Arhiva zilnică: 1 octombrie 2014

Colț și craniu de mamut de stepă (Mammuthus trogontherii) descoperit la Holboca și expus la Palatul Culturii din Iași

Data: 17 mai 2025 by Redacția

O fosilă valoroasă va fi pregătită pentru expunere publică la Palatul Culturii din capitala Moldovei. Este vorba despre un craniu de mamut de stepă (Mammuthus trogontherii) descoperit încă din anul 1956 în comuna Holboca din judeţul Iaşi -și care va fi restaurant, conservat și expus la Palatul Culturii din capitala Moldovei. Osemintele, care datează de acum 350.000 de ani, reprezintă singura mărturie a existenței acestei specii pe teritoriul țării noastre. Fosilele – craniul și fildeșii acestui exemplar de mamut străvechi au stat împachetate în depozitul Palatului Culturii din Iaşi în ultimii ani, din 2008. Acum, specialiştii au dispus începerea restaurării lor.  Dr. Bogdan Haiduc, cercetător ştiinţific de vertebrate fosile a declarat: „Este singurul craniu ale acestei specii găsit pe teritoriul țării noastre. Era un animal foarte masiv, ajungea la circa nouă-zece tone și avea cam 4,5 metri. Fildeşii sunt distruși, au apărut crăpăturile și pe os și pe partea de mulaj.” Între timp, arheologii încearcă să stabilească exact din ce perioadă datează exemplarul. Dr. Senica Ţurcanu, sef-secţie la Muzeul de Istorie a Moldovei a spus: „E o mare dilemă. Am aflat cu surprindere că ar putea să fie un exemplar unicat, un exemplar care însă nu a fost contemporan cu oamenii, care a trăit acum 350.000 de ani.” Andrei Apreotesei, directorul Palatului Culturii din Iaşi a explicitat motivația acestei acțiuni târzii de recuperare a fosilei de mamut: „Încercăm să scoatem la suprafață comorile din palat și să le facem frumoase și expozabile. Vorbim astăzi despre un element absolut unic în România. O să intre într-un proces de restaurare și-l vom băga în expoziția noastră permanentă, cu ocazia împlinirii celor 100 de ani de la construcția Palatului Culturii din Iași.”

Apărut în Siberia în Pleistocenul inferior, probabil provenit din Mammuthus meridionalis, pe care l-a înlocuit în timpul Pleistocenului mediu (750.000-500.000 de ani), Mammuthus trogontherii este în general considerată cea mai mare specie de mamut. Atingând o înălţime de 4,70 m la umăr, el este printre cei mai mari proboscidieni care au trăit vreodată. Defensele sale în formă de spirală, atingeau câteodată 5,2 m lungime. Craniul de Mammuthus trogontherii este mai scurt decât cel de Mammuthus meridionalis. Fildeşii masculilor sunt puternic spiralaţi, în timp ce ai femelelor sunt numai uşor recurbaţi. Molarii sunt înalţi şi laţi, cu lame înguste, având emailul cu pliuri sinuoase, dar fără sinusuri loxodonte. Un schelet aproape întreg de Mammuthus trogontherii a fost descoperit în 1996 la Kikinda, în Serbia. Un alt exemplar a fost descoperit în West Runton, Norfolk, în Marea Britanie, iar în 2008, în Franţa, Auvergne, a fost descoperit un craniu aflat în prezent la Puy-en-Velay. Pe teritoriul Olteniei este cunoscut un exemplar descoperit în sud-estul satului Batoţi (comuna Deveselu; jud. Mehedinți), într-un ogaş dezvoltat pe fruntea terasei a treia a Dunării (Băileşti, 27-35 m) şi descris de Paveloiu în 1985. Resturile fosile au fost atribuite de T. Jurcsak lui Parelephas trogontherii (Pohlig, 1885). Cercetătorii din Iași estimează că osemintele mamutului vor fi expuse peste aproximativ două luni (aprilie 2025), ca mărturie a unei lumi de mult apuse. Astfel veți putea vedea acest colţ de mamut de stepă, cu tot cu craniu, descoperit pe teritoriul României. (G.V.G.)

