Cu ani în urmă, cunoscutul producător de filme Dino de Laurenţiu a oferit marilor ecrane incitantul film „Death Wish”, unde a dat curs sentimentului disperării umane în faţa ofensivei agresivităţii şi a justiţiei neaplicate. O tragedie în care Charles Bronson a interpretat rolul justiţiarului. Privind filmul, te cuprinde sentimentul revoltei împotriva nedreptăţii şi a putreziciunii sistemului, fără a-ţi da posibilitatea evadării de lângă reziduurile societăţii actuale. Netrebnicii „educaţi” de sistemul nostru politic şi social atacă orice comandament al dreptăţii sociale, comiţând violuri, jafuri, crime, accidente rutiere provocate intenţionat (cazul recent al automobilistului sinucigaş care a luat cu el, „dincolo”, cinci suflete nevinovate). Printre noi, fără să ne întrebe cineva dacă suntem de acord, circulă liber iresponsabili care au optat pentru consumul de stupefiante, drogaţi asistaţi gratuit pe bani grei, plătiţi din buzunarul sărac al contribuabilului român (în timp ce un bolnav care şi-a plătit decenii asigurarea de sănătate este obligat la co-plată), hoţii de buzunare, amatorii de câştiguri nemuncite, asasini şi alte rebuturi de la periferia societăţii. Nu fac excepţie clanurile ţigăneşti care acaparează – cu acceptul tacit al autorităţilor -, evacuarea spitalelor de copii, invadarea centrelor oraşelor cu prezenţa lor deloc tăcută sau civilizată. Vi se pare că exagerez? Verificaţi, vă rog, pe propria dumneavoastră piele, apoi putem vorbi de discriminare şi de C.N.C.D. Existenţa unui sistem politic şi social bazat pe corupţie, prostie, incompetenţă şi minciună, unde colcăie liberi agenţii unor interese străine a adus atingeri grave siguranţei individului. Slugile Înaltelor Porţi ale secolului al XXI-lea, trădătorii de ţară şi escrocii, s-au infiltrat în structurile cele mai înalte ale statului şi nu vor renunţa la Putere. România fierbe de 25 de ani la foc mic, iar şansele de revenire la normalitate şi-au pierdut azimutul. Cu totul inacceptabil şi dureros, o mână de politicieni corupţi, îndrăgostiţi de bani, de funcţii şi de afaceri veroase şi-au înfiinţat un club exclusivist, se rotesc periodic la Putere, vând bogăţiile Ţării şi joacă pe degete soarta milioanelor de români adormiţi, insensibili la îndemnul „Deşteptă-te, române!”
Omului de astăzi, refuzat sistematic de un sistem corupt şi nedrept, i se sugerează, i se impune în fapt, să-şi facă dreptate singur. Rezultă întrebarea inevitabilă: are cetăţeanul acest drept? Logic, moral şi corect, nu! Real, da! Da, pentru că sistemul ciudat de „democratic” postdecembrist, conform fabulelor lui Grigore Alexandrescu din România, face legi pentru căţei, nu şi pentru dulăi. Autorităţile statului român ignoră sau aplică discreţionar chiar şi reglementările „normale”, emise de fabrica de legi numită eufemistic Parlamentul României. Cetăţeanul e nevoit să abandoneze totul: sentimente, principii, lupta pentru supravieţuire… pentru „democraţie”. Singura posibilitate este aceea de a-ţi face singur dreptate. Este corect? Categoric, NU! Este legal? Nu! Fiecare individ are propriile principii, unele dintre ele putându-i deranja pe alţii. Sistemul e putred, haosul acaparează noi teritorii, iar siguranţa cetăţeanului face echilibristică pe muchia cuţitului.
