
Face vâlvă, și cum altfel?!, lista agenților filoruși din România! I-a „deconspirat” agentura grupului de hackeri ruși „Humpty Dumpty” -„Shaltai Boltai”- care a spart contul de e-mail al unui colaborator apropiat al lui Aleksandr Dughin. Până aici toate bune! Să-i știm și noi, nu?!
Dar am remarcat prezența pe listă și a unor COLABORATORI ai „Națiunii” (George Bara, Ion Coja)! Iar menționarea Ziarului Națiunea, în mod persusiv, între parantezele unei așa-zise deconspirări a unuia dintre acuzați (George Bara), asta chiar ne deranjează!
Auzi treabă: Ziarul Națiunea, port-drapel al agenților filoruși și anti-americani!
Șoc! Șoc pentru noi, editorii gazetei care de ani buni facem eforturi să menținem ziarul în prima linie a publicisticii naționaliste. Da, NAȚIONALISTE! Nu filoruse și nici anti-americane! Iar Arhiva Națiunii stă mărturie.
Și totuși, să fie o întâmplare faptul că măcar câțiva dintre „agenții” deconspirați în lista lui Dughin se nimeresc a fi gazetari în slujba NAȚIONALISMULUI?! Să fie întâmplător faptul că, dintre toate gazetele și portalurile la care a activat „agentul” pus în sarcina noastră, George Bara, este amintit doar numele gazetei noastre? Într-adevăr, poate cea mai deranjantă gazetă prin titlul și Motto-ul ei: „Națiunea – continuitate pentru Neam și Țară”.
De multă vreme ne mirosea un posibil scenariu în care să fie târâtă bătrâna gazetă „Națiunea”! Zeci de încercări de penetrare a sistemului de protecție a serverelor, atacuri furibunde ale unor hackeri de prin toată lumea (dar în special din Ucraina, Rusia, Ungaria), atacuri care au dat multă bătaie principalului nostru gazduitor web.
Dar chiar așa de tare să fi deranjat articolele unei publicații private care rezistă exclusiv prin dăruirea redactorilor încât să fim menționați la un asemenea nivel?! Dacă da, ne bucurăm! Înseamnă că ne-am atins scopul! Și o să lovim pe mai departe! Pe toți aceia care aduc atingere ființei noastre românești.
P.S.:
Pentru că menționarea Națiunii în Lista lui Dughin a dat peste cap traficul site-ului www.ziarulnatiunea.ro (aproape un record de accesări!), măcar să facem și noi ceva pentru Dughin. Așa că inserăm textul acestei deconspirări.
•
LISTA lui DUGHIN
Potrivit presei ucrainene, grupul de hackeri ruși „Humpty Dumpty” -„Shaltai Boltai”- a spart contul de e-mail al unui colaborator apropiat al lui Aleksandr Dughin, un anume George Gavrisha (care a lucrat și cu fostul ministru pentru Comunicații și Media al lui Putin – Igor Shchyogolev). Gavrisha apare ca asistent personal al lui Dughin, are adresa de email g.george.2004@yandex.ru.
Hackerii au dat publicității o parte din documente care descriu modul de acțiune al cercului lui Dugin, în special pe cel al finanțatorului, Konstantin Malofeev.
Jurnaliștii ucraineni de la Texty au studiat arhiva de email-uri furate de hackeri și susțin că au descoperit o anexă interesantă – „Anexa nr. 1”, întocmită cel mai probabil de staff-ul lui Dughin.
Țări și persoane, în care e necesară crearea unui club de elită și / sau a unui grup de influență prin „Russia Today”, se arată în introducerea Anexei 1.
Iar textul continuă: AGD [Alexandr Gelyevich Dugin] s-a întâlnit fie personal, fie prin intermediari, și a discutat direct sau indirect perspectiva participării în organizație [clubul elitist pro-rus] și/sau într-o inițiativă informală de influență pro-rusă.
Iată mai jos lista pentru România aflată în anexă:
Ion Iliescu – fost lider al Partidului Social Democrat, fost președinte al României, acum una dintre eminențele cenușii ale Partidului Social Democrat aflat in opoziţie cu regimul pro-american al preşedintelui Băsescu.
Adrian Năstase – fost prim-ministru al României, Preşedinte al Fundaţiei Titulescu, membru al Partidului Social Democrat, cel care l-a lansat în politica mare pe actualul prim-ministru Victor Ponta.
Dan Zamfirescu – istoric, teolog, ideolog, unul dintre principalii ideologi naţionalişti ai erei Ceaușescu.
Ilie Bădescu – director al Institutului de Sociologie al Academiei Române de Științe. Cel mai prestigios geopolitician din Romania.
Momcilo Luburici – Rector al Universităţii Dimitrie Cantemir (Bucureşti)
Doru Tompea – Rector al Universităţii Petre Andrei (Iasi)
Diana Câmpan – purtator de cuvant al Universității din Alba Iulia (Transilvania)
Călin Mihăescu – conducătorul Mişcării Eurasiatice din România, politolog, conducător al editurii «Eurasiatica».
