Război ascuns? Război fără proclamarea războiului? Război non-linear? Război civil? Război ruso-ucrainean? Cum ar putea fi definite aceste ostilități și această vărsare de sânge, care au produs, după câteva luni, mii de morți, zeci de mii de răniți, sute de mii de refugiați (peste o jumătate de million de cetățeni ucraineni strămutați în Rusia, după unele estimații). Polemologii încearcă să includă faptul în categorii mai mult sau mai puțin teoretizate și dacă pentru acțiunea din Crimeea au vorbit despre un un „război fără victime” sau „fără un foc de armă”, despre întreagă operațiune, la nivelul întregului sud-est al Ucrainei, au lansat conceptul de „război hibrid”.
„Când rușii ucid ruşi” și-a intitulat un articol despre tragedia din Ucraina ziarista rusă Inna Dulkina. Și ea începea prin a aminiti spusele generalului ucrainean Serghei Kulcinski unui ziarist la revistă „Russkii Reporter”: „Puţin îmi păsa pe care dintre voi va fi să-i omor, civili sau militari. De ce v-aș plânge? Voi ați plânge-o pe mama?”. Bravul general se mândrea că a fost „un bun ofițer sovietic”. După dezmembrarea U.R.S.S., povestea el, s-a întrebat mereu: Care dintre noi are dreptate? Și vechilor lui tovarăși de arme ruși care-l întrebau ce are de gând să facă, le răspundea: Suntem hotărâți să va distrugem. Iar ei izbucneau în râs și spuneau: Ei, frățioare, chiar așa?
Între timp, generalul ucrainean și-a pierdut viață într-un elicopter doborât de insurgenții pro-ruși la Slaviansk. Dar militari – sau civili – care gândesc asemenea lui există, fără îndoială, și printre ucraineni, și printre ruși. Ce gândește însă omul de rând din Ucraina și cel din Rusia, despre cumplită încercare prin care trec azi cele două popoare și statele lor? La referendumul din 14 martie 1991, când cetățenii U.R.S.S. au fost întrebați cum văd viitorul Uniunii Sovietice, peste trei sferturi (76,43 la surta) dintre cei ce s-au pronunțat și-au dorit că acest stat să mai existe. Au spus atunci „Da!” Uniunii Sovietice și 70 la sută dintre locuitorii Ucrainiei sovietice. La peste două decenii de la dispariția U.R.S.S., și (re)nașterea statului independent Ucraina, situația este mai confuză și, prin această, mai dramatică. Un sondaj din octombrie 2014 efectuat în Ucraina și în Rusia de către Centrul rus Levadă și Institutul Internațional de Sociologie din Kiev arată că 63 la sută dintre ucraineni îi învinuiesc pe ruși de vărsarea de sânge din Ucraina și 75 la sută dintre ruși aruncă vina pe ucraineni. Rezultate, din păcate, previzibile. Surprinzător este însă faptul că aproape 60 la sută din populația Rusiei și 19 la sută din cea a Ucrainei nu știu că între cele două state se poartă astăzi un război.
Un război despre care nici unul dintre beligeranți nu pare înclinat să dea prea multe informații – sau date credibile – și despre care lumea se străduiește din greu să afle mai multe. Un raport al Amnesty Internațional publicat în această toamnă relatează despre execuțiile sumare și alte crime comise de separatiștii ucranieni și forțele pro-Kiev din estul Ucrainei și a găsit dovezi că au fost comise atrocități de ambele părți beligerante, însă nu la scară raportată de presă și autoritățile din cele două țări. „Făra nici o îndoială că execuții sumare și atrocități sunt comise atât de separatiștii pro-ruși cât și de forțele pro-Kiev din estul Ucrainei, dar este greu de estimat scara acestor abuzuri. Este posibil că multe dintre ele să nu fi fost descrise și că altele să fi fost deliberat raportate greșit. Este de asemenea limpede că unele dintre cazurile mai șocante, care au fost relatate mai ales de către presă rusă, au fost exagerate”, a declarat John Dalhuisen, director al Amnesty Internațional pentru Europa și Asia Centrală. Una dintre primele relatări de presă de pe bizarul front de luptă din Ucraina se intitula, nu întâmplător, „Prima victimă a acestui război este adevărul”.
Lasă un răspuns