Gaudeamus 2014 – Terapie prin poezie, ecoul inimilor voastre…
Am încercat după eveniment să mă adun și să scriu ceva despre Gaudeamus 2014. Nu am reușit, eram copleșit, prea copleșit… Urmăream cu interes tot ceea ce au subliniat colegii, prietenii mei, ai noștri. Am preferat să tac, să privesc și să sper că mi-am făcut și eu loc printre ei. A fost un test… Nu spun rezultatul, dar este multumițor, se pare că l-am trecut, poeziile mele și-au aflat drumul lor sigur. A fost o lansare de carte multiplă și emoționantă – aici mă pierd, n-am să reușesc să scriu ceva despre evenimente în desfășurare… Colegii mei, poeții, mult mai curajoși, au reușit să câștige pariul cu debutul, aducând în fața noastră volume de autor deosebit de atractive, demonstrând încă o dată un talent ieșit din comun. Pentru mine a vibrat, însă într-o cheie deslușită doar de sufletul meu, apariția antologiei „Terapie prin poezie”, în care mi-am regăsit și eu numele. Nu pot spune acum decât: Mulțumesc!
Ecourile acelei zile s-au stins în parte… Trecând zilele… Atunci, la întâlnire, fiecare și-a strâns la piept volumul ca pe un odor scump, fiecare a murmurat ceva în gând privind întrebător în ochii celorlalți participanți la eveniment… Fiecare s-a retras în sufletul lui, fericit, încrezător… sau poate bombânind… Este greu să surprinzi ceea ce fiecare și-a încrustat în stil propriu în suflet, finisând sau suflând cu prețiozitate din nobilul crez ce îl domina… Acele clipe, desigur, s-au „răcit”, timpul reușind să estompeze din fasiculul de lumină ce a strălucit atunci, acolo… Desigur, numai timpul reușește să mângâie orgoliul fiecăruia și „foamea” de metafore… Aici au fost aduse împlinirile, dar și părerile de rău, fericirea, tristețea, dorul, dragostea, halucinanta visare a momentului chemării viitorului, preamărirea frumuseții feminine, chemarea primăverii, bogăția toamnei, dar și părerile de rău ale frunzelor proaspăt căzute, foșnetul vântului, puritatea albului ce însoțește iarna – universalitatea, într-un cuvânt! Ecoul acelor minute pline de nostalgie aproape că s-a stins. Toți am încercat să desenăm prin cuvinte, să ne regăsim noi pe noi, cei care visăm cu glas tare, câteodată în propriile camere slab luminate, singuri, doar noi și proprii noștri ochi ce poate se închideau la auzul slab al vocilor noastre ce încercau să recite ceva necunoscut chiar și nouă… Câteodată, poate, am strigat, dorind a ne face auzit oful nostru… pe care doar voi sau noi l-am putea desluși…
A fost o întâlnire-reîntâlnire a unui grup care și-a dorit și a reușit să adune maturitate, sensibilitate, destin, crez și vis, a reușit să adune și să-și ridice proprii eroi în ale scrisului. Sunt nume care nu demult nu spuneau mai nimic, nimănui… Dar astăzi… Am să-i enumăr numai și numai pentru a le mulțumi și a mă înclina în fața lor, fiind onorat de compania lor: Lucia Barbu, Vasile Lihat, Alina Danciu, Cristi Cruți, Andreea Arsene, Nicolae Danciu, Rodica Norocea, Ion Toanță, Marcela Straua, Alina Manu, Nicolae Nistor, Rozalia Grozea, Radu Mihăilescu, Mugur Dumitriu, Cosmina Cozmean. Dar am să le mulțumesc și onorabilului poet și publicist, sufletul acestui grup, Romeo Tarhon și scriitorului și publicistului Cezar Mihalache. Desigur, sunt mult mult mai multe nume dincolo de această simplă enumerare, le cer scuze pentru faptul că nu reușesc să-i adun aici pe toți merituoșii „terapiști douăzeciști” și să-i felicit.
