De ce Victor Ponta nu trebuie să ajungă preşedintele României…

Ca niciodată, în această campanie pentru prezidenţiale avem parte de-o adevărată inflaţie de candidaţi prin cei 14 concurenţi pentru funcţia supremă în stat (unii unşi cu toate alifiile, alţii dornici de aşa ceva şi cu toţii mai mult sau mai puţin penibili), fapt care demonstrează cu prisosinţă monumentalitatea ridicolului de pe aceste meleaguri. Dar tot ca niciodată, nenumăraţi români sunt cumplit de dezorientaţi din pricina acestor catindaţi cu bube în căpăţâni şi, taman ca în Caragiale, se întreabă şi-i întreabă pe alţii: „Păi bine, neicusorule, dar eu cu cine votez?…” Căci în sfertul de veac scurs, postdecembrismul s-a scremut pentru a scoate la lumină doar slujbaşi corupţi şi docili, astfel compromiţând însuşi conceptul de om de stat, precum şi pe acela de mare caracter românesc, nevrednică lucrare prin care se întăreşte zi de zi şi ceas de ceas convingerea celor cu scaun la cap că oamenii de stat ai României s-au stins odată cu Ionel I.C. Brătianu, iar marile şi intransigentele caractere româneşti odată cu mareşalul Ion Antonescu.

Dar una este neîncrederea (mai degrabă amuzantă decât îngrijorătoare) faţă de aventurierii din start fără cea mai mică şansă la funcţia mult râvnită (Dan Diaconescu, Corneliu Vadim Tudor, Hunor Kelemen, Mirel Mircea Amariţei, Zsolt Szilagyi ş.a.), însă necesari pentru diversificarea ghiveciului politic preparat după mai noile reţete mioritice, şi cu totul alta neîncrederea milioanelor de alegători vizavi de un măscărici ca Victor Ponta, care, după ce timp de doi ani şi jumătate a terfelit funcţia de premier al României prin incompetenţă crasă, necinste evidentă şi minciună sistematică, iată că acuma jinduieşte la cea mai înaltă funcţie în stat, astfel ca prin înşelăciune şi cârdăşie cu marii răufăcători interni şi externi să-şi poată desăvârşi opera de trădare faţă de ţara şi poporul care-l mai rabdă, când locul lui de drept şi de fapt (adică după faptele săvârşite) ar fi la mititica, chiar şi pentru aceea că, prin sondaje de opinie măsluite, el deja se se vede instalat la Cotroceni, pregătit să-şi ofenseze în continuare patria prin serviciile aduse tovarăşilor de ticăloşii.

Prin urmare, care sunt argumentele forte, bine ştiute nu doar de întrega suflare românească de aici şi de mai departe, pentru care Victor Ponta este contraindicat la funcţia de preşedinte al României, aşa cum – vorba lui Petre Ţuţea – sifilisul este contraindicat la cugetare?

1) Pentru că departe de a fi un om de stat, prin faptele lui de până acuma (joaca politică de-a alba-neagra, ceea ce-i totuna cu impostura şi şarlatania, falsuri de proporţii în CV-urile sale date publicităţii, hoţie intelectuală într-un plagiat cât roata carului), el confirmă ba că-i omul foarte potrivit să stea la răcoare, atunci când se zbate să-i convingă pe cei din jur că nu suferă de incurabile tulburări psihice (mitomania răsdovedită fiind purtătorul de drapel al acestora), ba că bietul de el merită să ajungă într-un onorabil aşezământ pentru săracii cu duhul, de îndată ce se va căi public şi, aidoma mentorului său Adrian Năstase, va începe să mediteze la deşărtăciunea goanei după vânt.

Victor Ponta om de stat? Păi omul de stat cugetă şi se mişcă în sistemul tridimensional Cinste Dreptate Personalitate, pe când ipochimenul despre care vorbim se simte ca peştele în apă doar în sistemul tridimensional Necinste Vulgaritate Laşitate.