Politizarea fiinţei umane…

Data: 17 mai 2025 by Al. Stănciulescu-Bârda

Omul este o fiinţă religioasă. Au spus-o oamenii învăţaţi, cunoscători ai istoriei civilizaţiilor, culturii şi religiilor. În toate timpurile şi în toate locurile, acolo unde au existat oamenii, indiferent de nivelul culturii acestora, a existat şi credinţă în ceva. Fie că au crezut în pământ, în cer, în arbori, animale, fenomene naturale, soare, lună, stele, forţe pe care a ştiut sau n-a ştiut să le numească, fie că a crezut în împăraţi şi regi, în zei sau în Dumnezeu cel adevărat, omul a crezut în ceva. A fost acesta un fel de a fi al său. Stăpânirile politice cu concepţii ateiste au fost conştiente ca daca vor ca să smulgă din conştiinţa supuşilor pe Dumnezeu, trebuie să răspândească în loc altceva. Trebuia un înlocuitor, un surogat, aşa cum cafeaua era înlocuită cu nechezolul, cum carnea din salam cu soia, cum folclorul şi arta populară în general cu falsul, cu kitsch-ul. Trebuia un kitsch şi în mentalitatea oamenilor.

În 1990 am vizitat Basarabia şi Bucovina de nord şi am văzut acolo, aproape în fiecare sat, statuia lui Lenin la răscruci. Ea ţinea loc de biserică, de troiţă, de Dumnezeu. La noi cultul personalităţii luase forme aberante în anii premergători revoluţiei. Ziarele, revistele, cărţile, emisiunile de la radio şi televiziune aveau şanse să treacă de cenzură în măsura în care proslăveau pe cei mai… În instituţii, indiferent de profilul lor şi, în general, în toate formele de activitate, trebuia să fie prezent numele lui, ideile lui, citatele lui, imaginea lui. Ochii şi urechile lui te urmăreau şi noaptea în somn, în vise. La Slatina i se făcuse un portret pe întreaga coastă a dealului din partea vestică a oraşului, aşa încât era imposibil să nu-l vezi, să nu-l simţi prezent. Vorba lui Beniuc „… e-n toate, / E-n cele ce sunt şi-n cele ce mâine vor râde la soare!” (sic!)

Politizarea fiinţei umane începea încă din grădiniţă şi se continua apoi la şcoală, la locul de muncă, pretutindeni. Îmi amintesc de o discuţie cu dl. colonel Marin Turculeanu din Lugoj. Îmi povestea: „– O aveam pe Marinela la grădiniţă. Într-o zi am ieşit cu fetiţa şi soţia în părculeţul din faţa blocului. Fetiţa se juca, noi şedeam pe o bancă şi discutam. La un moment dat, Marinela şi-a amintit de o jucărie şi a plecat în apartament să şi-o ia. A intrat şi a închis uşa. Yala s-a blocat şi fata n-a mai ştiut să deschidă. A încercat uşa, dar, văzând că nu se deschide, a început să ţipe cu disperare. Bătea cu pumnii în uşă şi striga din răsputeri: „Tovarăşe Ceauşescu!” Au auzit vecinii, ne-au sesizat, m-am dus şi i-am deschis uşa. Am întrebat-o de ce striga aşa, de ce nu mă chema pe mine sau pe maică-sa. Putea să se ridice la fereastră, s-o deschidă şi să strige. O auzeam noi sau altcineva. Putea să dea telefon la vecini, fiindcă ştia să le formeze numărul. Mi-a spus că aşa i-a învăţat la grădiniţă. De câte ori se vor afla în primejdie şi-n nevoie, să-l cheme pe… în ajutor. M-am cutremurat în sinea mea şi am tăcut. Nu puteam face mai mult!”… Aşadar, stratagema reuşise deplin acolo. Transplantul se făcuse, pacientul încă mai sufla. „Tovarăşul” era dumnezeul acelui copil, rugăciunea lui îl chema în ajutor. Parcă de la o oarecare distanţă în timp de la cea epocă ne permitem să zâmbim şi totuşi, n-ar trebui.

