Politica legionară

Intenţionez, cu voia şi ajutorul Domnului, să încep o serie de ”discuţii” prin intermediul cărora să aduc la cunoştinţa celor care vor dori să ”vorbească” cu mine, un alt tip de politică decât cea cu care românii s-au obişnuit în ultimul sfert de veac – este vorba despre politica naţional-creştină (desigur, nu mă adresez celor avizaţi în acest sens). Fac aceasta deoarece este mai mult decât evidentă înşelarea mult prea multor conaţionali în ceea ce priveşte dogma şi practica socio-politică de tip legionar. Ba, culmea, printre înşelaţi se află, cu grămada, chiar şi indivizi care afirmă că sunt (!) sau vor să devină legionari!

Mă voi folosi în acest demers de, sper, cea mai eficientă metodă în lămurirea rapidă a lucrurilor, mai precis de prezentarea prin comparaţie a idealurilor şi a faptelor celor două zone politice: cea de factură atee şi cea ancorată în creştinism. Desigur, dat fiind faptul că politicile socialiste, liberale, ţărăniste etc. au avut ţara pe mână atâţia ani, ”materialul clientului” în ceea ce-i priveşte va fi foarte consistent, în sensul că despre ei avem la dispoziţie pe lângă ideologie şi o foarte bogată practică. Practică tristă, însă. Tristă pentru popor, nu pentru ei!

Menţionez din capul locului că nu am nici cea mai mică intenţie în a susţine sau lămuri pe cineva asupra ”infailibilităţii” dogmelor socio-politice de factură legionară. Nici vorbă de aşa ceva. Fără de greşeală este doar Dumnezeu şi tot ce emană din El; restul? errare humanum est! Dar, dragi cititori, una este să te inspiri din Catehismul ortodox şi exact inversul acesteia este închinarea la Mamona, pentru că politicienii români, cu preponderenţă cei post-decembrişti, servesc unei singure ”doctrine”: manipularea frauduloasă a banului public în favoarea lor şi a acoliţilor lor. Pe acest fond, pentru manipularea completă a românilor, apar la televiziuni şi vorbesc despre credinţa care îi copleşeşte pe ei. Asasinii economici ai POPORULUI ROMÂN îi dau lecţii de credinţă acestuia! Tot din capul locului vreau să arăt cum trebuie înţelese conceptele numite ”politică / politician” atunci când ele sunt ancorate în naţional-creştinism, şi cum aş putea face mai bine acest lucru decât amintind, sec, învăţătura pe care fondatorul legionarismului, Corneliu CODREANU, a trasat-o pentru totdeauna în ”Cărticica şefului de cuib”: ”Dacă pentru politician politica înseamnă o afacere, pentru legionar politica înseamnă religie.” Asta este tot, dragi cititori, şi de aici voi porni cu toate menţiunile mele şi aici mă voi întoarce de fiecare dată, căci cine nu a înţeles că legionarul, românul care face politică naţional-creştină, de fapt nu face acea politică cu care suntem noi obişnuiţi şi pe care o vedem toată ziua la televizor ci el este un întreprinzător social – dacă îi pot spune aşa – care se ţine în permanenţă de poala Dumnezeirii şi a neamului său, cel care nu a înţeles acest lucru, deci, va continua să trăiască într-o mare eroare faţă de turma aceasta care nu-şi doreşte altceva decât, din pură demofilie, din iubire faţă de aproapele ei, să instituie, din punct de vedere socio-economico-politic, Statul Român de tip creştin. Acesta este punctul de deasupra i-ului în cadrul politicilor legionare.

Deasemenea, vreau să amintesc faptul că dacă în decursul vremurilor, legionarii, foarte puţini dintre ei, au făcut anumite greşeli impardonabile, nu trebuie să confundăm legionarismul cu legionarul. Extrem de puţini au fost cei care nu au reuşit să ţină linia, cei care nu au putut răbda până la sfârşit. Care nu au putut răbda batjocurile, siluirile şi crimele la care au fost supuşi, pentru că nu există o organizaţie ai cărei membri să fi fost expuşi la cazne mai mari decât cele care s-au abătut asupra legionarilor.

Dar, să începem cu începuturile. Voi reda mai jos câteva rânduri scrise de marele nostru Mircea ELIADE, într-un număr al revistei ”Vremea” a anului 1935, rânduri ce fac referire la viaţa socio-politică a ţării în special din anii 1918 – 1921 (v-aş ruga să constataţi cât de izbitor seamănă vremurile noastre post-decembriste cu perioada criticată de Eliade):

”…a început acea exasperant de revoltătoare risipă de bani şi de energie care caracterizează ultimii cincisprezece ani din viaţa politică românească. Aceşti patru ani (1918 – 1921 n.m) de frenezie şi scandal sunt cei mai fertili în tot felul de fenomene sociale parazitare. Acum se descoperă stilul marilor panamale (afaceri frauduloase – n.m.), acum apar <damele voalate>, acum se ţes cele dintâi escrocherii politice. …Majoritatea conducătorilor vieţii politice româneşti de astăzi, atunci au debutat, atunci şi-au pregătit ascensiunea, atunci şi-au consolidat averea. Majoritatea potentaţilor administrativi, în anii 1918 – 1921 au învăţat arta îmbogăţirii rapide. Atunci erau timpuri optime pentru fraudă, pentru corupţie, pentru cinism. …Niciodată în istoria României contemporane n-am atins o treaptă mai josnică, un nivel moral mai degradant. Niciodată nu s-au atins asemenea culmi de inconştienţă şi de laşitate. Cincisprezece ani de completă democraţie, de desfrâu şi stare de asediu au fost de ajuns ca să prefacă <cetăţeanul> român într-un om lipsit de curaj civic, fără iniţiativă, fără elan revoluţionar, sceptic şi resemnat. …Aceşti oameni (politicienii – n.m.), în altă ţară, dacă n-ar fi murit de mult de spânzurătoare, ar fi fost cel puţin mai prudenţi şi mai puţin obraznici. …A existat un 1907 pentru boieri şi arendaşi… Va veni şi un 1907 pentru politicieni şi clientela lor capitalistă. Vor plăti şi ei…” (Atenţie: în cei patru ani la care se face referire, România a avut parte de opt guverne conduse de prim-miniştri militari sau politicieni conservatori, ţărănişti şi liberali.)