2) Pentru că făcându-se de râs în atâtea rânduri ca prim ministru al României (ba prin incompetenţă – vezi memorabilă scenă cu MTO de la Cotroceni, ba prin declaraţii belicoase la adresa Uniunii Europene în zilele euforice de după suspendarea lui Traian Băsescu, urmate la scurt timp de scuzele cerşite oficialilor care au catadicsit să-l primească, ba prin fuga laşă de întâlnirea incomodă cu emisarul special al lui John Kerry, secretarul de stat al Statelor Unite, ba prin chinezăriile puse la cale, care au adus încă o bilă neagră României din partea Uniunii Europene, după ce în forul legislativ suprem al ţării drapelul acesteia a fost înlocuit cu cel al Chinei), deci, după ce s-a făcut sistematic de râs ca premier şi de fiecare dată a adus imense deservicii României pe o perioadă de timp nedeterminată, este lesne de presupus că se va compromite în maniera lui specifică şi ca preşedinte al României. Or, ţara, în situaţia precară în care a fost adusă de toate cârmuirile postdecembriste, numai de aşa ceva nu are nevoie! Căci, o ştie oricine, în marea politică ezitările şi retractările sunt impardonabile stângăcii, din pricina cărora are de tras mult şi bine întreaga ţară, stângăciile (datorate fie inabilităţii, fie lipsei de experienţă) sunt totuna cu greşelile, iar greşelile sunt chiar mai grave decât crimele.

3) Pentru că Ponta este un mitoman, care suferă şi de dedublarea personalităţii, după cum susţin specialiştii! Ori o boală psihică este infinit mai primejdioasă pentru cei din jur decât o infirmitate sau o boală trupească, îndeosebi atunci când respectivul bolnav, aparent perfect sănătos, este învestit prin lege cu o mare putere. Fiind ascunsă şi netratată, boala se dezvoltă şi-şi arată perfidia devastatoare taman atunci când ţi-i lumea mai dragă, adică atunci când alegătorii păcăliţi au libertatea să se răcorească prin înjurături şi cârteli neputincioase, arătând din când în când cu degetul spre niscaiva conspiraţii oculte, de regulă masonice sau sioniste.

Fireşte, este deja prea târziu, căci pungaşii mari şi mici se văd cu folosul, iar cei mulţi şi săraci doar cu ponosul… Iată cea mai bună dovadă în acest sens. Când era în opoziţie, Ponta clama cu fiecare ocazie că de va ajunge vreodată la guvernare, el – şi odată cu el P.S.D.-ul – nu va aduce U.D.M.R.-ul la guvernare şi nu va fi niciodată de acord cu proiectul Roşia Montana şi cu fracturarea hidraulică. Am văzut cu toţii cum şi-a respectat angajamentele după ce s-a văzut prim ministru (românii intimidaţi în fel şi chip, iar secuii încurajaţi să-şi facă mendrele), nu că s-ar fi remarcat vreodată prin anumite însuşiri manageriale, ci fiindcă susţinut de monstruoasa alianţă USL, pur şi simplu l-a somat pe Traian Băsescu să-l numească premier după spectaculoasa cădere a efemerului guvern Ungureanu. Iar preşedintele n-a avut încotro, nu numai pentru că respectiva alianţă deţinea majoritatea parlamentară în urma trădărilor şi racolărilor, ci fiindcă îşi simţea serios ameninţată propria poziţie şi autoritate.

Nota 1: În pofida acestor argumente, poate că mulţi români vor spune: „Da, dar este tânăr şi sunt şanse să devină înţelept, adică să se dea pe brazdă. Pe de altă parte, este român ortodox de-al nostru, nu ca alde Klaus Iohannis…”  Fireşte, cu tinereţea sunt de acord. Dar să nu se uite că înţelepciunea nu-l va vizita nici acuma şi nici pe viitor pe un tânăr superficial şi îngâmfat, care ţine morţiş să pară ştiutor şi rezolut doar prin uriaşele lui disponibilităţi de impertinenţă şi miştocăreală golănească. În altă ordine de idei, cred că ne-am lămurit cu toţii ce le poate capul tinerilor politruci de teapa lui Bogdan Olteanu sau Daniel Funeriu: în scurt timp au dovedit negru pe alb că ştiu să fie mai nocivi şi mai rău intenţionaţi decât înşişi maeştrii lor bolşevici…

Aşa şi Victor Ponta. Cât timp în spatele lui vor sta alde fosila bolşevică de Ion Iliescu, răufăcătorul de Adrian Năstase şi răspopitul de tata socru, nici vorbă ca înţelepciunea, cumpătarea şi bunul simţ să-i fie sfetnici în acţiunile întreprinse. Şi asta deoarece, în schimbul locului de faţadă cu care este răsplătit, el admite să fie mişelnica unealtă a celor mai antiromâneşti planuri.