Foarte adesea întâlnesc atâţia oameni, care strigă mai tare sau mai încet, asemenea fetiţei de mai sus: „Tovarăşe Ceauşescu! Tovarăşe Ceauşescu!”. Încă n-au ieşit din perioada de convalescenţă, încă nu şi-au găsit drumul şi busola în viaţă, încă nu l-au găsit pe Dumnezeu. În sufletul lor a rămas un gol imens după prăbuşirea idolului. Viaţa e grea, fără îndoială, mai cu seamă atunci când eram obişnuiţi să gândească altul pentru noi, mai ales când aveam buzunarele pline de citate şi lozinci, de soluţii şi pilule ideologice bine dozate pentru fiecare împrejurare.

E vremea să ne regăsim pe noi înşine, să-l regăsim pe Dumnezeu şi sensul vieţii. Toate sunt deşertăciune, pulbere şi vânt, doar El rămâne din veac în veac şi cel ce-şi pune nădejdea în El nu va pieri.

Christian W. Schenk semnalează: Declinul unei reviste – cazul „România literară”

Data: 17 mai 2025 by Redacția

Istoria revistei România literară este o reflecție emblematică a traseului – dar și a regresului – culturii literare românești din a doua jumătate a secolului XX până în prezent. Ceea ce fusese odinioară un forum ambițios, pătruns de spirit polemic și rafinament intelectual, a devenit astăzi doar o umbră obosită a propriei sale glorii – o fortăreață culturală, baricadată în spatele unei retorici elitiste și a unei autosuficiențe provinciale, refractară la dialogul autentic cu exteriorul. Întemeiată, într-o formă incipientă, în secolul al XIX-lea de către Vasile Alecsandri, revista a renăscut în 1968 ca organ oficial al Uniunii Scriitorilor din România. Chiar și în contextul constrângerilor ideologice ale regimului Ceaușescu, sub conducerea lui George Ivașcu, România literară a reușit să se impună ca bastion al unui „liberalism controlat”. Dar acest echilibru precar a gravitat constant în vecinătatea prăpastiei dogmatice – o „masă stalinistă de protocol”, la care se așezau doar cei care se bucurau de grația politică a momentului.

După Revoluția din 1989, s-a născut speranța unui reviriment autentic. Sub președinția lui Laurențiu Ulici – spirit integru, umanist lucid – România literară s-a transformat într-o platformă mai pluralistă, mai permeabilă la vocile internaționale, la traduceri, la eseuri critice eliberate de granițele ideologice. Autori precum Ana Blandiana, Norman Manea, Ștefan Aug. Doinaș au redevenit vizibili, iar criteriul valorii literare părea, cel puțin temporar, să redevină central în deciziile redacționale. Ulici nu a fost doar editor, ci un mediator: între generații, între Est și Vest, între memorie și prezent.

Moartea sa neașteptată, în anul 2000, a pus capăt acestui interval promițător. Ascensiunea lui Nicolae Manolescu – cândva un critic strălucit – a marcat, paradoxal, începutul unei epoci a înțepenirii autoreferențiale. România literară a degenerat treptat într-o tribună a unei elite înguste, auto-legitimate, care a marginalizat voci emergente și, cu o morgă arogantă, a disprețuit alte reviste literare, etichetându-le drept „publicații de provincie” – semn elocvent al transformării centrului în periferie.

În locul deschiderii intelectuale s-a instalat tonul dogmatic; în locul diversității discursive – conformismul. Fina subtilitate a argumentului a fost înlocuită de o retorică repetitivă, previzibilă și auto-admirativă. Vocea critică – fie explicită, fie insinuantă – a fost dezavuată, iar noile curente literare, ignorate sau ridiculizate. Tinerii autori s-au distanțat, iar climatul intelectual s-a intoxicat lent. Nu literatura a fost celebrată, ci rețeaua. Revista s-a golit tematic, estetic, intelectual – și, poate cel mai grav, lingvistic.