Seria celor peste o sută de filme de scurt metraj „Tom și Jerry” a fost produsă de studioul de film M.G.M., producătorii William Hanna și Joseph Barbera câstigând cu acestea nu mai puţin de şapte premii Oscar. Acum, în secolul al XXI-lea, celebrele desene animate care, alături de creaţiile studiourilor Walt Disney au încântat copilăria multor generaţii – inclusiv a celei „cu cheia de gât” -, au ajuns să fie considerate rasiste. Da, aţi citit corect, rasiste! Înalta (ne)înţelepciune sau rea intenţie a unor bolnavi psihici, ignoră făcăturile monstruoase ale promovării violenţei infantile conţinute de dezastruoasele „animate” actuale şi nu-i deranjează pe cei de la site-ul Amazon.com. Nici calitatea artistică lamentabilă, nici impactul asupra copiilor, nici consecinţele asupra comportamentului ulterior al acestora, ca adolescenţi, tineri, apoi adulţi, nu-i interesează. Urmând logica „Amazon.com”, constatăm că nebunia „political (in)correctness”, promovată şi menţinută de câţiva alienaţi contemporani, a scăpat de sub control, sfidează bunul simţ si capacitatea de înţelegere. Imbecilii de serviciu au etichetat ca fiind imoral chiar şi filmul „Albă ca zăpada şi cei şapte pitici”. Cât de sănătoasă moral este promovarea pornografiei, a homosexualităţii şi a celorlalte manifestări sodomo-gomoriste se poate constata din punerea sub protecţia unor legi strâmbe şi impuse de hahalerele Babilonului înstelat, a agresivităţii excesive a deviaţilor-sexual împotriva normalităţii, a tradiţiilor şi a credinţei creştine. Să nu uităm că premiul Eurovision 2014 a fost „câştigat” tocmai de un exemplar oarecum rar, neobişnuit până şi între „ciudaţi”. Revenind la Tom şi Jerry, reacţiile apărute în publicaţia „London independent”, referitoare la raţionamentele Amazon.com sunt edificatoare: „Astăzi, cei ce doresc să vizioneze filmele cu desene animate ale anilor ’70 […] se confruntă cu avertismentul că acestea ar conține «prejudecăți etnice și rasiale», care au fost, cândva, obișnuite în societatea americană. […] Nu este pentru prima dată când vizionarea filmelor cu «Tom și Jerry» a fost pusă sub semnul întrebării”.
Prin propaganda homosexuală în România, aflată – cu sprijinul oficial al Babilonului bruxellesian, în mod special al ultimilor doi foşti ambasadori ai S.U.A. la Bucureşti – în ofensivă generală, „diversitatea” a sugerat sau impus celor de la PRO TV să deplaseze barierele normalităţii spre anormalitate. Telespectatorii au avut „privilegiul” de a „admira” un travestit din Cluj (supranumit Cora), care, îmbrăcat cu rochie decoltată şi alte accesorii feminine s-a dat în spectacol, machiat, pudrat şi apretat precum „fetele” de pe centurile oraşelor, epatând prin comportament sfidător la adresa moralei creştine şi a bunului simţ public. Un militar care participa la emisiunea respectivă, pentru că, dezgustat de ceea ce se întâmplă, a avut demnitatea să părăsească platoul a fost stigmatizat şi acuzat de discriminare. Mare-i grădina!…
În urma analizei relatărilor din perioada 2012-2013 apărute în presa britanică precum: „The Daily Mail”, „The Mail on Sunday”, „The Times”, „The Sunday Times”, „The Sun”, „The Sun on Sunday”, „The Daily Telegraph”, „The Sunday Telegraph”, „The Express”, „The Sunday Express”, „The Guardian”, „The Observer”, „Daily Mirror”, „Sunday Mirror”, „The Independent”, „Independent on Sunday”, „Daily Star”, „Daily Star Sunday” şi „The Financial Times”, un raport al Observatorului pentru Imigraţie de la Universitatea Oxford, precizează că jurnaliştii britanici au utilizat un limbaj inadecvat atunci când au scris despre imigranţii români, cărora li s-au atribuit fapte penale, fiind asociaţi cu infracţionalitatea în ansamblu şi fără a face diferenţe între români şi ţigani. William Allen, co-autor al analizei, a precizat că „raportul este valoros deoarece oferă perspectiva cuprinzătoare a modului în care ziarele naţionale britanice au discutat despre români într-o perioada cheie”. (Huffington Post).Ziarele britanice i-au demonizat pe români, prezentându-i drept „ţigani, hoţi si vagabonzi”. Ei au voie, noi, românii, nu!