Ei bine, dragi cititori, în anul în care Mircea ELIADE atrăgea atenţia românilor cu cele de mai sus, viaţa cotidiană de tip legionar, în forma ei organizată, avea deja mai mult de zece ani. Spre deosebire de conservatorii, ţărăniştii şi liberalii care îl îngroziseră pe vocalul Eliade, dogma legionară statua cu totul şi cu totul alte norme de convieţuire socială şi politică.

În primul rând, legionarii treceau printr-o extrem de eficientă şcoală a cadrelor tinere – ”Frăţiile de Cruce” – unde fiecare membru avea la dispoziţie circa patru-cinci ani spre a ajunge la o conştiinţă ortodoxă mult avansată. Era absolut necesar ca un tânăr ce aspira la statutul de legionar să fie în primul rând credincios şi practicant deoarece prin însăşi înfiinţarea ei Legiunea separa la modul perfect cele două lumi – cea a convinşilor, de cea a şovăitorilor (despre atei nici măcar nu se putea discuta): ”Să vină în aceste rânduri (ale Legiunii – n.m.) cel ce crede nelimitat. Să rămână în afară cel ce are îndoieli” – parte din circulara de înfiinţare a Legiunii. Deci, iată, condiţia numărul unu pentru a putea intra în rândurile legionarilor este aceea de a crede nelimitat, fără îndoieli, fără şovăială. Aţi mai auzit ceva asemănător măcar pe la celelalte forme politice existente în România de după 1918?! N-aţi auzit pentru simplul fapt că nu există, şi nu sunt deloc lipsit de smerenie când fac această afirmaţie ci doar constat purul adevăr.

De aici, de la această bază a trăirii legionare, se vor dezvolta şi vor înflori toate celelalte trăsături de caracter ale celor ce împărtăşesc acest mod de viaţă. Iată doar câteva dintre acestea:

– Onoarea. Legionarismul militează pentru acele politici puternic ancorate în dogma ortodoxă, desigur naţionaliste şi pro-popor. În lupta cu competitorii săi, însă, va merge exclusiv pe căile indicate de onoare. Eventualele victorii politice câştigate în urma unor infamii sunt de neconceput pentru lumea legionară.

– Dreptatea. Legionarii trebuie să dea dovadă de dreptate şi moralitate în relaţia lor cu întreaga lume. Nici măcar adversarilor lor nu le vor face absolut nici o nedreptate.

– Cinstea. Aici, fără nici cea mai mică intenţie de mândrie, trebuie spus faptul că educaţia legionară are sarcina de a-l duce pe ”practicant” până la nivelul de model în societate. Prin cinstea lui, legionarul trebuie să-şi atragă stima tuturor oamenilor din jur.

– Sufletul. Legionarismul reprezintă o adevărată aristocraţie a virtuţilor. Calităţile sufleteşti primează în faţa necesităţilor materiale. O naţiune creştină trebuie să-şi trăiască viaţa de zi cu zi într-un confort material decent, dar bine echilibrat social. Pentru aceasta este nevoie de muncă multă şi responsabilă, precum şi de multă modestie, dar pentru a fi capabil de a duce un astfel de mod de viaţă, poporul are nevoie de multe virtuţi sufleteşti. Individualismul epicurian este exclus cu desăvârşire din cadrul politicilor legionare.

– Moralitatea. Politica guvernamentală de tip legionar este una ce implică o înaltă moralitate a ”administratorilor” ţării. Asta li se cere oamenilor politici, moralitate! Moralitatea este superioară cinstei deoarece o include pe aceasta, dar nu se limitează la ea. Politicianul moral este în primul rând un om cu credinţă şi cu frică în şi de Dumnezeu. Etica nu este o calitate venită din… praf de stele. Pe ce fundament s-ar baza ea dacă ar fi aşa?! O etică atee poate funcţiona o zi, poate funcţiona o perioadă, dar mai devreme sau mai târziu ea îşi va da în petic. Nici o ţară nu are nevoie de politici sinuoase din punct de vedere etic, ori moralitatea liniară şi pe termen nelimitat este garantată exclusiv de omul politic credincios. De creştinul practicant. Acesta este, în relaţia cu semenii săi, un om cinstit, un om bun, un om modest şi nu în ultimul rând un om eficient, folositor. Însă, folositor în primul rând ţării şi numai apoi lui, căci aceasta înseamnă demofilia!

Iată deci, extrem de comprimat, care sunt, în mare, caracterele ”politicienilor” legionari, iar cei ce slujesc doctrinei naţional-creştine au adânc însufleţite aceste calităţi nu din cauza vreunor eventuale constrângeri exterioare ci doar datorită propriilor lor conştiinţe care le dictează modul de viaţă statornicit de Domnul nostru Iisus Christos: să-L iubim pe Dumnezeul cel Întreit mai presus decât pe oricine altcineva şi să ne iubim unii pe alţii precum Însuşi Mântuitorul lumii ne-a iubit pe noi. Iată dragostea de neam, iată dragostea, implicit, de ţară. Iată politica legionară de tip naţional-creştin!

2 Responses to Politica legionară

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*