Acest declin nu a afectat doar prestigiul unei reviste, ci a reverberat nociv asupra întregului climat literar românesc. Uniunea Scriitorilor, strâns legată de România literară, s-a transformat într-un teatru al conflictelor, al strategiilor de conservare a puterii și al excluderii tăcute. Unde fusese odinioară dezbatere, s-a așternut stagnarea. Unde se căuta odinioară schimb cultural cu Europa, domină acum un protecționism literar de sorginte neo-ortodoxă. Schimbul cultural – cultivat cu pasiune de Ulici – s-a risipit în van.

Teoretic, această involuție poate fi citită în termenii lui Pierre Bourdieu ca o reocupare a câmpului literar de către o „clasă culturală” dominantă, care nu-și mai extrage capitalul din inovație sau calitate, ci din putere instituțională și politici de canon închise. România literară funcționează astăzi ca o platformă ritualică de reprezentare a acestei ordini – un organ care scrie nu pentru a interoga, ci pentru a confirma. Declinul nu este deci doar redacțional – ci paradigmatic. Fosta navă-amiral a literaturii române navighează acum în cerc, în apele calme, dar lipsite de sens ale unei excelențe autoproclamate, care nu se mai măsoară în raport cu literatura lumii, ci cu propriul său ecou.

Riscul politicianist al recesiunii…

Data: 16 mai 2025 by Cezar Adonis Mihalache

Ipocrizia unui fost ambasador SUA în România, vorbind despre faptul că trebuie să deschidem ochii pentru a nu mai repeta „statutul de colonie rusească” (!) este, de fapt, ipocrizia în vremuri a „unchiului Sam”… A aceluia de la sfârșitului celui de al doilea Război Mondial, care ne-a lăsat pe axa de influență partajată prin împărțirile de lumii, dar și a aceluia mai „recent”, de acum deja trecute trei decenii… Și care nu a avut nici o problemă în a semnala, nu neapărat prin vocile unor ambasadori (și promotori LGBT, cum se mai potrivesc ăștia!) că, dintr-o (post)colonie rusească, am devenit o colonie multi transnațional economică a Europei, a Uniunii Europene, a statelor influente din aceasta, conducând, împărțind și transferându-și, în rocade periodice de colonizare, stoarcerea, jefuirea României de resurse, iar, mai apoi, rapid, de fluxurile financiare. Un ambasador și un „unchi Sam” care, de fapt, nu ar avea nici o problemă, nici un deranj chiar (dimpotrivă!) nici dacă acest risc de a redeveni colonie rusească ar avea ceva sâmbure… Căci, dincolo de degetul acuzator al fostului ambasador al „unchiului Sam” (și acela cam „fost”!), stă aceeași ipocrizie a acelora „mari”, care s-au făcut mari prin mecanismele economice și „parteneriatele” cât se poate de colonizatoare. Iar acestui „tip” de „unchi Sam”, chiar i-ar conveni dacă am redeveni o colonie rusească… Nu ar suferi câtuși de puțin, nu s-ar lamenta pe eventuala noastră rostogolire în istorie, pentru că, singurul lucru care ar conta, din tot parteneriatul și „amiciția” cu noi, ar fi doar pragmatismul posibilității de a fructifica tot ceea ce va transfera (sau preda?!), inclusiv ca resurse, din trocul de la masa „celor mari”… Pentru că, dacă probabilitatea de a deveni din nou o colonie rusească, o „gubernie” pe mâna trădărilor guvernanților noștri (alte „parteneriate strategice”, aceleași trădări și vânzări de țară…), acest risc este totuși la limita unor ciocniri de noi și noi paradigme, utopii și contra-utopii, în schimb, posibilitatea ca „unchiul Sam” (atenție, nu cel de acum, ci, mai probabil, cel imediat următor mandatului lui Trump) este cât se poate de mare. Din cauza unui risc la fel de mare precum cel de colonizare (multi statală dinspre UE), cel al pragmatismului… Care este și cauză și efect, generând continuitatea de stoarcere a României…

