Familii românești vechi: Blazonul familiei Bran din Teaca, un blazon demult uitat…

Aşa cum există proprietăţi cvasi-uitate, tot astfel, multe familii importante din perioada ante-, inter – şi postbelică au fost uitate de către contemporani. Printre acestea se numară şi familia Bran, din Teaca, jud. Bistriţa-Năsăud. Se afirmă că această familie ar fi o ramură ce s-a desprins din antecesorii lui Petru Bran, marele luptător pentru tot ce era românesc şi creştinesc, întreaga viață a acestui om de o rară energie şi delicateţe fiind închinată neamului românesc şi eticii creştine.

Despre Petru Bran se ştie că s-a născut în Tohat, a avut unsprezece fraţi și surori, tatăl lor fiind preotul Ioan Bran, şi că Petru a fost teolog în Blaj, preot în Chilioara şi Hidig, adm. protopop al Periceului, paroh-protopop în Craidorolt și profesor de limba română la liceul catolic din Satu-Mare. Sunt mai mulți istorici și biografi care susțin că Eugen Bran din Teaca ar fi fost unul din fraţii lui Petru Bran care s-a stabilit în această zonă. Alţii cred că ascendenţii familiei Bran din Teaca ar fi înrudiţi cu avocatul Pop Bran de Lemeny et Kozla. Iar alţii sunt de părere că Eugen Bran ar fi fost fiu de ţărani înstăriţi și că s-a ridicat prin propriile-i puteri devenind o personalitate marcantă a comunităţilor din Teaca, Lechinţa, Bistriţa, Budurlau, Targu- Mureş, Sânmărtinu de Câmpie şi Cojocna.

Cert e faptul că Bran Eugen a fost iniţial subjude regional care şi-a deschis cancelarie advocaţială în Teaca la 1889. A fost reprezentant de Lechinţa în Marele Sfat al Adunării Naţionale de la Alba Iulia din 1918, numit prefect al Târgului Mureş în 1919 şi ales senator de Cojocna la 1920. A fost membru activ al ASTRA Bistriţa, creator al unei biblioteci în despărţământul Teaca din însărcinarea ASTRA, unul dintre contribuitorii importanţi şi membrii pe viaţă ai Societăţii pentru Fond de Teatru Român dar şi cenzor în cadrul Băncii Bistriţiana din Bistriţa.

Este bine cunoscut faptul că, în vechime, cei mai înstăriţi oameni din comunitate erau avocaţii, preoţii, notarii şi medicii. Acesta a fost şi cazul lui Eugen Bran. Când s-a pus problema căsătoriei, din mărturiile unor oamenii care l-au cunoscut, rezultă că ar fi avut o listă apreciabilă cu pretedente şi că, dintre acestea, ar fi ales-o pe Simon Amalia care provenea dintr-un neam cu tradiție, cu o avere funciară considerabilă, fiind moştenitoarea domeniului Urmeniş ce consta într-o suprafaţă de teren arabil estimată la aproximativ 150 de hectare. A fost o căsătorie, cum se spune, din interes, dragostea înfiripându-se ulterior. Se pare ca Eugen Bran a iubit-o tare mult pe Simon Amalia, întrucât era nu doar o femeie frumoasă şi atrăgătoare, dar şi deosebit de inteligentă, cultă şi manierată, o adevarată „Lady”… Au avut împreună doi copii: pe Amalia Alexandrina, răsfăţată de familie cu diminutivul Maliuţa, şi pe Eugen Ludovic Zacharie, alintat Jenuc.

