Făcătorii de bine!

Ne-au invadat „făcătorii de bine”, fel de fel de chilipirgii. Păi de aceea au murit tinerii în ’89, ca să apară tot felul de firme sub acoperire de jecmănit oamenii? Şi sunt loviţi cei săraci, fără apărare, nu bandiţii. Sunt uluit cum în ţara noastră, în doar câţiva ani, s-a instaurat la toate nivelurile societăţii impostura! Peste tot, unde merg, numai neprofesionişti. Trist este că impostura s-a însăcunat şi în domeniul presei, care ar trebui să fie a patra putere în stat, farul moral călăuzitor, “câinele de pază” al societăţii! Au apărut masiv veleitarii şi impostorii autentici, cum sunt cei care şi-au schimbat meseria, foşti ofiţeri de armată şi foşti securişti, care au devenit editori, ziarişti! Asta seamănă cu securiştii făcuţi popi, îmbrăcaţi de comunişti în sutană! Nu ştiu cine i-a sfătuit (citeşte le-a trasat sarcina) că acesta este domeniul spre care trebuie acum să se orienteze!?

Uite, Neluţu, un astfel de nou conţopist, a scos un ziar şi mi-a cerut să-l ajut, să-i dau nişte articole, nu are să mă plătească, e la început, dar cum va merge treaba mai bine, zice, mă plăteşte. I-am trimis. Şi la unul din articole, mi-a subliniat cu roşu rândurile cu care nu e el de acord şi să le reformulez. Ei, ce ziceţi de pramatia asta? Nu a scris un articol, nu a mai aşternut un rând pe hârtie de când îi scria scrisorele iubitei, dar dă acum directive la scriitori, la ziarişti încercaţi. Dacă face un ziar şi are zece colaboratori, să spunem, el le cere să scrie cum vrea el? Atunci de ce nu scrie singur ziarul? Nu poţi să-i ceri unui scriitor consacrat să scrie cum vrei tu. Îi respecţi punctul de vedere. Un ziar e şi mai viu dacă are mai multe puncte de vedere. Da, dar aceşti nepofesionişti au ocupat presa, au devenit diriguitori de opinie. Şi ce pregătire au ei? A citit vreo unul cartea lui D.I.Suchianu Puncte de vedere? Nu sunt nici profesionişti, nu au nici un strop de morală, fiindcă nu au respect şi nici nu vor să înveţe.

Şi, în general, abaterile de la criteriile morale, de la conştiinţă, de la un ideal spiritual, se întâmplă fiindcă fiecare se gândeşte la el, nu la ceilalţi, să se descurce el, nu şi vecinul, să o ducă numai el bine. Dar el nu o poate duce bine cu adevărat, dacă ţara nu o duce bine, dacă lumea întreagă nu o duce bine. Nu există bucurie, fericire, în receptarea unui spectacol de teatru, să spunem, dacă el are loc într-un context de criză politică generalizată, de foamete sau de război. Arta este plăcută când starea naţiunii este prosperă. De ce credeţi că în antichitate, în Renaştere şi alte epoci ea a fost accesibilă numai claselor avute?

Ca România să o ducă bine, nu se poate fără sacrificiu, fără ca fiecare să nu dea de la el pentru ţară. Dacă un colecţionar nu-i iubeşte pe critici, pe cei care îi luminează drumul drept, el nu e colecţionar. Am întâlnit astfel de colecţionari, făcuţi numai cu gândul de a câştiga. Nu-i interesează decât să se îmbogăţească cât mai repede, dar la prima confruntare, i-am găsit descoperiţi total cu cultura, nu citiseră în viaţa lor o carte de istoria artei! Şi cum au reacţionat? Nu ca unii dornici să înveţe, ci au dat bir cu fugiţii, au vrut să rupă orice legătură, să nu cumva să afle şi alţii cât e de prost nea „colecţionaru”. M-a mirat când am descoperit o astfel de atitudine şi la oameni tineri, care, prin definiţie, ar trebui să fie deschişi la critică, fiindcă nu au altă cale, decât cunoaşterea. Un astfel de tânăr m-a somat chiar să nu scriu un rând despre el, dar vor descoperi alţii ce-i poate pielea. Un Zambaccian nu putea să apară fără prietenul lui Şerban Cioculescu, fără marii critici şi artişti ai timpului.

