Fondul documentar german

Pentru studierea exhaustivă a problematicii istoriografice este necesară o încercare de ierarhizare a categoriilor de documente care pot oferi informaţia cea mai utilă – întreprindere destul de dificilă, ţinând cont de marea lor varietate. Pentru realizarea unui cadrul general al desfăşurării relaţiilor dintre cele două state trebuie luate în considerare mai ales dările de seamă bilunare editate de Ministerul Afacerilor Străine şi buletinele informative secrete, buletinele informative zilnice întocmite de Ministerul Afacerilor Străine şi memoriile săptămânale.

Problemele cu care s-au confruntat autorităţile române în domeniul economic, politic, cultural, teritorial sunt cuprinse mai ales în notele de convorbiripurtate între reprezentanţii statului român (mai ales Mihai Antonescu) şi cei ai statului german – partenerii de convorbiri sunt, în special, von Killinger, Stelzer, Clodius, Neubacher.

Totuşi, din punct de vedere al amplitudinii documentaţiei printre categoriile cele mai utile cercetării istorice, ar putea fi trecute pe primul plan sintezele, notele documentare realizate de către diferite structuri ale Ministerului Afacerilor Externe sau cele primite de la Serviciul Special de Informaţii ori Ministerul Propagandei Naţionale. Cu privire la aceste ultime două categorii, trebuie făcută precizarea că ele pot fi regăsite şi în Arhiva S.R.I. şi Arhivele Naţionale Istorice Centrale. Acestea sunt numeroase mai ales în problema raporturilor româno-maghiare şi a organizării, funcţionării şi rezultatelor anchetelor comisiei mixte germano-italiene Roggieri-Henke.

Cităm aici doar “Nota de servici” – în fapt o amplă sinteză – cu privire la discuţiile dintre Mihai Antonescu, pe de o parte, contele Roggieri şi Henke, de cealaltă parte, pe marginea observaţiilor şi concluziilor acestei comisii faţă de atrocităţile maghiare comise asupra populaţiei româneşti din teritoriile cedate. Aceasta este urmată de o “Dare de seamă asupra anchetelor Comisiei Roggieri-Henke în Ardeal şi Banat”, realizată de Ministerul Afacerilor Interne şi, mai ales, de “Memoriul asupra anchetelor Comisiei Roggieri-Henke din perioada iulie – august 1942”, material realizat tot de reprezentanţi ai Ministerului de Interne şi care expune, de fapt, nu numai activitatea acestei comisii, ci şi concluziile trase de reprezentanţii români cu privire la “imparţialitatea” acesteia.

Este cunoscut că mai ales partea italiană a comisiei s-a situat, mai mult sau mai puţin făţiş, de partea maghiarilor; încă din noiembrie 1940, reprezentanţii români constatau că, din păcate, “comisia a adoptat încă de la început punctul de vedere că este inutil să caute a verifica toate violenţele semnalate şi în unele cazuri s-a mulţumit cu declaraţiuni, fără a proceda la verificări”.

Unele dintre cele mai serios documentate şi cuprinzând, pe lângă problema de bază, referiri la domenii tangente, dar deloc de neglijat, sunt memoriile întocmite la indicaţiile personale ale Mareşalului Antonescu, dintre care menţionăm “Memoriul redactat de domnul ministru Mihai Antonescu şi remis domnului Killinger în ziua de 23 aprilie 1941”, în condiţiile ocupării Iugoslaviei de către armata germană şi eventualelor pretenţii teritoriale ale vecinilor faţă de aceasta.

Din categoria documentelor de sinteză fac parte şi cele incluse în Fondul România, segmentul Propagandă – culegere de documente: “Culegere de documente referitoare la negocierile şi tratativele duse de regimul antonescian”; conferinţa lui Nichifor Crainic “Drumul României în Europa nouă” din 27 noiembrie 1943; “Legăturile arhivei săseşti din Sibiu cu Grupul Etnic German din România şi Germania hitleristă”.

Importanţa problemelor economice în cadrul general al relaţiilor româno-germane este surprinsă pe multiple paliere, la nivelul structurilor centrale ale Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Economiei Naţionale, cât şi la nivelul reprezentanţilor oamenilor de afaceri români sau germani. De asemenea, există documente – al căror număr trece de câteva sute – referitoare la gravele divergenţe care au intervenit, încă de la începutul colaborării, între România şi Germania. Dintre toate acestea, însă, ni s-a părut de o importanţă excepţională, şi nevalorificat până în momentul de faţă, un dosar cuprinzând “Conferinţa cu reprezentanţii B.N.R. cu privire la acordurile economice cu Germania”, din 29 ianuarie 1944. Documentul, de circa 30 de file, surprinde eforturile făcute de autorităţile de la Bucureşti pentru a păstra României poziţia unei ţări independente din punct de vedere economic.

O altă categorie – extrem de numeroasă – de documente o constituie telegramele, cifrate sau descifrate, de la diferitele legaţiuni ale României, la Berna, Berlin, Budapesta etc., rapoartele şi notele întocmite de reprezentanţii acestor legaţii sau primite de ele de la centrală, notele informative ale organelor de siguranţă cu privire la minoritatea germană, atitudinea populaţiei şi armatei române faţă de trupele germane etc. Acestea se regăsesc, în egală măsură, în colecţiile deţinute de Arhivele Naţionale, Fondurile Ministerul Propagandei Naţionale, Ministerul de Interne etc., sau cele ale Arhivelor Militare. Problema care se ridică în legătură cu această categorie de documente este legată, pe de o parte, de subiectivitatea lor inclusă, pe de altă parte, de faptul că ele trebuie integrate în ansamblul problemelor pe care le tratează, pentru a se vedea în ce măsură corespund sau nu finalităţii respectivei acţiuni diplomatice, militare sau politice.

O categorie aparte, în aparenţă mai puţin importantă, datorită caracterului subiectiv prin excelenţă şi a circulaţiei extinse, este cea constituită de articolele de presă. În toate inventarele fondurilor citate este cuprinsă această categorie. De remarcat, însă, că ea se referă, cu precădere, la vizitele oficiale ale diferitelor personalităţi politice, în special cele ale lui Hitler, Mussolini, Antonescu (vizita lui Ion Antonescu la Berlin, în iunie 1941) sau reproduc discursurile acestora cu diferite ocazii (declaraţia lui Hitler din 1 februarie 1940 din Sportpalast din Berlin, discursul lui von Killinger la o manifestaţie a membrilor Grupului Etnic German, la Christian, la 23 mai 1941) etc. Interesante aici, pe lângă informaţiile oferite, sunt, în egală măsură, fotografiile de epocă (vezi vizitele lui Antonescu la Hitler, abordate în capitolele următoare).

Pe lângă sintezele şi dările de seamă cu privire la problemele de natură economică ale României în raporturile ei cu Germania, sugestive pentru realizarea unui întreg tablou al acestor relaţii sunt tabelele, graficele, situaţiile întocmite de structuri ale Ministerului Economiei Naţionale, de reprezentanţi ai Băncii Naţionale pentru a fi utilizate ca bază a negocierilor româno-germane.

Pentru relaţiile economice româno-germane, semnalez ca utile, în condiţiile integrării lor într-un context istoric explicitat şi completat cu alte categorii de surse istorice, graficele conţinând Situaţia exportului efectuat de România în anul 1942, Valoarea armamentului cumpărat din Germania în perioada 1 octombrie 1940 – 23 august 1944 etc.

În mod evident, aceste categorii de documente – pentru a oferi o imagine clară şi cuprinzătoare – nu pot fi luate separat şi nici rupte de contextul istoric.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*