Da! Poate mesajul fostului ambasador american avea un rost pentru noi dacă era însoțit de îndemnul de a face și o mișcare pentru a nu risca să redevenim o colonie (a Rusiei) ori a rămâne o colonie (a UE), iar asta, nu prin rămânerea la decizia „sorții” de a fi repartizați influenței în fața căreia să ne lăsăm despuiați, ci ridicându-ne și devenind noi o forță pentru noi. Sigur, ar fi fost o instigare spre o mutare esențială acea pe tablă de șah pe care suntem manipulați că nu contăm nici măcar ca pioni, ci strict ca piese de sacrificiu…

Suntem însă în fața unui moment istoric! O nouă „oră astrală”. Pe care o putem „deschide” prin desprinderea de arătătorul influenței căreia ne vom lăsa pradă, pentru a fi prăduiți. Suntem în ceasul unor decizii ce trebuie să devină drastice, în fața riscului economic al țării, dar nu drastice pentru cetățeanul de rând, ci pentru felul în care va trebui făcută guvernarea de acum înainte. Prin schimbarea inclusiv a paradigmei felului de guvernare politică, prin reconstrucția noastră printr-un management de țară având ca punct de plecare inserția managementului guvernamental (ca disciplinare politică) la nivelul oricărei strategii economice, fiscale, financiare. Un management guvernamental în care politicile de găști să fie înlocuite cu strategii de țară. Iar politicienii să mai vorbească doar în măsura în care au un fundament, un substrat, o pregătire reală. Un management de țară în care tărăboiul politic să treacă pe plan secund. În care Parlamentul, să nu mai fie decident economic, ci un mijloc de a veghea acțiunilor specialiștilor din managementul guvernamental de țară. Un management de țară pentru Țară în care, nu creșterea taxelor și a presiunii fiscale asupra cetățenilor, a firmelor, prin căutarea și confiscarea de prin sertare a mărunțișului nedeclarat, prin inventarea de impozite și taxe pe orice efort de asigurare a unui minim necesar (iar curând vom vorbi de subzistență…) trebuie să fie instrumentul de guvernare, ci restrângerea pierderilor pe care le are țara… Prin stoparea finanțării războaielor altora (care au devenit mijloace de acaparare a piețelor de desfacere, a producțiilor, a transportului), prin revizuirea nivelurilor de redevențe pe resursele care pleacă din România (fără a fi nevoie de cvasi naționalizări, acestea trebuind făcute doar acolo unde resursele sunt pe cale de epuizare în raport cu nevoile noastre viitoare), prin revizuirea contractelor de extragere și exploatare pe zonele cele mai recent vizate de UE dar și Statele Unite…

Lecția votului liber…

Data: 16 mai 2025 by Grid Modorcea

A învins Ion Roată. A învins „un om simplu, dar hotărât”, cum se prezintă George Simion în scrisoarea pe care mi-a adresat-o nominal, mie și altor două milioane de pensionari, cum spune el. (…). Ce au demonstrat puterea și CCR prin anularea voturilor libere din decembire 2024? Nimic. Fiindcă s-a repetat situația. Adică a fost ales masiv tot Călin Georgescu, direcția lansată de el. Semnificativ este faptul că atunci când George Simion a ieșit de la urne și a fost întrebat, el cu cine a votat, a răspuns prompt: „Am votat cu Călin Georgescu”. Și la vot au fost împreună, la o secție din Mogoșoaia. În fond, ascensiunea lui, situația fericită în care se află, se datorează lui Călin Georgescu și voturilor anulate, implicit proceselor lui Georgescu, căruia i s-au atribuit toate păcatele clasei politice, un act samavolnic, care a ambiționat electoratul și acum i-a dat o lecție, demonstrând ce înseamnă votul liber, singura cale democratică de a scăpa de guzgani! Am scăpat de Ponta și Antonescu, a rămas Nicușor Dan, care tulbură apele. Pentru turul doi, dacă ar fi român demn, toate voturile ar trebui să i le dea lui Simion. El nu înțelege încotro vrea poporul să se îndrepte România? În loc să-și termine proiectele începute de la Primărie, face valuri inutile, pentru ce? Să amâne deznodământul, care spune clar că de la evenimentele din decembrie ’89, este prima oară când câștigă detașat opoziția! Obrăznicia lui e fără margini. Nu are logică. Nu reprezintă nici un partid. Un rătăcit în ale politicii. E campion al promisiunilor puse sub preș. Are o structură labilă, e nehotărât. Pe cine reprezintă el? Doar pe cei care l-au ales, un fel de coadă a sistemului corupt. Pozează în făcătorul de bine, dar a dovedit că e incapabil să facă ordine în Cișmigiu, dimpotrivă, a distrus ce era bun, în loc de iarbă și flori, a pus pietriș, iar Grădina Zoo, o lecție pentru elevi, a desființat-o! El e Ponta 2, ba e cu sistemul, ba cu USR, ba e independent! O tot scaldă. De ce face așa ceva? În ce scop? Cel puțin George Simion și partidul AUR luptă de ani de zile cu sistemul. Turul 2 pune față în față un om hotărât, cu unul nehotărât. Sistemul e corupt. Și Nicușor bate toba. El trebuie să convingă poporul român că e capabil să facă o stănoagă. De-abia de acum începe lupta lui Simion cu acest sistem putred, moștenire a practicilor comuniste.

