața lui, își permite să-l facă retardat pe cel căruia nu i-au ajuns pixurile pentru miile de autografe date ca scriitor. Vorba aceea, să fi scris Căcărău la viața lui cât a semnat Iohannis la lansare!
Ba, Căcărău reactivează și marota vinovăției burgheziei, care, în alt contex istoric, era jumulită de luxoasele averi căci supsese sângele poporului proletar, și pe care, mai dichisit, o sucește sub formula neamțului care va fi supt sângele speranței. Căci, „Iohannis nu va putea rezolva toate problemele societății!”. Or, asta o știam și fără să ne-o zică „al lui Căcărău”! Căci, da!, Iohannis nu va putea rezolva toate probleme societății! Dar măcar să-l știm alături de societatea pe care hienele politice au ignorat-o două decenii și jumătate!
Dar este doar o altă dovadă a tupeului celui învins, de la un procent de încredere sub degetele de la o mână, Căcărău azvârlind cu hârtie igienică în ventilatorul invidei împotriva celui care a captat 70 la sută din încrederea românilor!
Așadar, o muscă de… căcărău, măruntă, egoistă și răutăcioasă, dar care se dă la muntele de voturi al țării! De oftică, desigur! Numai că de oftică se mai și moare. Politic…
Lasă un răspuns