Ţara lui Dumnezeu şi Maimuțoii

Unul îl face nazist, celălalt mincinos. „Analfabetule!”, strigă unul. „Plagiatorule”, urlă hâhâit celălalt. „Mai bine cu Nuţi decât cu tine!”. „Mai bine la spital decât la bal…”. Dar balul continuă, cu mâna lui Nuţi ridicată, când e la privată. Şatra e la putere, şatra vrea să intre în istorie. Degeaba a scris Eminescu piesa Alexandru Lăpuşneanu, despre mişeii naţiunii. Aceştia de azi nu sunt mişei, nu sunt nazişti, nu sunt dictatori, asemena calităţi de excepţie nu au, aceştia sunt chiori, ologi, miopi, handicapaţi, beţi, beţi de putere, beţi de cuvinte, cuvintele la ei sunt pe prim plan, stau cu Constituţia în braţe, ce chichiţ să mai descopere, ca să-şi mai chinuie subalternii, avocaţii, cum ar fi, dacă azi mă suspendă, mâine cer să mi se prelungească mandatul! Constituţia e oare o găselniţă, o făcătură ca să existe prelungire la prelungirile chinurilor pe care le îndură poporul?

România are probleme grave, dar maimuţoii ei nu se lasă, continuă dezmăţul, focalizează atenţia pe mizeriile lor, vor cu orice preţ să intre în istorie ca valeţii lui Grue Sânger. E timpul ca poporul român să se întrebe, cum am scăpat hăţurile, cum de s-a făcut ca aceste caricaturi să conducă şi să batjocorească una dintre cele mai frumoase ţări de pe pământ, dar de la Dumnezeu? Fiindcă sunt sigur că mulţi nu ştiu ce s-a întâmplat la Facerea lumii, dar am să le spun eu. După ce Dumnezeu a împărţit pământul tuturor popoarelor, i-a uitat pe români. A trebuit să-i atragă atenţia Sfântul Petru: „Doamne, ai împărţit pământul, i-ai dat fiecărui neam partea, dar i-ai uitat pe români!”. Dumnezeu a privit harta din mâna sa divină şi a văzut; „Da, măi, Petre, ai dreptate, i-am uitat pe români”.

„Şi acum ce-ai să faci, că ai dat tot, lor ce-o să le mai dai?”. Şi Dumnezeu, după ce a chibzuit o ţâră, şi-a întins sfântul său braţ şi a arătat: „Uite, mă, vezi cercul ăsta, ce am încercuit aici, e… partea mea, asta e partea mea, colea marea, dincoace munţii, colea câmpia, mai sus podişul, colea apele, delta, tot ce mi-am păstrat pentru mine… dă-le lor, românilor!”.

Şi aşa s-a făcut că partea lui Dumnezeu le-a fost dată românilor. Dar românii prefăcuţi, cu omul nou cu stea în frunte, îşi bat joc de această minune, o terfelesc, o despoaie de codri, o sapă iraţional, o strică, o vând pe nimica, o tot băseizează şi debăseizează, poate o vedea Dumnezeu şi s-ar mânia: „Măi, Petre, uite ce-am făcut! Ce s-a ales de partea mea! Mai bine uitam de români, mai bine nu le dădeam nimic, fiindcă văd că ei doresc să nu aibă nimic, pe ce pun mâna, strică tot, poate vor să rămână în fundu’ gol, fără ţară, să rătăcească, să ajungă mai rău ca Ashaverus!”…