Să nu ne îmbătăm cu apă rece. Să nu ne pierdem capul, așa cum și l-au pierdut cei de la postul Hahalera 3, madam Lasconi, CTP, care l-a împroșcat cu lături pe Georgescu, emanând o ură de neînțeles, așa cum a făcut și Băsescu împotriva lui Simion. Sau Gigi Fecali. Îi văd behăind în derivă fără cap, doar cu trupurile lor de-șui-ete.  Nu departe de ei stau alde Liiceanu și Bolojan. Nu e nevoie de vendete, Simion nu trebuie să se răzbune pe nimeni, pe acești indivizi obraznici, fără rușine, care nu au demnitatea de a sta în banca lor, de a se retrage. Ei nu au învățat nimic din lecția votului liber. Își manifestă neputința împotriva celor care l-au ales pe Simion. Normal ar fi fost ca acum să se desfășoare și alegerile parlamentare (ele de ce nu au fost anulate?), ca să se dovedească faptul că poporul român a ales schimbarea radicală, care îi scoate din minți pe corupții de la putere (își dau demisia pe capete, ies de la guvernare, după ce au făcut guvernarea praf!). Fantasme ca Șoșolacu, Umor de Hunor et co. sunt eliminate din competiție. Ei trebuie să dispară de pe scena politică, fiindcă, altfel, vor continua să facă rău, să fie împotriva direcției actuale, trasate de votul liber. Simion ar trebui să nu le mai dea cuvântul, nici un strop de putere. Bătălia lui mare se va da cu presa, o presă vândută, coruptă, exact precum sunt cei pe care îi slujește. E timpul ca și presa să renască, să-ți recapete natura, să se întoarcă cu fața către popor, să se pună în slujba obiectivității și a adevărului. Maturizarea oamenilor din presă este prioritară.

Simion are nevoie acum de prieteni, de învățători. Trăim epoca amatorismului politic. Se fac experimente politice pe spinarea „proștilor”. Sperăm într-o maturizare a clasei politice. Avem și noi acum un Obama de România. Tot secretul este să învețe și el din răul care macină de ani de zile țara. Din lecția votului. Alegătorii au fost geniali, nu au ținut seama de jocurile politice, de scenariile ticăloșilor. El trebuie să termine cu așa-zișii „politologi”, „analiști politici”, cu toți cameleonii de tip Ponta, cu hâhâiți ca Băsescu și Fecali, cu traseiști și liber-schimbiști. Superiori le sunt forumiștii, comentatorii de știri aberante. Sper ca simțul lui de țăran să nu se piardă, să-i miroase bine pe cei din jur, să facă o politică foarte curajoasă, adică să se bazeze pe inocenți.