Despre Bran Amalia Alexandrina se spune că şi-ar fi desăvârşit educaţia la „Ursuline” şi că ar fi fost prima profesoară de pian din Teaca, dar car şi concerta la evenimente la care participa, printre alţii, şi unul dinrtre mai marii protipendadei din Bistriţa: Gavril Trippon Amaliei Alexandrina Bran i se mai spunea şi „Domnişoara”, întrucât a rămas nemăritată, probabil, din cauza unei decepţii în dragoste. Oricum, între ea şi fratele ei Bran Eugen Ludovic Zacharie a existat o relaţie de deplină armonie şi înţelegere, ea fiind sora mai mare, mai înţeleaptă şi mai aşezată decât Jenuc, care, în adolescenţă şi la tinereţe, a dus o viaţă de boem cu toate că era de o inteligenţă sclipitoare, fiind licenţiat în ştiinţe juridice, medicină şi inginerie agricolă în Imperiul austro-ungar, dar şi un spirit enciclopedic şi poliglot, având cunoştiinte de limbă greacă, latină veche şi slavonă şi vorbind fluent germană, franceză, engleză, maghiară, tigănească şi chiar rusă.

Despre Eugen Ludovic Zacharie Bran se spune că a absolvit ştiinţele juridice pentru a putea prelua activitatea tatălui său, Bran Eugen, ce îşi deschisese cancelarie advocaţială în Teaca, şi că ar fi extins domeniul de activitate al acesteia şi la chestiuni notariale. Se mai spune şi că ar fi studiat medicina din plăcere, dar şi pentru a avea o mai bună cunoaştere asupra naturii umane, dat fiind faptul că, în calitate de bărbat, el ar fi urmat să preia frâieile afacerilor după decesul tatălui. De asemenea, se mai ştie că ingineria agricolă a absolvit-o în scopul de a deveni capabil să administreze domeniul funciar al familiei, care se ridica la circa 300 de hectare, cu moşii în Teaca, Sânmartinu de Campie, Budurlau şi Urmeniş.

În zonă i se spunea „Domnişorul”, din cauza faptului că, deşi se ştia că are doi copii din flori, pe care i-a recunoscut, mai tarziu, prin testament, în fapt era burlac, dar şi din respect pentru prestanţa lui pentru comunităţile în mijlocul cărora a trăit. La maturitate, Jenuc a devenit „Domnişorul” prin renunţarea la viaţa boemă şi trecerea la una austeră, fapt ce i-a dat posibilitatea să realizeze ceva măreţ: achiziţia castelului de la ultimul descendent din neamul Banffy de Losoncz, baronul Adalbert, dupa o luptă îndelungată, mai exact, dupa trei ani de procese duse la Pesta şi întemeierea unei puternice comunităţi de români în Urmeniş.

Mai ştie cineva cine a fost familia Bran din Teaca? Şi am aflat raspunsul. Nu mai ştiu decât mult prea puţini. Mi-a fost greu să culeg aceste informaţii. Le-am obţinut după studierea îndelungată a documentelor acelor vremuri, dar nu sunt complete. Asta poate şi datorită faptului că, după instaurarea comunismului în România, dar, mai ales, după confiscarea averilor marilor proprietari funciari, din 1947 până în 1949, lui Eugen Ludovic Zacharie Bran i-a fost dictat domiciliu forţat în Târgu-Mureş, iar dosarul familiei a ajuns în Arhivele Securităţii. Sper să am accesul la dosar spre a reveni cu informații, din dorinţa de a restitui memoriei colective istoria unei familii care merită a fi cunoscută şi nu dată uitării, în mod definitiv.

Dacă despre neamul Simonilor se mai ştie câtceva, existând un arbore genealogic publicat pe internet, dar, despre cel al Brănenilor din Teaca, nu se mai ştiu decât puţine lucruri, existând un vid în memoria comunităţilor la edificarea şi întărirea cărora, membrii lui, au contribuit, într-un mod substanţial. Chiar dacă oamenii s-au obişnuit să trăiască în ignoranţă şi nepasăre, jurnaliştii şi scriitorii au datoria de a trezi conştiintele şi de a redeştepta în semeni dorinţa de cunoaştere a trecutului şi valorilor acestei naţiuni.

Românii trebuie să conştientizeze faptul că nu doar ungurii se pot mândrii cu blazoanele grofilor (principi, baroni, conţi etc.), ci şi ei se pot mândrii cu blazoanele nobililor români din Transilvania. Un astfel de blazon românesc este cel al Brănenilor, dar şi cel al Simonilor, despre care voi scrie, de asemenea.