Salvaţi arhitectura interbelică!

Se spune că nu eşti om dacă în viaţa ta nu ai răsădit un pom. În alte locuri mai borese se spune că nu eşti om dacă nu ai ridicat o casă. Dar cum eşti numit dacă ai lăsat în paragină o casă, dacă ai lăsat-o pradă timpului, degradării? Recent am fost invitat la vernisajul expoziţiei Arhitectura interbelică în Bucureşti, organizată de Asociaţia ALTFEL (preşedinte Radu Vişan) la Sala de expoziţii a Bibliotecii Academiei Române. Şi-au adus aportul, pe lângă fraţii Vişan, Muzeul Municipiului Bucureşti, prefectura Capitalei şi alte instituţii. Mergeţi să vedeţi această expoziţie, care constă din panouri fotografice ale unor clădiri bucureştene ridicate în perioada interbelică, în anii 1919-1939, proiecte ale unor faimoşi arhitecţi români, precum Octav Doicescu, Duiliu Marcu, Ion Mincu, Horia Creangă, Petre Antonescu, George Matei Cantacuzino, Marcel Iancu.

Aşa cum mărturisea acad. Răzvan Theodorescu în cuvântul său de deschidere, cu un ochi se bucură că vede aceste minuni, aceste comori ale înaintaşilor, dar cu celălalt plânge când se gândeşte că multe din aceste bijuterii sunt lăsate în paragină. De către cine, d-le academician, fiindcă şi dvs aţi fost ministrul culturii şi aceste clădiri se aflau în ograda pe care o păstoreaţi? Normal, de către edilii capiltalei, în primul rând de către primari. Şi ne-a dat un exemplu cum ministerul finaţelor a respins restaurarea unei astfel de clădiri. Cum, Băsescu, cât a fost primar, nu a reabilitat nici o clădire istorică? Dar ceilalalţi primari care vor să fie scrişi cu litere de aur în cartea Capitalei? Nici Bordură Videanu? Nici măcar marele Lis, numit şi Les sau Lasă-ne? Dar ce să mai spunem de dl. primar general Pasarelă Oprescu, oare câte călădiri din perioada interbelică a reabilitat? Domnule, am promis că fac o pasarelă peste Bucureşti, am fost ocupat până peste cap cu acest proiect! Sigur, ce să se mai ocupe dumnealui de reabilitat nişte clădiri jerpelite?! Jerpelite, jerpelite, d-le Pasarelă, dar semnate de nume ca Marcel Iancu, de pildă. Ştiu că nu le ai cu arta, aşa cum şeful stratului a decalrat de zeci de ori că “nu le am cu cartea”. Ce pretenţii de reabilitări istorice, culturale să ai de la astfel de patrupede?

Marcel Iancu a fost unul din marii noştri avangardişti, artist recunoscut în Franţa, America şi Isralel, care a realizat Casa Solly Gold de pe Hristo Botev nr. 34, o comoară, dar ajunsă azi într-un mare hal de degradare. Îţi plânge inima! Pe Stelea Spătarul există un alt imobil, opera lui Marcel Iancu din 1933. Iar pe str. Olteni nr. 12 se află o altă construcţie a sa, mai bine conservată. La fel de neiubită este şi casa lui Nae Ionescu, altă comoară, opera lui George Matei Cantacuzino, construită de industriaşul Nicolae Malaxa pentru prietenul său, marele filosof, care a locuit în ea până la moarte, în 1940, ca apoi să fie reşedinţa mareşalului Ion Antonescu. Dar nu este muzeu, nu se poate vizita. Ce să mai spunem de Casa Tătărăscu, de pe str. Polonă, care se spune că e opera lui Brâncuşi, cel puţin coloanele ei!

Sunt în paragină zeci de clădiri interbelice, multe în stil vilă sau bloculeţe de câteva etaje, aparţinând evreilor, dar cele mai multe noii burghezii româneşti, industriaşilor, noilor oameni de afaceri care doreau să-şi arate orientările moderniste. S-a construit enorm în perioada interbelică. Prin aceste imobile, ne puteam da seama de avântul economic românesc din acei ani. Ele au dat strălucire Bucureştilor, supranumit pe bună dreptate Micul Paris, datorită arhitecturii sale nobile, cum nu se putea mândri în acea vreme nici un alt oraş european! Azi trec pe lângă ele şi le văd cum, an după an, li se duce tencuiala, le cad cărămizile de la balcoane, tabla de la acoperişuri, li se strâmbă ferestrele, podoabele arhitectonice, micile statui de încadrament dispar sau sunt sparte, de parcă ne-am apropia de o realitate post-apocaliptică. Cu o astfel de moştenire, noul preşedinte al ţării este ca şi terminat. Deja prefectul et co îşi râdeau în barbă, nimeni nu credea în nici un fel de schimbare. Am rămas şocat de defetismul acestor edili şefi. Probabil că experienţa în direcţia umilinţelor i-a terminat şi pe ei.