Ion Gurgu – conducător al Editurii «Predania» (literatură conservatoare, Ortodoxă).
Victor Roncea, jurnalist, redactor şef al portalului de ştiri şi analize http://www.ziaristionline.ro/ (Pe unele chestiuni poate avea poziții incomode, nu e filorus).
Răzvan Marica și Mihai Șomănescu – conduc portalul de ştiri http://www.activenews.ro
Vasile Ernu – Editor al portalului de analize http://www.criticatac.ro (site anti-globalizare, stângist)
Ioan Valentin Istrati: preot, jurnalist de radio și televiziune la trinitas.ro, post regional în limba română pentru România, Moldova și Bucovina, editor al portalului http://www.doxologia.ro/autor/pr-ioan-valentin-istrati
George Bara – jurnalist, portalul «Ziarul Natiunea» https://www.ziarulnatiunea.ro/
Vasile Simileanu – geopolitician, editor al publicaţiei de analize “Geopolitica”
Aurelian Anghel – sociolog, are poziţii conservatoare
Marius Văcărelu – om de știință, profesor la Școală Naționale de Științe Politice și Administrație Publică (București);
Ion Coja – profesor universitar, lingvist, scriitor și publicist. Eurosceptic, anti-american.
Dan Puric – actor și regizor de teatru și cinema, scriitor ortodox conservator popular.
Mihai Andrei Aldea – preot ortodox, conservator, anti-globalizare.
Mircea Dogaru – colonel în rezervă, conduce Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate
Ovidiu Hurduzeu – Scriitor romano-american, critic social, ideolog distributivist (concepte economice alternative). Critic faţă de conducerea SUA și a României. Conservator social.
Bogdan Stanciu – conduce Asociaţia anti-avort “Provita.”
Radu Bogdan Herzog – politolog, analist, colaborator regulat la secţiunea românească a site-ului “Vocea Rusiei”
http://texty.org.ua/pg/article/devrand/read/57116/
Este foarte posibil ca lista să fi fost întocmită în urma celor două vizite făcute în România de Dughin. Câțiva dintre cei despre care se știe că s-au întâlnit personal cu ideologul eurasianismul sunt pe această listă… pe care o vom completa.
De altfel, Dughin a călătorit foarte mult în străinătate și a creat această rețea de sprjin după ce a fost dat afară de la Universitatea din Moscova (o mișcare care e foarte posibil să fi fost de fațadă, pentru ca Rusia să poată susține că a acționat de capul lui în cazul unor scandaluri de spionaj).
Grupul de hackeri „Shaltai Boltai” (Hopa-Mitică) e renumit pentru acțiunile sale. A spart unul dintre conturile de email ale teroristul rus, agentul GRU ce acționează în estul Ucrainei, Igor Gîrkin – Strelkov, dezvăluind câteva din email-urile schimbate cu fostul „premier” al republicii populare Donețk, rusul Alexander Borodai – ofițer FSB.
De asemenea, săptămâna trecută, în 27 noiembrie, sub titlul „Internaționala Neagră, Malofeev și Dughin” a publicat o arhivă importantă de email-uri care dezvăluie gândirea și acțiunile lui Konstantin Malofeev, sponsor al teroriștilor in estul Ucrainei și al mișcărilor extremiste din state membre ale Uniunii Europene. (sursa: portaluri web)
Geopolitica a fost considerată atât de periculoasă încât a fost interzisă de regimul comunist, coordonat de cominterniști.
O încercare de dezinformare-manipulare și intoxicare, de altfel destul de slăbuț orchestrată, nu face decât să-mi confirme că unele grupuri de interese au început să se teamă de o analiză geopolitică riguroasă.
Din fericire, din ce în ce mai puține persoane cad în plasă (oare s-au deprofesionalizat urmașii KGB-ului?)!
Salut articolul colegului meu editor și redactor-șef al ziarului Națiunea, Cezar Adonis Mihalache, a cărui intervenție jurnalistică fermă are darul de a nu permite atingerea moralității și conduitei deontologice a publicației noastre aflată în bătaia puștilor cu noroi ale unor servitori din slujba unor servicii oculte, la comandă politică, publicația noastră rămânând de neclintit de pe baricadele naționalismului curat, patriotic, profund românesc, fapt care incomodează ursul rus și neo-imperialismul Est-Vest, ce-și nu-și găsesc bârlog de o vreme. Plantarea cu abilitate, prin manevre meschine, a unor nume de ruso-fili din grădina lui Ion (Iliescu, unde păsările nu dorm, mai ales după alegeri…) , în grădina noastră curată, aerisită, imaculată moral, este o diversiune împotriva publicației noastre vechi din 1881, a cărei luptă vizând „continuitatea pentru neam și țară” precizată în emblema ziarului, reprezintă o misiune de onoare pentru idealul Uniririi.