Ţara lui Turcăfleaţă!

Am spus că în cazul Turcescu se va trece pe băşcălie, că se va aplica metoda dezamorsării? Iată! Deja numele lui se scrie Porcescu, Purcescu, Turcitul şi altele asemenea, că la invenţiuni de nume, nimeni nu-i întrece pe români! Deunăzi, am citit pe un site principal articolul unui veleitar, intitulat “Robert Turcescu, un prost”. Şi autorul, să-l numim Veleitaru, îl tratează de sus, spune că nu merită atenţie, ba, mai mult, pe el l-a făcut să râdă, fiindcă asta îi place lui, să râdă de proşti!

Adică Turcescu e prost. O fi, dar un altfel de prost, de vreme ce a reuşit timp de 20 de ani să-i îmbrobodească pe toţi, să acţioneze ca ofiţer acoperit la un post de televiziune, să mintă cu neruşinare, să o facă bine pe bufonul, să fie moderator la prezidenţiale, să-i pună pe candidaţi să jure pe Biblie că spun adevărul, să facă deci o muncă bine plătită în serviciul unor forţe obscure, pe care vrem să le cunoaştem şi le vom cunoaşte dacă procesul este drept, iar legea spune că o astfel de practică murdară se pedepseşte cu 7 ani de închisoare. Să vedem unde va duce mascarada. Sau cazul lui e o momeală, ca serviciile secrete să-şi perfecţioneze, să-şi acopere mai bine metodele de luptă, de şantaj şi minciună?

Un astfel de prost care are o casă de vis, aşa cum s-a văzut recent dintr-o înregistrare televizată, nu mă face să râd, ci să plâng. Cine este el să ajugă să stea într-un palat? E Ilie Năstase, pe care îl persiflerază? Sunt mii de oameni valorişi în România, care o duc mizerabil. Dar prostul e şi fudul. E prost că s-a autodemascat? Dar el se dă legii, lasă să fie pedepsit, dacă merită. E o nouă provocare, pe care alde MRU şi alţi dedublaţi recunoscuţi spun că nu merită atenţie (a ajuns să o spună şi filosoful puşcăriilor, Adrian Năstase!), ba îl disculpă şi fac erou din el. Haimanaua a scos la rampă haimanalele.
Masa cuminte trebuie să ia aminte unde a dus tăcerea ei, acceptarea rolului de cobai. Aşa populaţie, aşa presă! Aşa populaţiune, aşa manipulaţiune! Masa e condusă de reprezentanţii ei, nu?, proşti cu duiumul, unul şi unul, care ne fac să ne gândim, oare nu asta e adevărata natură umană, prostia? Nu vor oare românii să fie primii care instaurează Ţara prostiei, Ţara proştilor, cu ministerul proştior, cu presa proştilor, cu proştii la putere şi tot cu ei la supunere?

Am relatat deunăzi cazul unei asistente de conferenţiar, care îşi acceptă condiţia de victimă, care a ajuns să creadă că nu mai e nimic de făcut. Ea e împăcată cu situaţia, fiindcă mai are puţin de trăit. Şi cică sunt prea mulţi “acoperiţi”, vreo 14 mii şi că nu mai e nimic de făcut. Dar ce fac tinerii? Ce zic ei? Acceptă situaţia?

Dacă eu râd de prost, înseamnă că l-am iertat.

Suntem mai rău ca în Caragiale, a cărui filosofie constă în ideea de a ne împăca cu situaţia. Să mă împac sau nu cu situaţia? Din această dilemă nu putem ieşi. Să zic că cel şmecher, bufonul naţional, e un prost şi am tras oblonul. Turcescu este un veleitar model, fiindcă el este o făcătură, o paiaţă, fără operă, un închipuit, fără nici un ideal, fără o urmă de soi, ca să-l regrete cineva dacă se spânzură. Dar cazul turcitului a scos puţin din amorţeală populaţia, care râde şi se culcă la loc pe-o ureche!

Toată lumea râde de proşti, fără să râdă în primul rând de ei înşişi, fiindcă ei sunt primii dintre proşti.

Cazul Turcescu este interesant nu prin el însuşi, ci fiindcă se referă la un fenomen şi ne face să vedem mai bine cine sunt cei care conduc România şi de cine trebuie să ne ferim. Am spus nu o dată că un mare balast pentru presa aservită sunt veleitarii. Adică refulaţii, cu pretenţii nejustificate, nişte închipuiţi, cei cu ambiţii deşarte, care se cred cineva fără să fie nimeni, fără operă, fără talent, care s-au trezit în libertate că au voie să înjure pe cine vrea, să se defuleze, să recupereze ce-au pierdut, când cenzura nu-i lăsa să se exprime.

Un veleitar poate fi lesne recunoscut. El e un turcit, un domn’ colonel mascat, dar îi priveşte de sus pe toţi. El dă lecţii primului ministru, ministrului de externe, şefului SRI, academicianului, Papei de la Roma, pe toţi îi are la degetul mic. Cunosc un veleitar care a lucrat la „Scânteia”, iar acum e la San Francisco şi are un blogg în care îi înjură pe toţi, bălăcăreşte în dreapta şi stânga, se răzbună pe spectrele lui, dă lecţii de idiot, fiindcă numai un idiot crede că are vreun efect ce mâzgăleşte el.

Dacă nu eşti o autoritate verificată, nu te bagă nimeni în seamă. Ca să conteze ce scrii tu, trebuie să-ţi faci un nume serios, lucru care se întâmplă greu şi în timp. Veleitarii cred că dacă au ajuns pe o pagină de internet, gata, au asigurată notorietatea! Dar de mâzgălelile lor nu are nevoie nimeni. Toată lumea mâzgăleşte blogg-uri. Pe dl. Veleitaru nu-l citeşte nici nevasta, că-mi strică ochii, bibicule, îi zice Miţa, când el îi bagă sub nas ultima… conspiraţiune. Aşa poate fi imaginat şi cuplul Băsescu, care a descoperit acum, la sfârşit de mandat, că revoluţiunea română de la ‘89 a fost confiscată de urmaşii comuniştilor! Adică şi de el, cu el în frunte! Prostul îi tratează pe români de proşti! Veleitarul se crede important fiindcă a găsit un ziar, sigur, ziarul unui alt prost, unui veleitar care se crede făcător de gazete, coordonator de opinii publice, un prieten vechi de şcoală sau de armată, care îl publică. Dacă nu l-ar publica el, veleitărică moare.

Cazul lui Turcăfleaţă a scos în evidenţă o armată de veleitari care îşi dau cu presupusul. Această constatare are drept efect abaterea de la esenţa lucrurilor, de la fenomen, de la faptul că trăim şi muncim fără să ştim lângă cine, faptul că proştii îi omoară şi pe cei care încă nu sunt proşti de tot!

One Response to Ţara lui Turcăfleaţă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*