*

Şi acest lucru este valabil pentru toate domeniile. Sigur, istoria e făcută din capcane. Şi bune şi rele. Dar epocile bune sunt rare. Acum trăim o epocă rea. În general, prezentul e mai rău decât trecutul. De unde şi vorba lui Constantin Tănase: “Era mai bine când era mai rău”. Oamenii trăiesc din trişerii. Se înşeală unii pe alţii. Prosperă cine e mai şmecher, mai bandit, care adulmecă mai bine prada. Aşa ajung ca unii bandiţi să-şi facă echipă, să fie într-o gaşcă sau alta. Aşa au apărut clanurile mafiote, aşa au apărut partidele şi tot felul de asociaţii între ticăloşi. Unii vor să facă bine, să spuneam, cum a declarat Stelian Tănase că vrea să facă la TVR, în primul rând curăţenie, să scape instituţia de faliment sau s-o desfiinţeze. Dar treptat el a fost asimilat de structurile TVR, de sindicate, de CA, de toţi găşcarii de acolo, care câştigă bine. Şi el câştigă foarte bine şi s-a adaptat la situaţie. Plus că a declarat că fără USL moare, că nu are spate, sprijin! Păi un director de fabrică are nevoie de spate politic ca şaibele să iasă bune? Stelică şi-a dezvăluit slăbiciunile de fond, a arătat că nu e în stare de ce a promis, că acele promisiuni erau condiţionate de o alianţă politică! Un alt fel de fariseism. Aşa a ajuns din disident, reprezentant al jafului teverorist!

Drumul de la morală la şovăială, la lipsa de autoritate sau lipsa de morală este insesizabil, cazi repede în capcană, dacă nu eşti bine dotat şi educat, fiindcă graniţa e subţire, ca o pojghiţă de gheaţă. E nevoie de o profundă viaţă morală, de o neîntreruptă primenire culturală, de un continuu duş moral, aşa cum, pentru a fi curat, pentru a-şi curăţa trupul de mizerii, de transpiraţie, omul care munceşte are nevoie zilnic să se spele, să-şi facă duş. Igiena trupească e soră cu igiena morală, spirituală. Mereu trebuie să fii educat, pregătit, să faci faţă mizeriilor realităţii.

Calea morală este foarte grea, în comparaţie cu calea necurată, care se practică natural, aş spune, fiindcă omul are nevoie de un acoperiş şi de mâncare, iar dacă nu le are imediat şi continuu, face urât, sparge, fură, ucide, se înhăitează cu cei care fură mai repede, mai mult, pe o arie cât mai întinsă.

Din această categorie fac parte mulţi oameni politici de la noi, cum arată şi statistica arestărilor, care şi-au dat seama că cel mai uşor se fură dacă ai puterea, dacă poţi să fii şef de partid sau parlamentar, să ai o arie de acţiune cu multe facilităţi, cu o droaie de subalterni, să-i poţi fraieri pe cât mai mulţi. Şi ei se dau modele naţiunii. Bandiţi ca Fecali au ajuns “făcătorii de bine” ai neamului, mitropolitul Ardealului se roagă pentru ei, fiindcă i-a făcut nu ştiu ce donaţie (ştiţi dvs mai bine!). Un papiţoi, o caricatură jalnică de actoraş, Bogdan Stanoievici, a ajuns să facă negoţ cu banii ţării în numele “românilor de pretutindeni”! Uite cine a ajuns să rezolve problemele diasporei româneşti! Tot felul de incompetenţi, care se înfruptă din coşul tot mai sărac al românului, sunt repere pentru facerea de bine! Dar facerea de bine, ştiţi dvs… Ba şi un clovn abulic ca Turcescu, care 20 de ani a minţit poporul cu televizorul, la propriu, nu metaforic, va ajunge să fie considerat un mare “făcător de bine”. Deja un MRU, un confuz congenital, îl elogiază! Minciuna e foarte productivă şi cu ea se asociază bandiţii şi chilipirgii.

Dimpotrivă, cu idealul moral se asociază adevărul, el este calea, el este viaţa. Dar bandiţii nu suportă adevărul. Tu le vrei binele, vrei ca toţi oamenii să muncească şi să câştige cinstit, vrei ca să existe o egalitate morală, pe baza căreia să se ridice valorile, personalităţi diverse, din diferite domenii, care, morale fiind, să lucreze la prosperitatea generală. Dar ei nu vor. E greu. De ce să fii moral, când, fiind natural, adică sălbatic, fără educaţie, fără cultură, fără emancipare, poţi să intri într-o gaşcă şi să trăieşti mult mai uşor şi mai bine, fără să munceşti, să trăieşti din furturi, golănii, diversiuni, mizerii!?