De curând, am aflat că şi Casa Monteoru a Uniunii Scriitorilor a fost luată de proprietari, dar nu i-au făcut nici o reparaţie, arată jalnic. Poate că şi cu Casa Vernescu se va întâmpla la fel, de când a fost abandonată de evreii care o închiriaseră pentru Casino, deşi se va spune că aceste clădiri nu sunt din interbelic, sunt mai vechi! Cu atât mai mult! Istoria se măsoară şi cu palatele ei. Zeci de clădiri istorice, unele bijuterii artistice, altele cu aspect monumental, în stil clasic şi neoclasic, ne imploră mila! A fost promovată atunci şi arhitectura de tip Art Deco, şi decorativismul estetic, care dă modernitate siluetelor clasicizante. Stilul clădirilor este de o mare diversitate, un stil eclectic dominant, dar se întrevăd deja elemente de modernitate pe linia artei tradiţionale româneşti. Un neoromânism arhitectonic, care avea să fie ucis de arhitectura comunistă, pusă cu buldozerul să nimicească toate imobilele interbelice, cum s-a întâmplat în zona Izvor.
Înainte de a intra într-o casă, o vedem pe dinafară. Iar adesea sufletul omului se vede după cum este casa lui! Ani de zile toţi edilii Capitalei s-au chinuit să refacă Centrul Vechi al Bucureştilor, zona Lipscani. N-au făcut-o decât cu bani de la FMI. Sunt sigur că în 25 de ani au venit numeroase fonduri care, dacă ar fi fost bine gospodărite, s-ar fi putut restaura multe din vechile clădiri.

Decât să ridice vocea, să tragă cu pistoalele obrăzniciei, să ne spună marele Vanghelie ce clădiri istorice a reabilitat de când e el primar? Revoluţia l-a proiectat direct primar şi putea să se mândrească la acest capitol de care răspunde, nu? Dar alţi famioşi umflaţi în pene, ca Piedone şi Negoiţă, ce-au făcut? Nu mi-e ruşine să-l întreb nici pe Chiliman. Sigur, ei repede scot dosare şi dau explicaţii, dar clădirile vorbesc, îi acuză pe nesimţiţi. Cum arată ele, aşa sunt şi ei. Aşa e şi şeful lor, Pasarelă, iar despre Tonta, ce să mai vorbim, îl depăşeşte complet situaţia, deşi în subordinea sa guvernamentală se află însuşi ministerul patrimoniului, care toacă vorbe, ca să-şi justifice existenţa.

Patrimoniul României e în paragină, domnilor, sau nu ştiţi? Încă nu ştiţi că burdihanele voastre cresc în raport invers proporţional cu degradarea acestei averi spirituale? Daţi-vă demisia, ieşiţi pe poarta din dos a istoriei, dacă nu aţi fost capabili să conservaţi o faţadă, să faceţi lucruri temeinice, nu de mântuială, aşa cum îmi spunea arhitectul şef al Capitalei, dl. Gheorghe Pătraşcu, că a făcut un astfel de constructor, care în loc să repare cu inox un obiect preţios, l-a dat cu vopsea ieftină şi s-a degradat! Şi mi-a mai spus dl. Pătraşcu un lucru demn de luat în seamă, că în Germania există o lege care stipulează că dacă un proprietar nu se ocupă de clădirea în care locuieşte şi o vede lumea de pe stradă că se degradează, i se dă ultimatum şi este expropiat. Termenul este de doi ani. De frică să nu-i ia casa, proprietarul o îngrijeşte, de aceea Germania, fie medievală, fie interbelică, arată ca nouă, fiindcă oamenii ştiu de frica legii. Legea îi obligă să întreţină clădirile.
Facem ca untul să fie mai scump decât la Paris, un pui la rotisor e mai scump ca la New York, de ce n-am face să se aplice şi o astfel de lege în ţara noastră, cu un trecut atât de generos? Faţa cu care defilăm contează foarte mult, ne arată nu numai turistic, ci şi pe dinlăuntru. Peste tot, în marile şi micile oraşe europene există această obligaţie, de aceea ele arată ca un muzeu în aer liber, ca orăşele de basm.

De o astfel de lege are nevoie şi România. E timpul curăţeniei, d-le Johannis, nu? Aţi terminat cu legea amnistierii şi graţierii, puneţi în loc legea ocrotirii clădirilor vechi, a restaurării patrimoniului interbelic şi istoric.Câte clădiri cu bulină roşie are Bucureştiul?, l-am întrebat la vernisaj pe dl. prefect Paul Nicolae Petrovan, fost sau actual colonel. L-a chemat pe un adjunct. Nici acesta nu ştia. Nu se ştie încă, dar le vom număra! Auziţi, aflaţi şi dvs în ce fază se află edilii Capitalei? Dar dl. Petrovan e tânăr, mai tânăr decât Pistanda când număra steagurile. Are timp să numere clădirile afectate. Să nu le numere însă după ce cad. Deci nici măcar nu se ştie ce trebuie consolidat! Oare ce fac aceşti oameni noi, cu ce se ocupă, de fapt? Dar deja se vede după burticica tânărului prefect, un viitor Vanghelie, care ne va blagoslovi cu fasole cu cârnaţi!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*