Opinii: Paradox(al)ul Valeriu Stoica

Valeriu Stoica, pentru mine, este unul dintre cei mai siniștri mafioți de după 1990. S-a înhăitat cu doi foști colegi de facultate și de găinării ante-decembriste și au pus la cale un sistem de legi și proceduri post-decembriste prin care să câștige bani cu nemiluita de pe urma falimentelor din economia românească. Iar, dacă aceste falimente nu sunt suficient de multe și de mănoase, sistemul creat de cele trei hiene le permite să declanșeze ei un faliment, unde doresc mușchii lor. O demonstrație strălucită au făcut-o falimentând Banca Internațională a Religiilor, BIR, o bancă a cărei funcționare era fără cusur. Cei trei dihori și-au însușit patrimoniul de câteva sute de milioane de euro al băncii, inclusiv Tezaurul băncii, care cuprindea bunuri culturale inestimabile.

Firește, deranja că BIR era o bancă românească, cu capital și acționariat românesc! Ca și Dacia Felix, ca și Credit Bank, Albina etc., etc. Dar a fost la mijloc și un motiv personal, a-politic, non-ideologic: jaful subsecvent! Nesațul de banul public!

Asta încă n-ar fi nimic dacă numitul Valeriu Stoica nu s-ar fi ocupat și de înfieri de copii. O afacere de familie, se zice. Adică fără implicarea celorlalți doi operatori judiciari. S-a implicat, în schimb, dintr-un impuls matern ireprimabil, soția lui Valeriu Stoica, avocată. Tusea și junghiul, mai pe românește! Fantastică potrivire de caracter!… Ce cuplu reușit!

Împreună, soții Stoica au mijlocit sute de înfieri! Sute de înfieri!, au scris ziarele la vremea aceea, iar cei vizați nu au dat nicio dezmințire, nu au chemat pe nimeni la tribunal să dea socoteală pentru o calomnie așa de grosolană!… Acele sute de dosare de adopții ilegale au dispărut apoi din arhivele tribunalelor. Au dispărut, a clamat tot presa, în perioada când Valeriu Stoica a fost pus ministru la Justiție! Nimeni nu s-a autosesizat, nici tu procuratură, nici tu minister al Justiției, să verifice o acuzație atât de gravă!

Înfieri ilegale au mai mijlocit și alții în România, inclusiv capete încoronate. Mai exact spus, în curs de încoronare!… Așa că…

Așa că nu aș fi făcut eu caz de acest mafiot dacă deunăzi, într-un cerc de colegi, foști colegi de facultate, discuția tangentând și „triumviratul malefic” din Justiție, un coleg nu venea cu informația că se cunoaște cu Valeriu Stoica din anii liceului, când frecventau același cenaclu literar!…

Valeriu Stoica la un cenaclu literar?!… Și ce făcea acolo?! Ce căuta Valeriu Stoica la un cenaclu literar?!

Păi citea și el poezii, mai intervenea în discuții, ca la cenaclu!…

De-ale cui poezii?!

De-ale lui!

De-ale lui Valeriu Stoica?!… Vrei să spui că Valeriu Stoica a scris poezii la viața lui?!

Mirarea mea a stârnit mirarea colegilor! De ce n-ar fi scris Valeriu Stoica poezii în anii adolescenței?!

A trebuit să mă explic: domnilor colegi! Exercițiul poetic, precum foarte bine știți, este un act purificator! Ba chiar nu îl poți concepe altfel decât ca pe un izvor curat, neîntinat, expresie a unei purități sufletești de care rămâi toată viața marcat, adică poezia te condamnă pe viață să umbli cu capul în nori, în ceruri nalte, încătușat pe veci de idealuri nobile, imaculate… Eu nu pot să-mi imaginez că un om ca Valeriu Stoica, cu atâtea pezeventlîcuri la cazier, un ins care a făcut negoț de prunci, fără să-i pese unde ajung acei copilași, ar fi putut, cu aceeași minte, cu același suflet, să scrie și poezii!… Ce poezii putea să scrie dintr-un hău sufletesc atât de negru?!…

…Discuția a alunecat, în chip fatal, la cazuri similare!… S-au plimbat colegii mei, mai docți ca mine în materie, prin toată literatura lumii. Un coleg ni l-a pomenit și pe Paul Tutungiu!

Ce a făcut nerodul?, m-am mirat eu! Și tot eu am ripostat: Stai, domnule, că Paul Tutungiu nu se pune! Nu se poate spune că a scris poezii, huiduma!… A ținut-o el langa cu Partidul, Ceaușescu, România, dar alea nu-s poezii, sunt declarații publice de impostură și lichelism! Nu m-aș mira că a făcut vreo ticăloșie după 1990!…

Și a făcut nerodul, dar păstrând proporțiile: la mintea lui puțină, ticăloșii de mică anvergură, nu ca ale lui Valeriu Stoica. A găsit la Paris o băbuță respectabilă și credulă, pe care a convins-o cât a suferit namila sub regimul trecut, și i-a smuls la notariat o împuternicire, un fel de testament… Ce a urmat nu are nicio legătură cu poezia!

