În dimineata aceasta, clopotul Mănăstirii Prislop va fi răsunat în ceruri chemarea de utrenie și probabil că la Liturghia sfinților, părintele Arsenie cădește neostenit cu miros de cetini carpatine evlavia neamului său în ortodoxele ectenii ale mântuirii. Sunt astăzi 25 de ani de când „Sfântul Ardealului” și-a pus desăvârșit sufletul pe tipsia nemuririi înaintea Tatălui Ceresc. Se întâmpla cu numai trei săptămâni mai devreme ca neamul său să-și plătească din nou cu tribut de sânge prețul libertății pe care părintele o propovăduia în taină. După o viață lumească de zbucium și de nedrepte persecuții primite cu credința că Domnul îl iubește astfel dându-i să își poarte crucea întru mântuire, Părintele Arsenie Boca a trecut din mitul viu în universul nostru sacral, al credinței, al nădejdii și al iubirii. Sunt astăzi, acolo, cu gândul, toată ziua și îmi trec pe sub privirile imaginației mii de pelerini transilvani, munteni și moldoveni care s-au nevoit să pună în evlavie o floare pe „Mormântul cald de la Prislop” ori numai să se plece smeriți atingându-i crucea și cerând părintelui să se roage pentru ei.
Apa izvorului și aghiasmatarele vor umple sufletele însetate de îngăduințele divine și toți pelerinii vor duce cu ei apa izbăvirii spre cei care, în suferință sau în neputință, se roagă sperând întru iertarea păcatelor. Și mai cred că tot mai puțini sunt aceia care nu vor fi auzit încă de numele Părintelui și de icoana pe care el a lăsat-o în memoria celor care au avut fericirea să se bucure de ajutorul sufletesc dat sacerdotal cu generozitate lui nemăsurată. Și dacă astăzi nu toți enoriașii spirituali ai Părintelui vor fi putut să ajungă la Prislop, curtea Bisericii din Drăgănescu, pictată de Arsenie Boca, ori curtea Mănăstirii Sâmbăta de Sus, unde va fi ucenicit în tainele și fericirile schivniciei, se vor fi umplut de memoria lui. Mulți vor fi înțeles din scrierile sale tâlcuirea cuvintelor Mântuitorului: Cine ține la viața lui o va pierde; iar cine-și pierde viața lui pentru Mine, va găsi-o (Matei 10.39). În numele acestei căutări însetate de viață veșnică mulți îi caută scrierile Părintelui pe la toate locașurile sfinte, mulți îi poartă în taină poza sfințită, mulți aud cu uimire destăinuirile celor care-l vor fi cunoscut și ale celor care se vor fi bucurat de sprijinul lui în faptă și în credință. Părintele Arsenie Boca este canonizat demult în memoria colectivă, înainte ca Sfântul Sinod să o facă. Și asta nu prin nedreapta persecuție trăită în anii de început ai comunismului, ci prin aceea că Părintele i-a cucerit cu lumina lui până și pe cei care îl străjuiau din întunecimile necredinței lor.
Chiar și acelora le va fi deschis în taină ochii spre vrăjmașul mântuirii cu iertarea, cu răbdarea și cu rugăciunile lui, arătându-le că pricina și scopul mântuirii sunt în aproapele și nu în deșertăciuni ori iluzii. În fiecare om este măcar un talant, spunea Părintele și, în virtutea acestuia, oricine poate să se mântuiască trecând de la îndoielile necredinței (Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!- Ioan 20.29), urmând calea Adevărului (Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa în fiecare zi și să-Mi urmeze Mie –Luca 9.23) și cunoscând desăvârșirea (Fiti, dar, voi desăvârșiti, precum Tatăl vostru Cel ceresc este! Matei, 5.48). Părintele Arsenie Boca, pe numele lui de botez Zian Văleanu, avea, potrivit biografilor, un cuvânt hotărât, avea o privire pătrunzătoare, avea intuiție, avea niște calități cu care a fost înzestrat nativ de Dumnezeu. Oamenii l-au cunoscut, l-au urmat pretutindeni cerându-i sfatul, puterea rugăciunilor lui, iar astăzi, la un sfert de veac de eternitate, s-au înmulțit la Prislop în memoria lui precum pâinile evanghelice în deșert potolind foamea mulțimii celor ce Îi urmau Mântuitorului. Sărbătoarea smereniei de astăzi a celor ce s-au nevoit să ajungă până la Prislop îl va fi bucurat în ceruri pe Părintele Arsenie Boca în numele eternei noastre îndumnezeiri. Și încă aud de la Prislop clopotul sunând în cetini carpatine eterna noastră îndumnezeire.
Lasă un răspuns