Resuscitați sub hobanele unui uituc…

Când a fost premier, mai era ce era. Mai bine spus, încă mai era… Fie el și un „răzgândean” care, trufaș, îi lua peste picior pe sinistrați. Atunci, măcar știa cine e! Și pe unde umbla prin campanii. Și nici măcar podul (fără hobane!) de la Mărăcineni nu-l încurca în vorbe! Desigur, dacă nu vedea fesul șugubeț al ultimului președinte cu umor al României.

E drept, pe atunci, era deja „molicean”… Dar numai când venea vorba de diriguirea țării. Și cât de cât ne bazam pe el. Ba, ne-am bazat așa de mult, iar acolo ne-am dovedit ceea ce pare el astăzi, „senileni”, că i-am luat de bună celebra zicere din vremurile în care „duduia economia”. Și ne-au trebuit câțiva ani pentru a realiza că, de fapt, nu era vorba că, într-adevăr, economia duduia, ci de o „metaforă” a muzei care i-a lipsit țărișoarei noastre: „duduia Economie”. O tanti lăsată la margine de mahala politică. O doamnă mai de pe la periferie pe care premierul Tăriceanu a tot căutat-o. Vreme de câteva neveste. Desigur, poate nu ne-am prins noi, iar tanti cu pricina, zisa „duduia”, l-a confuzat atât de rău de a devenit un fel de prigonit, dar fără ghenă, și care în loc să-și tot plagieze nunta cu aceași soață (că de aia e soție, să-o-ție!), măcar le-a tot schimbat.

Astăzi pare însă mai confuz chiar decât în vremurile în care nu înțelegea de ce se supără sinistrații că nu le face „hoteluri”. Și nici podul de la Mărăcineni (fără hobane) nu mai e ce a fost. De fapt, nu mai e, pentru că, aidoma bancurilor seci de la radio Erevan, nici măcar nu e cel de acolo. Și nici nu are hobane!

Și tot ca în acele vremuri, și astăzi, în campania de prepremier și-a început discursul tot de pe un pod, și tot cu o aroganță. Că el vine de la București și, fiind Vlădică, știe mai bine decât opincarii de Agigea cum stau lucrurile! Da, dar nu s-a potrivit „locația” cu zicerile lui stufoase. Adică podul. Că nu l-au pus socialiștii ăstia unde trebuie. Iar „senileanu”, luat peste picior de gazetarii care îi spuneau să privească în zare, să vadă podul al vechi, pe care credea că se află, a afișat cea mai onestă privire de candidat și politician pe care am văzut-o în această campanie. Și totuși, dacă tot privea în zare, „Trădiceanu” poate vedea și ceea ce a concesionat către Sterling Resources… Aria maritimă pentru care a semnat concesiunea tot de la București; că știa el bine ce face! De fapt, Tăriceanu a rămas cu privirea în zare precum abrevierea pe care ne invita să o facem, când se credea amuzant (dar nu era așa de natural, ca acum, sub hobane!) din numele tripletei Blaga-Orban-Iohannis

Dar treaba e, hai că nu a știut că a ajuns la Agigea, dar măcar știe în ce țară se găsește? Știe de pe la ce instituții și-a luat leafa în ultimele luni? Or, ce uniune politică a înviat? Ce minune s-a reusucitat prin mâna lui de „molicean”? E drept, cu această semnătură va rămâne în istorie. Și va rămâne și în ziua în care podul pe care nu știa acum unde e, se va fi dărâmat…

Oricum, oricât de „Zahariceanu” se dovedește, Tăriceanu „n” nume ne poate dărui zilnic, ceea ce nici un socialist nu poate. Să ne aducă zâmbetul pe buze. Problema e să nu ajungem să fim nevoiți să-l luăm în serios. Din nou ca premier. Că asta e în stare să ne spună, cu același zâmbet sec, că viitoarele noi impozite, majorate, sunt de fapt tot ălea vechi, că el vine de la București și știe mai bine, nu?!

De fapt, pe inimă zburdalnică l-au scos socialiștii pe post de drapel uslist. Și l-au plimbat ca pe ultimele moaște zise „liberale”. De aceea, nu știa niciodată pe unde a ajuns! Dar, cum a văzut un pod, reflex, a pus placa. Nu dentară, ci aia cu ultimul discurs (sau singurul!) pe care îl mai știe. Un discurs cam stramb că i se trage de la singurul pod pe care îl mai ține minte. Și totuși, nu ar fi rău ca aparținătorii politici să-l ducă acasă. Și să-l schimbe. Că vorbește în dude e una. Dar a început să miroasă. Adică să ne „duduie” la nas a socialist.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*