Adevărul e că în mare parte corespunde profilului! Orfan de un părinte, bun vorbitor a câtorva limbi străine, orator priceput în a vorbi despre nimic zile întregi, rezistență fizică în deplasările dintre „teatrele” de acțiune (electoral-politice), o capacitate extraordinară de a valsa între adevăr și minciună, fără a i tremura un mușchi sub rama ochelarilor, și ar putea păcăli fără îndoială și cel mai performant poligraf din lume (aici, poate, au cam dat rasol ofițerii lui operativi, exagerând în dezvoltarea abilităților de mitoman – că astea l-au „defectat” în cele din urmă!), personalități multiple, nu „dedublate”, ci întrepătrunse la propriu. Dar mai ales executarea celor câteva „operative” externe. Catania, Palermo… E drept, și aceste misiunii, cam de „trei nule”, pentru că au fost prost mascate, cu diplome trase în țiplă, nu la biroul operativ SIE, ci parcă la xeroxul din colț, l-au dat de gol la nivel înalt…
Iar când marinarul șugubeț oripila și „băsifica” intelectualitatea cu mistocăria lui față de titlul de „dottore”, cel mai probabil aici bătea; la statutul de agent („băiete, te-au desconspirat!”), nu la titlurile în care, la drept vorbind, dincolo de coala de bacalaureat, nici nu se poate măsura cu tânărul trei nule.
Dar nu aceste „operative”, ratate, reprezintă petele lui… În fond, poate că „000” a încercat să-și facă treaba, dar nu s-a priceput. Nici măcar misiunea sub neacoperire de la Ambasada română de la Beijing, unde s-a acoperit cu un certificat de căsătorie de partid și sistem („operativele” cer aceleași sacrificii, doar timpurile și „alegerile” s-au schimbat, astăzi, fără soții livrate de birourile de la Moscova!), nu ar avea de ce să ne deranjeze.
Nu, nu aici sunt marile semne de întrebare! Și nici măcar căutarea nodului în papura acelui „a fost sau a nu a fost” (agent) în vreme ce activa ca procuror, nu ar trebui să preocupe țara.
Marea întrebare este: când a fost (de)plasat între agenții, în așa fel încât, din agentul trei nule extern, cam fără rezultate, să fie plasat în postura de infiltratul politic cu epilog prezidențial din pelicula „Acei spioni care ne-au tras-o”. Cine l-a preluat din operativa „externelor”, unde a cam făcut-o de… cooperativă, și l-a plasat, sub operativa post-Dunărea, ca viitor lider autohton. De fapt cine, intuim, treaba este „de ce?”. Și mai ales ales de ce a renunțat SIE la serviciile lui pentru a-l lăsa în mâinile celui de al, posibil, optulea serviciu secret al țării, Grivco? Acestea sunt adevăratele întrebări… Nu jocul „operativelor” în cooperativa eșecurilor sale de agent dat (pe) afară.
Oricum, chiar și cu o întârziere de doi ani de la defectarea acelui suspect titlu de „dottore” (iar aici Traian Băsescu s-a dovedit din nou ipocrit, iarăși pervers și manipulator și, mai ales, suspect, de a fi încercat să-l șantajeze, nu pe tânărul Ponta de la acea vreme, ci sistemul și serviciile – și oare cine din SIE l-a vândut pe agentul „trei nule”, oare nu cel mai „ungurean” dintre agenții-premieri?) avem parte de un fel de lustrație în schimbul celei care a întârziat două decenii jumătate.
Acum avem ocazia să repunem pe tapet ceea ce știam deja, de la agentul „bunicuța”, cel mai longeviv și titrat agent antiromânesc, la deturnatorul de fonduri Felix, de la agenții N0049Jilava ori „motociclistul”, tot ungurean!, la agentul termic op(ă)rescu, piticul, nu porno, ci „moni” (și ăsta proaspăt… desconspirat!) și câți alții or mai fi…
Lasă un răspuns