Lista candidaților… prezidențiali

Oamenii mari, oamenii de stat se nasc într-un sistem concurential, generator de progres. Ei nu sunt creați de sisteme politice în care există și se propagă „legea capului taiat ce sabia nu îl taie” sau de structuri politice fără ideologie, de tip mafiote. Un fapt real, de altfel, care m-a determinat să mă întreb: cât de rău ne poate face o clasă politică în care corupția începe să intre într-o normalitate înspăimântătoare? Cât rău ne poate face o clasă politică în care armate de așa pretinși ideologi o vezi jonglând între stânga și dreapta, între minciună și oportunism, invocând interesul național pe tonul unor mari specialiști în concepte profunde, pline de patriotism, din care la sfârșitul unui ciclu electoral ne trimit pentru a nu știu câta oară nota de plată? Sau cât rău ne poate face o clasă politică în care actorii sunt acele personaje hilare care nu au reușit niciodată să se ridice dintr-o victorie reală în procesul unor alegeri directe, ca rod al experienței lor politice semnificative, ci numai în baza unor relații personale atât în interiorul structurilor politice pe care le reprezintă într-un anumit moment, cât și în afara lor, prin care diverși păpușari își asigură interesele personale, susținând „anonimii politici”.Și cât rău mai lăsăm să ne facă acei oameni care comportându-se ca niște păpuși, sub sforile unor finanțatori ascunși sub umbrele democrației, îi regăsești în lista celor care nu au făcut nici măcar efortul de a pune pe picioare o simplă organizație politică și pe care îi descoperi mai târziu cum au folosit-o pentru puțin timp în ai propulsa în funcții ce pretind că le-au câștigat ca rod al muncii lor politice de partid?

Și uite așa putem spune că ar începe o serie de întrebări, urmate de răspunsuri reale, ce ne-ar face să descoperim drumul spre minciună, spre fals și hoție al multor oameni politici contemporani, dezvoltați într-un climat patronat de alte și alte interese ascunse în care toată lumea, împărțind acuzații în stânga și în dreapta, pe la tot felul de emisiuni TV, își caută soluții într-un început al declinului ce pare atât de neiertător cu mulți dintre actorii lui principali printre care se vor regăsi și susținătorii acestora.

Cât rău poate face unei națiuni un partid fără ideologie? Nu cumva este la fel de important și de grav ca răul pe care îl poate face un om politic format într-o astfel de formațiune politică? Dar faptul că aceștia, într-un timp destul de scurt, se vor răspândi cu ușurință pe toată scena politicii zilelor noastre, aidoma unui cancer care urmează a ne măcina în continuare din interior. Fapt demonstrat recent, când peste jumătate din membrii aleși în parlament, din partea unui partid de televizor, îi regăsim astăzi în cu totul alte formațiuni politice. Iar asta la numai doi ani de când au fost aleși, de când ne-au mințit că ei sunt altfel. Totuși neuitându-i pe cei care trezindu-se în opoziție au preferat puterea, ca veșnicii traseiști, bineînțeles pentru „interesul național” singurul „interes” invocat de altfel.

Cât timp va fi necesar istoriei să repună lucrurile într-o ordine firească instaurând mult râvnita normalitate printr-un efort depus de noi toți? Ce viitor poate să aibă o încrengătură de interese care, în locul politicii eficiente și în folosul celor ce i-au ales, pe care ar trebui să o facă, îi vezi, îi simți cum fără pic de ideologie, ascunzându-și succesul sub tot felul de afaceri, unele într-o mare parte destul de dubioase, chiar unele dintre ele regăsindu-se nesupravegheate de lege, jubilând libere, într-o atmosferă de oportunism neînțeles și neacceptat de mulți, într-o atmosferă fără pic de moralitate, ne fac pe unii dintre noi să trăim sentimentul că într-un final trist avem ce merităm?

Dar noi, cei care ar trebui să alegem ce facem, de ce ne îndreptăm opțiunea noastră, votul nostru, spre aceeia care au avut destul timp să ne arate că nu au ideologie, nu au morală, știind că multora dintre ei lipsindu-le chiar și experiența politică necesară, nu o să le mai pese de nimic după? …după ziua votului.

Noi de ce, repetăm greșeala? De ce, îi votăm pe aceiași? De ce, ne mulțumim cu cel mai mic rău din răul pe care poate să-l facă un politician al zilelor noastre, mai ales unul care și-a probat incompetența? De ce acceptăm politrucii, care ascunși printre tot felul de diplome plagiate, au ca singur merit lingușeala sistemului și a puterii, indiferent care a fost aceea? Susținuți de armate de trădători de neam și țară. De ce l-am prefera pe acela care are ca singur merit doar norocul de a deveni ruda unui dinozaur cu vechi ștate între ale politici de mahala Dâmbovițene, fără nici o altă recunoaștere, sau alt statut decât acela de ginere sau fiu, nepot sau cumnată? De ce votăm „amanta”, nereferindu-mă în nici un caz la partea feminină, la vreo doamnă a politicii contemporane, ci la acel tip de așa zis politician, pe care l-am numit „politicianul amantă”. Remarcând totodată faptul că sunt multe și destul de cunoscute cazurile unor femei care nu pot fi de altfel ignorate, care au rămas în istorie pentru impactul pe care l-au avut, în primul rând prin intermediului unui astfel de statut, schimbând pe lângă viața unor căpetenii și viața unor națiuni și, în final, istoria. Chiar dacă și acest scenariu ne pare destul de cunoscut, de autohton.

