Mă grăbesc pe cât pot. Mă ţin de mâna fetei mele să mă ghideze prin mulţime spre sala Mircea Sântimbreanu. Urcăm scara şi ajungem la etaj, ocolim, ne strecurăm printre grupuri de vizitatori şi deodată o deschidere mai mare și, acolo, mai multă lume… Nu cunosc personal pe nimeni, dar virtual pe mulţi. În fotografiile de pe FB suntem mult mai tineri şi mai frumoşi. Reperez câteva figuri, de tineri care sunt în continuare tineri: Cristian Cruţi, crispat, timid, (şi eu sunt), Andreea Arsene, pe Alina o ştiu bine, e uşor de recunoscut, nu o văd pe Cosmina, fata care aşa de bine le zice…
Îmi îndrept privirea către un rând mai în spate: pare a fi Lucia, și, lângă ea un bărbat, să fie Vasile? Mă ascund şi eu printre ceilalţi. Băiatul meu, venit şi el la „lansarea” mamei lui, mă împinge în faţă… Încep întâi prezentările celor care au propriul volum: Alina Danciu, Mugur Dumitriu, Amalia Nacrin, Cristian Cruţi, Andreea Arsene, Rodica Norocea. Dorina Omota, Tania Mariana Ianto. Cei prezenți, autori și coautori, îşi recită una din minunăţiile scrise în volume, unii cu voci tremurate, abia auzite. Rozalia Grozea a spus calm: „Eu n-am emoţii!”, având vocea răspicată, nuanțând fiecare cuvânt, dar eu eram atât de emoţionată că nu auzeam mai nimic, ştiu că îmi agăţasem un zâmbet bun la toate pe figura şi urmăream înfrigurată chipurile din jur. Lângă mine, Rodica, pe care o recunoscusem şi-i spusesem „Sunt Dora”, mi-a întins să-i ţin o pereche de ochelari, după care a pornit spre microfon unde unde fiecare îşi lua zborul.
Mi-am zis, acum e acum… mi-a venit rândul. Şi m-am strecurat spre Romeo Tarhon, m-am prezentat pe şoptite, mi-a spus că m-a recunoscut, am aşteptat cuminte să o prezinte pe Cosmina, draga de ea, şi apoi am început eu. Ce să încep, numai când am spus „sunt pensionară” mi-au şi dat lacrimile. Noroc că Romeo m-a susţinut: „Ştim… şi scrieţi şi poezii”… „Scriu”… „Şi acum le şi citiţi”… „Citesc”… Şi am început, bineînţeles am scăpat câteva bâlbe, dar poezia s-a auzit bine. Am citit Metempsihoză, una dintre cele mai iubite poezii ale mele şi care, cred eu, mă reprezintă cel mai bine. Ce a urmat ? Nu mi-a venit să cred, au venit oameni şi m-au felicitat. Pe mine!? Poezia mea a plăcut!? Doamne, îţi mulţumesc! Romeo Tarhon și Cezar mihalache, vă mulţumesc, aţi făcut ca un vis de-o viaţă să devină realitate! Dacă nu descopeream grupul TERAPIE nici nu mă gândeam că mai pot scrie poezii, nu credeam că mai există suflete care să caute, să producă şi să guste poezia. Sper în alte întâlniri, în promisiunea domnului Iulian Creţu de a ne oferi o sală pentru asemenea întâlniri de suflet.
Mulțumesc TERAPIE PRIN PROZĂ ȘI POEZIE!
Minunat!