Ferește-ne, Doamne, de Ungaria prietenă!

Parafrazând titlul unei cărți impresionante a profesorului Larry Watts, trebuie să ne gândim serios cum ne vom apăra de Ungaria, țara care a întrerupt recent livrarea de gaze către Ucraina ”din motive tehnice”. Motivele tehnice vin, sper că nu se îndoiește nimeni, de la Moscova, care folosește Ungaria pentru a distruge statul ucrainean. Iar dacă pe frontul de est, Ucraina se apără singură, pe frontul dinspre Vest, cu Ungaria cea europeană, e lipsită de apărare. Noi suntem în aceeași situație. Stăm cu ochii pe evoluțiile inamicului tradițional de la Răsărit, dar nu avem grijă de Ungaria prietenă care, atunci când Rusia o va cere, ne va bloca dinspre Vest la fel cum face zilele acestea cu Ucraina.

Ungaria este, altfel, foarte prietenoasă, vrea dezvoltarea de relații economice cu România în timp ce subvenționează destrămarea statului român prin manevrele UDMR. Dar orice proiect strategic am construi cu Ungaria, el poate fi blocat într-o clipă dacă Moscova o cere. Orice conductă care ne leagă de Ungaria poate deveni un cal troian. Nu poți construi nimic cu o Budapestă pregătită să întoarcă armele împotriva ta când te aștepți mai puțin.

Șocul vine de la popularii europeni, care l-au susținut pe Viktor Orban în campanie și care acum îi trimit bezele lui Kelemen Hunor. La întâlnirea liderului UDMR cu șeful PPE, Joseph Daul, Hunor a dat glas din nou marilor idealuri ale comunității maghiare, printre care, la loc de cinste, se află proiectul de autonomie secesionistă. Iar PPE zâmbește, la fel cum a făcut și în fața delirului horthyst al lui Viktor Orban. Se consolidează astfel teoria că anumite forțe din Europa ne vor federalizați, împărțiți, desființați, iar PPE este reprezentantul acestor forțe care nu ezită să se folosească de extremiștii maghiari din Ungaria și din România pentru a ne pune țara pe butuci.

Dacă cineva din Europa vrea distrugerea României, o să aibă o mare surpriză. Același lucru l-au vrut URSS și multe alte imperii, dar nu au reușit. Noi suntem încă naivi și credem că mai avem prieteni, în timp ce ne uităm supărați la dușmani. Ferește-ne Doamne de prieteni, în acest caz…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*