Revin totuși, referindu-mă în special nu numai la acel tip de politician, fără rușine, ce se regăsește în zilele noastre sub aspectul omului obraznic, bărbat sau femeie, fără pic de cultură, înconjurat de o armată de țuțălari controlați cu dârzenie de către cel care este nimeni altul decât deținătorul listei luptătorilor pentru alcov, ci și la tipul slugarnic, umil, ascultător, pion de încredere al unui sistem greu de străpuns, din care deținătorul microfonului este cel ce se poate face auzit, numai dacă ajunge la el pe orice cale și orice mijloace.

Totul regăsindu-se în imaginea unui mare pat, așa cum pare scena politică a timpurilor prezente, în care aleșii neamului nostru pot fii admirați în spațiu public, iubindu-se între ei, sub forma a tot felul de alianțe construite și reconstruite în timpi atât de scurți ce ne fac de multe ori să ne reamintim spusele înaintașilor noștri prin faptul că politica este așa cum spuneau ei o „damă cu năravuri ușoare”. Dar oare noi o vrem așa ? Chiar vrem ca politica să fie doar atât? Noi ce facem? Întreb asta presupunând și bazându-mă pe istoricul ultimelor cicluri electorale, când, probabil, mulți dintre noi vor sta acasă în ziua votului sau se vor ocupa de altele mai importante în viziunea lor. Și atunci întreb: viitorul nostru nu este important? Cel care ne va reprezenta nu contează cine este? Nu contează dacă este un politruc, un plagiator, o amantă, un trădător sau un traseist politic? Chiar nu contează? Dar imaginea țării noastre, din care facem toți parte, contează? Noi contăm?

Și merg mai departe întrebându-mă unde este dorința semenilor noștri de a se implica activ măcar o dată la ceva timp în viața noastră a tuturor prin alocarea din când în când, la interval de câțiva ani, a câtorva minute, prezentându-se în secția de vot cu scopul de a-l da rațional și nu pasional, cu scopul de a nu se mai lăsa păcăliți de imaginea formată doar de anumite intrese ascunse ale unor patroni de posturi TV.

Și uite așa, poate, vei contribui cel puțin la reușita ca, printr-o pondere mare de participare, să nu mai avem pe scena politică formațiuni hibride reprezentate de tot felul de oameni politici fără pic de valoare. Unde vei reusi prin simpla ta prezență la vot, despre care subliniez faptul că dacă vrei să te revolți pe toată clasa politică îl poți anula, să-i faci pe politicienii noștri să înțeleagă cu adevărat revolta ta ce nu ar mai confunda-o conștient sau inconștient cu lipsa de atitudine sau cu nepăsarea. Și poate vom reuși să-i descurajăm în timp pe unii candidați fără nici o altă realizare, care sub diverse titulaturi reușesc să se bazeze doar pe voturile unei etnii și atât de exemplu, sau pe telespectatorii unui singur post de televiziune, mascându-și interesul perfid sub tot felul de insigne și stegulețe care le flutură prin fețele noastre invocând dorința lor falsă de a face ceva într-un timp în care afacerile lor dubioase cât și interesele lor, care de fapt tot la partea materială se rezumă, par a fi încă bine protejate și ascunse de ochii multora.

Și uite așa poate nu vom mai ajunge din nou pentru a nu știu câta oară la veșnica concluzie că motivele care au stat la baza veșnicului nostru linşaj economic regăsit aproape constant la nivelul întregii societăți sunt: iresponsabilitatea politrucilor post-decembrişti la care se adaugă lipsa de patriotism, foamea şi lăcomia de bani (a unora!) precum şi nenumăratele numiri politice în funcţii de conducere, unde este nevoie de profesioniști și nu de amante inculte sau veșnicele rubedenii, numiri care continuă şi în zilele noastre, fără a înțelege că totul pleacă de la noi toți. De la votul nostru.

Într-un final, totul pleacă inclusiv de la simplul fapt că într-o zi ne-a fost lene, silă sau orice altceva care să justifice pasivitatea noastră, de a ne duce să votăm rațional și nu pasional așa cum se întâmplă în cele mai multe cazuri. Sancționându-l pe acel tip de politician care își promovează amanta sau neamurile în locul unui profesionist, transformându-te într-o victimă a incompetenței unora, o victimă care ai putea fi chiar tu cititorule. Sancționându-l pe cel ce ne-a furat, ne-a plagiat, ne-a trădat, ne-a manipulat, ne-a mințit și care, fără pic de rușine, încearcă să ne mai păcălească încă o dată.

Totul într-o Românie pe care o dorim altfel, în care ne vom încăpățâna să vrem ce este al nostru cu reușitele și nereușitele ei, o țară în care indivizii nu mai trebuie să se supună foarte multor determinări non-personale, unde realizarea unui sine specific să devină mai degrabă o excepție decât o normalitate, unde să putem vorbi despre noi fără termeni de probleme, de incongruențe, de nemulțumiri de tot felul, o țară a șanselor egale pentru a deveni inegali. O țară în care, sătui de zgomotul de fond al unei campanii electorale susținută de o clasă politică coruptă, într-un peisaj ușor comparabil cu orăcăitul broaștelor râioase din bălțile Dâmbovițene, dintr-o liniște creată de pasivitatea noastră, în neîntreruptul lor proces de îmulțire, să nu mai acceptăm prin neimplicare, proliferarea incompetenței, demagogiei, superficialității și arivismului omului politic contemporan, mai ales acum când o întreagă națiune are nevoie de votul nostru rațional. Într-o societate condusă de cel mai bun dintre ei, unul din lista candidaților, într-o țară a lucrului bine făcut, reclădită într-un ultim ceas printr-o revoluție a bunului simț, pentru o Românie curată și prosperă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*