Nu ţine vrăjeala nici cu eticheta de român ortodox, prin care Ponta şi ciracii lui nădăjduiesc să-l dea gata pe Klaus Iohannis, neamţul de religie luterană. Căci dacă Iohannis are demnitatea rasei din care provine şi mândria marilor înfăptuiri în mandatele sale de primar al Sibiului, Ponta se face luntre şi punte să-şi ascundă originile evreieşti: bunicul lui dinspre mamă s-a numit Naumovici (fireşte, mama lui s-a simţit mai în siguranţă la adăpostul fragmentului Naum din numele de familie), un evreu bolşevizat ajuns colonel de securitate şi prieten la toartă cu doi dintre cei mai fioroşi evrei neprieteni ai românilor – torţionarii generali de securitate Pantiuşa Bodnarenko şi Alexandru Nikolski. În paranteză fie spus, Pantiuşa până la moarte n-a izbutit să vorbească corect româneşte…

Să recunoaştem că decât un ortodoxism de faţadă, altfel spus impus de necesităţi politice, tot mai bun şi mai de apreciat este un luteranism din convingere. Că doar ambele credinţe au apărut în urma unor schisme, generate în momente diferite ale istoriei de conflicte ireconciliabile cu Vaticanul, şi că ambele sunt vânjoase altoiuri pe trunchiul bimilenar al creştinismului.

4) În sfârşit, dar nu în ultimul rând, pentru că Victor Ponta este un pungaş cu acte în regulă, fapt ilustrat atât de arhicunoscutul plagiat (o culpă trecută cu vederea de grosul românilor, nu şi de străini), cât şi de mai puţin cunoscuta afacere numită Dosarul Microsoft – EADS, o necurată trebuşoară internaţională, care – se zice – a provocat un prejudiciu de ordinul sutelor de milioane de euro şi o ditamai mită de circa 60 milioane euro, la a cărei derulare Victor Ponta, în calitate de preşedinte al Fundaţiei Secolul XXI, a pus zdravăn umărul în perioada 2001-2004, adică atunci când era şeful Corpului de Control al Premierului Adrian Năstase şi ministru delegat pentru Controlul Implementării Programelor de Finanţare Internaţională şi Urmărirea Aplicării Acquis-ului Comunitar în Guvernul PSD.

Nota 2: Pentru menţinerea unui minim echilibru social-politic, acuma când, prin încurajarea dezertărilor şi trădărilor (vezi abjecta trădare a lui Călin Popescu-Tăriceanu), PSD şi aliaţii săi conjuncturali deţin puterea legislativă şi executivă, românii trebuie să dovedească luciditate îmbinată cu maximă responsabilitate faţă de viitorul ţării lor, instalând la Cotroceni un preşedinte care vine din dreapta actualului eşichier politic. Altminteri, preşedintele va fi doar un simplu apendice al clanurilor mafiote din atotputernicul partid-stat (am numit PSD-ul), cu rolul deodată pernicios şi dezonorant de a promulga toate acele edicte care apără marii tâlhari ce-şi spun baroni. Că doar nu de florile mărului, cu ceva timp în urmă Victor Ponta s-a solidarizat în văzul şi auzul întregii ţări cu toate aceste distinse lichele, întrebând cu o falsă candoare, plină ochi de sfidare: „Ce aveţi cu baronii din PSD?” După care a continuat să se lăfăie în scaunul de prim ministru, ca şi cum nici usturoi n-a mâncat şi nici gura nu-i miroase…

În concluzie, cetăţeanul Victor Ponta nu este decât un aventurier şi un arivist fără scrupule, ale cărui însuşiri umane şi politice pot fi lesne cuprinse în cel mult două versuri cu iz haiducesc: „Nalt la stat şi nesimţire,/ mic la suflet şi gândire”.

5 Responses to De ce Victor Ponta nu trebuie să ajungă preşedintele României…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*