„Agențiile” și „agenturile” pelticilor de libertăți

De candidați nu ducem lipsă! Problema este că nici unul nu pare a lua în serios competiția. Niciunul dintre cei care contează! Dimpotrivă, pare că s-au implicat în campanie, fie din vanități și orgolii personale, fie în urma unor obligații de partid. Pentru că toți afisează din start și voit atitudinea perdantului.

Bunăoară, Elena Udrea pare a fi intrat în cursă pentru a putea beneficia de sesiunea de shopping electoral la preț redus, sau chiar „moca”, o campanie de solduri aferente candidaților care-și fac de lucru cu noile normative specifice „vizitelor de lucru” electorale. Ori poate este beneficiul ei personal pentru „sacrificiul” intrării în cursă! Și pare că strict plăcerile ei personale contează în această competiție, inclusiv din perspectiva posibilității de a se maimuțări o lună ca prezidențiabil cu SPP la poartă. În rest, candidata acționează și reacționează într-un fel care servește, fie și indirect, singurului „alergător” care, până la această oră, contează. Căci, deși Elena Udrea a tot înfierat spectacolul muncitoresc de campanie și de zi de naștere al candidatului PSD, propria ei lansare a avut un penibil iz uniformizant. Pentru că, după ce s-a arătat deranjantă de marea de steaguri roșii, și-a costumat propriul staff într-un albastru de salopetă uniformizantă și l-a dus pe ruina unui foste mari fabrici (vorba aceea: ruinele la ruine trag!). O plagiere poate inconștientă (deși singură sublinia că nu crede în coincidențe, nu în această perioadă!) a abilității PSD -ului de a se afișa partidul maselor.

Și nici Iohannis nu s-a îndepărtat de acest tablou în care pare că scopul campaniei este unul pur personal, alegând să-și lanseze în prima zi „electorală” (că, deh’, și după spusele lui, nu există coincidențe!) prima sa carte. „Pas cu pas” – că-i scump la vorbă! Un volum autobiografic „de sub 200 de pagini”, cam scurtă biografia!, lansat înaintea etapei prezidențiale (probabil pentru că știe că nu va exista un capitol biografic în această funcție). O carte care, e drept, nu are ce rău să facă națiunii electorale, dar care a fost lansată, de parcă țara pentru care vrea să candideze este doar pe fruntariile bulibașelor de Sibiu, în sediul primăriei pe care încă o păstorește. Iar un alt candidat, cu un nevinovat nume de telemea învechită, ne promite construirea de fabrici de becuri (or, e nevoie „să ne luminăm poporul dacă vrem să fim liberi” – N. Bălcescu, dar nu la asta se referea marele gânditor).

Și poate că, de fapt, nici nu ne așteptăm la prea multă agitație per capita de candidat cu șanse aparente. Tragedia vine însă din faptul că totul pare a fi bine însăilat tocmai pentru a distrage atenția de la marșul spre statul cvasiabuziv al actualei guvernări. Care nu toacă mărunt pe la capetele mai deșirate ale democrației și libertăților noastre, ci împletește de-a dreptul noduri pe singurul fir care ne mai leagă de speranțele baricadelor din Decembrie ‘89. Căci feluritele instituții ale statului își așează peste dinții cariați de birocrație colții pe care să-i înfigă într-o carne de tun care nici măcar zvâcniri de revoltă nu mai dă la iveală. Iar aceste instituții-corb, agenții ce până mai ieri ființau într-o marotă a aparentei necesități, se rigidizează trasând liniile de demarcație al viitorului stat în stat pesedist.

Și privim absenți cum consiliul de discriminare a românilor își întinde „sfera de competențe”, instituția micron trasferându-și agenda de „combatere a discriminării” dincolo de cazuistica de până acum. Acum analizează compoziții literare, pentru început versificația noului imn al naționalei de fotbal, cu indicații de institut de cenzor al versului deranjant (nici nu mai contează care): „Pe ei, pe mama lor!”. Și este doar pilonul de fundamentare și să nu fim mirați în clipa în care tezele trasate în marțea neagră a democrației se vor aplica revistelor, ziarelor, cărților și parodiilor TV, într-o ștergere a ultimelor zvâcniri ale ultimelor penițe ale unei națiunii care și-a plecat fruntea.

Tot în linia acestor agenții, instituții, deconcentrate și alte cele, care devin agenturile unei puteri care nu va aștepta nici măcar să se usuce tușul votului, regăsim și Consiliul Concurenței. Care a tăcut ani întregi, când guvernanții se jucau cu tarifele la gaze și electricitate, când băieții deștepți ne furau din buzunare, dar pe care puterea reevaluat-o și așezat-o pe un alt vârf de lance. Pentru că, în fond, așa se clădește un stat polițienesc; prin darea de atribuții și libertăți de abuzuri unor instituții. Mai ieri plăpânde structuri-scobitoare, scobind după lefuri în sacii bugetului, astăzi gata să devină pilonii pioni ai statului status pesedist.

Un Consiliu al Concurenței transformat în cerber la dispoziția guvernanților. Și care se pricepe la orice: de la înțelegerile pe piața acumulatorilor auto (!), la analiza pieței de retail și a pieței de publicitate (unde a aplicat practic amenzi pe veniturile din creație – ce atâta creativitate la un popor care trebuie să dârdâie în turmă, dăunează uniformizării!) la sancționarea pieței media. Căt să devină un conciliu anti-economie (de piață). Sau, pentru a rămâne la tezele din marțea neagră, un consiliu mercurial al economiei planificate (de către guvernanți!). Un organism care a ajuns să aplice sancțiuni pentru înțelegeri în domeniul publicitar, dar să facă și descinderi la sediul televiziunilor (poate, mâine poimâine, va fi chiar parte a unei noi gărzi financiare cu atribuții extinse și denumire pe măsură – Garda Concurenței!).

Un Consiliu al concurenței care, iată, nu suflă o vorbă despre concurența neloială a PSD-ului care a umplut țara cu bannere și portrete ale tovarășului prim june socialist de ai impresia că au mai pus și stâlpi de iluminat public pentru a avea unde să agațe trofeele indiferenței noastre.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*