După ce 50 de ţigani au „amenajat” o tabără ilegală în nordul capitalei Regatului Unit, londonezii din zona respectivă s-au simţit deranjaţi şi s-au înfuriat peste măsură, pentru că invadatorii şi-au confecţionat şi au amplasat cocioabe din lemn şi plastic pe marginea unui râu, unde îşi pregătesc mâncarea la foc de tabără, se spală în râu, folosind pădurea din apropiere ca toaletă. Urmând exemplul lui Sarkozy, autorităţile au încercat (fără succes) să-i evacueze.Potrivit Biroului de statistică al Danemarcei, 4.398 de români au imigrat în această ţară în anul 2013, dintre care, mulţi sunt ţigani. Maria Artene, o tânără româncă, aflată pentru studii la Copenhaga, citată de publicaţia „The Copenhagen Post”, menţionează : „Reflectarea în presa daneză a evenimentelor în care sunt implicaţi cetăţenii români perpetuează o perspectivă greşită asupra acestora” […] când întâlneşti titluri ca «Poliţia avertizează asupra spărgătorilor români», spărgătorii în chestiune nu sunt români, sunt ţigani şi e o mare diferenţă. […] Deşi numele par asemănătoare, românii şi ţiganii împart doar aceeaşi cetăţenie. Cultura lor e foarte diferită de a noastră. În timp ce există români infractori şi ţigani cinstiţi, confuzia a ajuns acum într-un punct în care discriminarea faţă de români este tot mai prezentă şi dificil de eliminat”. Maria Artene întreabă retoric: „ce ar face presa dacă nişte ţigani britanici ar comite infracţiuni în Danemarca? Titlurile ar fi «Poliţia avertizează în privinţa spărgătorilor britanici?» […] Referirile repetate la ţigani ca la români – avertizează ea -, aduc riscul demonizării unei naţionalităţi care are intenţii bune, până în punctul unde nu va exista cale de întoarcere”.
După relatările de mai sus, atitudinea discriminatorie a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (C.N.C.D.), prin care celor mulţi ni se impune legea celor puţini, demonstrează practica unei democraţii întoarsă pe dos. Cine este C.N.C.D.? Iată câteva dintre atribuţiile acestei instituţii a statului român: „C.N.C.D. este autoritatea de stat autonomă, sub control parlamentar, care îşi desfăşoară activitatea în domeniul discriminării; C.N.C.D. este garant al respectării şi aplicării principiului nediscriminării, în conformitate cu legislaţia internă în vigoare şi cu documentele internaţionale la care România este parte; […]”. Nu prea înţeleg eu bine cum C.N.C.D. îmi garantează dreptul de a nu fi discriminat atunci când un ţigan mă agresează verbal sau chiar fizic. În România contemporană toată lumea ştie că mulţi ţigani – categoric, nu toţi! – umblă în gaşcă, în haită, sunt gălăgioşi şi necivilizaţi.C.N.C.D. nu ştie?! Se întâmplă uneori – nu prea des -, ca după ce autorităţile intervin în forţă să fie amendaţi, dar nicio amendă nu este vreodată achitată. De ce nu se iau măsuri ca vinovatul, în cazul în care cel vinovat nu are cu ce să plătească, să presteze muncă obligatorie (echivalentă cu valoarea amenzii), în folosul comunităţii pe care a sfidat-o? Ar fi o măsură corectă care i-ar aduce pe delicvenţi la ordine.O măsură care funcţionează cu rezultate bune în ţările unde este aplicată!
Dacă privim condiţiile dintr-un stat nemembru al U.E. se poate constata că răspunsul la nedumerirea mea este deja aplicat în Elveţia, unde:
– ajutorul de șomaj se acordă numai după cinci ani de muncă neîntreruptă;
– dacă refuzi o ofertă de loc de muncă, pierzi orice ajutor din partea statului;
– dacă pierzi din vina ta locul tău de muncă (exemplu: consum de alcool la locul de muncă, comportament inadecvat etc.), pierzi orice ajutor din partea statului;
– dacă provoci distrugeri în locuinţa ta socială sau la oricare alt obiectiv aflat în proprietatea statului, trebuie să suporţi ori costul reparaţiilor, ori să lucrezi în cadrul unui penitenciar în folosul societăţii, până la recuperarea integrală a pagubelor. Surprinzător, nimeni nu-i condamnă pe elveţieni, pentru „rasism”! Nici n-ar avea cum, pentru că fac ceea ce este bine şi corect, la ei acasă. Bravo lor! Parafrazând, nu tot ce-i bun pentru U.E. este bun şi pentru Elveţia!
