Băsescu a aflat pe propria piele că serviciile secrete au ajuns stat în stat!

Pe bună dreptate preşedintele Traian Băsescu e supărat pe serviciile secrete româneşti. Preşedintele a aflat pe propria piele puterea acestora, după ce zece ani de zile le-a protejat/cocoloşit şi sprijinit pentru a le folosi spre puterea personală. În timp ce acum patru ani de zile tuturor bugetarilor li se tăiau salariile, pensionariilor pensiile, mămiciilor şi copiilor alocaţiile, membriilor serviciilor secrete le creşteau îndemnizaţiile şi bugetele cu sume colosale. Atunci serviciile erau bune. Acestea slujeau stăpânul de la Cotroceni, pe Traian Băsescu. Când s-a apropiat finalul mandatului prezidenţial, serviciile secrete îşi caută un nou stăpân, pe cel care e primul în sondaje: premierul Victor Ponta.

Traian Băsescu a intrat în conflict cu conducerea SIE, când aceasta a refuzat să-i ofere informaţii clasificate. Dacă eu sau un alt jurnalist ca Rareş Bogdan am fi criticat politica SIE, de stat în stat, care face poliţie politică, nu ar fi existat o reacţie, dar criticile aduse de Traian Băsescu conducerii fostei DIE a adus o contrareacţie neaşteptată şi virulentă. Ca din întîmplare un jurnalist german de origine română, Vlad Georgescu (ciudat cu numele marelui istoric otrăvit de DIE), publică un articol „comandat” de SIE în care se vorbeşte de implicarea Elenei Udrea, pupila preşedintelui la prezidenţiale, în afacerea EADS de un miliard de euro. Emil Hurezeanu plantat în anii 80 de la Cluj-Napoca la Europa Liberă duce mai departe ecoul articolului „comandat”. Acum, apar fotografii pe un blog, care e apoi şters, cu Elena Udrea însoţită de Alina Bica, şefa DIICOT, făcându-şi cumpărături ca fetele de Sfântul Valentin la Paris, „spărgând” câteva mii de euro, în timp ce majoritatea românilor abia îşi pot cumpăra o pâine sau să umple un sfert de rezervor de benzină la maşina personală. Evident că servicile secrete române, cele mai dimensionate din lume, conform unei recente statistici, bugetivore şi ineficiente în mare parte cu iredentismul maghiar, se implică în actul politic intern.

Lucru acesta abia acum îl „descoperă” Traian Băsescu când l-au trădat serviciile, după ce s-a folosit de ele pentru a ajunge şi perpetua la putere. Noi, românii, de 25 de ani suntem nevoiţi să plătim din taxe şi impozite menţinerea unor bugete supradimensionate pentru nişte servicii care se implică în politica internă ca pe vremea lui Nicolae Ceauşescu sau ca în ţări asiatice cum Kazahstan sau Turkmenistan. Aşa cum „jurnalistul” Robert Turcescu s-a autodetonat ca agent acoperit cred că până pe 14 noiembrie ni se vor mai livra noi surprize din partea serviciilor secrete. Poate vom afla că toţi cei 14 candidaţi la prezidenţiale din primul tur, nu doar unul, sunt „ofiţeri acoperiţi”? Poate atunci vom afla noi, românii, în sfârşit că toată “democraţia” post-decembristă din 1990 a fost doar o parodie pusă în scenă de serviciile secrete, iar votul românilor nu a contat niciodată, iar, poate, campania “Nu sta acasă. Mergeţi la vot!” e plătită de o firmă sub umbrela SIE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*