Repet însă: asemenea legătură n-a existat niciodată între cei doi: poezia și Paul Tutungiu!… E cum ai zice… Doamne, ferește!

Dar cu Valeriu Stoica este altceva! Dumneata spui că nu scria rău, că era o mică vedetă a cenaclului!  Zici că „promitea”! Promitea să ajungă ceva pe câmpia literelor, nu a malversațiilor, a „crimelor economice”! Eu nu pot să imaginez nicicum o compatibilitate cât de firavă între poezie și comerțul cu ființe umane! O ticăloșie „nec plus ultra”!… Sau să bagi la pușcărie oameni nevinovați, să le înscenezi fraude și abuzuri ca să-i poți devaliza de tot ce au!… Să provoci atâtea drame, în atâtea familii!…

…A trebuit să fac față unui adevărat asalt! Colegial, nu-i vorbă!

Au sărit cu gura pe mine toți convivii: cum că cum poți să fii atât de naiv, coane Ioane?!…

Și au început, cu mare sârg, cu voluptate chiar, să facă inventarul post-decembrist al ticăloșiilor la care s-au pretat și alții, nu poeți amatori ca Valeriu Stoica, ci profesioniști ai scrisului, ai meditației filosofice, metafizice, exponenți ai elitei intelectuale românești, care au intrat fără nicio greață în hora „băieților deștepți”!…

Da, zic eu, dar nici Pleșu, nici Liiceanu, care au făcut safteaua încă din 1990 la jaful din avutul public, și nici ceilalți de care mi-ați vorbit, nu sunt poeți, nu au încercat măcar să fie poeți, ci sunt și ei niște bieți șmecherași de pe tușă, din tribună: critici literari, istorici literari, istorici, unii chiar academici! Dar nu poeți! Nu au visat la poezie, nu i-au aparținut niciunul, căci poezia e ceva care te înnobilează prin aspirația sieși suficientă ca să te modeleze ca om în chip definitiv!… Cum să mai bagi mâna până la cot în haznaua statului după ce ai ținut între deștele înfiorate pana subțire a giersuirii în poeme și sonete?!…

Eu, punctă decisiv Grigore, mai cinic cum îl știe toată lumea, nu m-aș mira să aflu că Valerică al nostru mai scrie și azi poezii!… Arta manipulării și a disimulării a ajuns azi la niște performanțe…

Valeriu Stoica poet?!…

Mă mir că încă nu și-a publicat stihuirile! Dă bine la C.V…

Și a continuat Grigore, crezând că pune capăt disputei noastre: știi când o să-și publice Valeriu Stoica poezelele din frageda și inocenta sa adolescență? Când va intra la bulău și va susține că sunt poezii scrise acolo, dincolo de gratii. Scrise cu cătușele la mână. Asta îi va reduce din anii de detenție!…

Ce zici? Nu sună rău ca titlu de volum: Poezii scrise cu cătușele la mână!

Ca să am totuși eu ultimul cuvînt, le-am mai spus și povestea lui Țiu… Adică m-am explicat până la capăt: Eu, student fiind, am lucrat în fiecare vară la Salvamar!… Îi păzeam pe gorobeții mai fraieri să nu se înece…

Stăteai de veghe în lanul de… de… de valuri nărăvașe!, mă completă același Gr. T. Pop, pus pe metafore…

Nu eram singur! Făceam cu schimbul pe aceeași barcă.Într-o vară, am nimerit cu Țiu, lăutarul… Fuseseră doi frați vestiți în Constanța! Mari lăutari… Unul dintre ei însă nu mai cânta, trăia din expediente, iar vara intra la Salvamar!… Unii ziceau că el cânta cel mai bine!… Cântase! Când l-am cunoscut eu nu mai cânta! Nu mai cânta de când fusese închis pentru omor, omucidere!… Cu greu ne-a explicat frate-su, care se cunoștea cu tata: domnule Zaharia, nu mai poate să cânte! Nu mai poate să pună mâna pe vioară de când l-a omorît pe bietul om…

…După ani de zile, am găsit la Sartre povestea unui pictor care participase la războiul civil din Spania, unde mânuise destul de eficient o mitralieră!… După ce a lăsat mitralaliera și a încercat să se întoarcă la șevalet, a constatat că mâna sa refuza să se atingă pe pensule… Așa și cu Valeriu ăsta! După câte ticăloșii a făcut e cu neputință să se mai atingă de coala albă de hârtie… Mai scrie și azi poezii?! Așa-i că nu?!

Nu știu! Nu văd de ce nu? O să mă interesez!… Pun pariu că nu mai scrie! Ar contrazice toată teoria poeziei, a literaturii!…

 

Post scriptum:

M-a sunat adineaori colegul amintit ca să-mi spună că a uitat un detaliu: La acel cenaclu mai venea și Adrian Năstase!… Ce zici de asta?!

Ce să zic!?… Nici ca banc nu-i bună! Nu te cred! Nu pot să cred! Nuuuu!…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*