În România, dacă, în virtutea drepturilor constituţionale protestez când sunt înjurat sau agresat de un ţigan, sunt catalogat rasist şi acuzat că fac discriminare, iar C.N.C.D. tot pe mine mă socoteşte vinovat. Când românii aflaţi în afara României sunt consideraţi ţiganii Europei, C.N.C.D. rămâne impasibil. Nu iniţiază proceduri de restabilire a drepturilor internaţionale prin sesizarea Parlamentului României, care tutelează C.N.C.D. Parlamentul European, are orbul găinii sau reprezintă ipocrizia oficializată? Judecaţi dumneavoastră unde se află dreptatea! Cetăţenii României au nevoie de o legislaţie corectă, nu de una în care majoritatea să fie asuprită de minorităţi! Şi iar parafrazez: nu tot ce-i bun pentru U.E. este bun şi pentru România!
Dacă tot am vorbit despre discriminare, vă prezint un exemplu flagrant de discriminare pozitivă: „Peste o sută de manifestanţi kurzi au pătruns cu forța în clădirea din Bruxelles a Parlamentului European pentru a protesta faţă de pasivitatea pe care, în opinia lor, o manifestă Uniunea Europeană în faţa atacurilor teroriste comise de gruparea jihadistă Statul Islamic” (citat E.F.E.). La câteva zile diferenţă, Conqita Wurst, paparuda cu barbă, a intrat în aceeaşi clădire ca invitat special, acordându-i-se onorurile unui şef de stat. O parte a membrilor Uniunii au ascultat „extaziaţi” chelălăiturile „artistei”, propulsată în mod special ca reprezentantă a sodomiştilor. Presa aservită de pe toate meridianele a mediatizat cu surle şi trâmbiţe evenimentul, de parcă orătania ajunsese pe lună, unde a redescoperit roata. Asta, da, ispravă! Nu m-ar mira dacă-i vor pune poza ca blazon, la intrarea în sediul Parlamentului European, ba chiar şi în centrul cercului de stele al drapelului albastru. Ar fi o premieră absolută: drapele cu stele sunt multe, dar cu barbă… După manifestările de simpatie pentru grupul L.G.B.T. din Babilonul bruxellesian, nu m-aş mira nici dacă prezidenţiabila româncă, membră şi ea a circului unional şi susţinătoare a ciudaţilor să devină purtătoare de barbă, fiindcă şi aşa a pus destule „bărbi” în prestaţiile ei. Poate că este la modă portul de barbă la femei. Tare sexi ar arăta doamna prezidenţiabilă! Ptiu, să ne scuipăm în sân, că dracu-i bătrân şi parşiv!
În etapa murdară a circului electoral pentru tronul de la Cotroceni, ograda elitistă dâmboviţeană este bântuită de „aviara” protestelor. Spiritele s-au încins, „’telectualii lu’ Băsescu” s-au dezis de vechiul patron aproape expirat şi, în încercarea crucificării celui mai longeviv actor din România, Radu Beligan, şi-au eliberat complexele cu mânie proletară. Nu că aş fi de acord cu opţiunea celui din urmă numit pentru prezidenţiabilul său favorit, dar fariseismul pleşu(v), zău că nu dă bine la imaginea culturii. Andrei Pleşu a publicat în ziarul „Adevărul” o scrisoare deschisă, adresată lui Beligan, în care îl avertizează că îşi investeşte imaginea „într-o jalnică operaţiune de propagandă” şi pe care o încheie astfel: „[…] ieşiţi din scenă cu o replică atât de trivială, atât de mărunt devotată conjuncturilor. Calibrul dvs. merita un amurg mai nobil”. Autorului scrisorii deschise nu putea să-i sară în ajutor decât cel ce-a înghiţit pe nemestecate fosta „Editura Politică”, primită cadou de la „pretinul” său, primul fost ministru al culturii de după ’89. D.N.A. încă nu se autosesizează („prietenii ştiu de ce!”). „Marele inchizitor” Gabriel Liiceanu se exprimă în „cazul Beligan”: „a cărui viaţă „s-ar cuveni să n-o mai ascundem după măştile rolurilor sale. […] A fredonat ani la rând, de la tribunele abandonului, refrenul impudorii”.Mă rog, este opinia sa, dar toată povestea poate fi extrapolată la titlul filmului „Uite cine vorbeşte!?”, iar finalul nu poate fi decât adaptarea conjuncturii la cei doi ’telectuali: „Dacă tăceaţi, filosofi rămâneaţi!”
Lasă un răspuns