Și să angajeze România pe calea reformelor internaționale. Se pare că ruptura dintre SUA și UE este inevitabilă, îl sfătuiesc pe George Simion să țină aproape de civilizația americană, nu de civilizația iudeo-creștină, care a adus omenirii numai dezastre, în cap cu războaiele mondiale și Holocaustul, până la conflictele actuale din Ucraina și Gaza. Să se termine cu politica în care un Cain își ucide fratele, pe Abel, că „are oi mai multe, mândre și cornute”.

În romanul PROȘTII arăt cum au învins proștii, cum au salvat România profundă din ghearele unor hapsâni, care au transformat-o într-o țară a hoților și petrecăreților, numită Chiolhania (de la Chiolhannis, ex-ul președinte). Fac o nouă istorie ieroglifică. Monștri ca Șoșolacu, o combinație sinistră între un hipopotam și o balenă, guvernează chefurile sardanapalice. Iar alde Fecali, bandiți cu cruci și mătănii, fecalizează țara. E un roman inspirat de anularea alegerilor libere, din realitatea imediată, scris în timp ce se petreceau evenimentele reale. Este un experiment literar, o parabolă, care reflectă exact starea națiunii și direcția pe care trebuie să meargă România, fapt confirmat acum de alegerile din 4 mai, când au învins cine trebuia, adică proștii, cărora le fac un elogiu, îi reabilitez, fiindcă ei au fost până acum pe rol de carne de tun, manevrați de putere, înșelați, mințiți. Iată că proștii au învins și au luat țara în mâini, sper să o ducă spre bine.

Și acest lucru nu se poate dacă forțele sănătoase ale țării nu-l ajută pe George Simion. Mă întrebam la sfârșitul articolului O scrisoare de la Ion Roată dacă un om simplu are puterea de a face curat într-o ogradă plină de bălării? Evident, el trebuie să-l numească pe Călin Georgescu prim-ministru, să se înconjoare numai de oameni de calitate, care trăiesc din munca proprie, nu din furt, să aibă alături valori autentice, care să înțeleagă că acest succes în alegeri înseamnă, de fapt, un sacrificiu, pentru că puterea coruptă a sistemului a lăsat României multe probleme încurcate, unele insurmontabile, cum ar fi gigantica datorie!

Valorile ascunse, tăcute, trebuie să iasă acum din bârlog și să-l ajute pe noul președinte. E nevoie de o mobilizare generală pe ideea de MUNCĂ, nu de hlizeală. Hahalera 3, dacă tot e în cârdășie cu CNN, să învețe din această lecție a votului liber, să facă mea culpa. Vor face acest lucru acei oameni fără cap? Dimpotrivă, cred că fiara rănită va mai face mult rău. Și acest CTP, e intelectual sau ce e? Cum nu înțelege nimic din istorie, cum poate el, dacă se consideră scriitor, să trăiască cu spatele la popor? E o paiață ieroglifică, un fel de struțocămilă. Își bate joc de el presa care îi dă cuvântul. Tot ce spune el, pe rol de Gică contra, dovedește că sfidează voința poporului. El și gașca lui trebuie să învețe să piardă. Asta înseamnă democrația, să recunoști că altul e mai bun ca tine, și să nu-i pui bețe în roate, să-l ajuți pe învingător, să-l susții.

Îi spun lui Simion să ia aminte la acest fapt esențial, să pună mare accent pe valorile autentice, în special pe cultură. Cultura, ea e puntea care duce spre popor, spre valorile lui adevărate, cum scrie chiar el în scrisoarea istorică, domeniu care a fost abandonat, sacrificat în ultimii 35 de ani! Acum se împlinește idealul pentru care au luptat și au murit tinerii din decembrie ’89. Să pună baza politicii sale pe noua generație, care nu cunoaște servituțile securiste, practicile dictaturii, care are în ea puterea de a apăra independența și identitatea României. Tinerii curați, inteligenți, responsabili, pot duce la renașterea României profunde, a marilor ei virtuți strămoșești.

Metrul etalon în politică este dat de suma postacilor cu simbrie…

Data: 16 mai 2025 by Petru Jipa

Desființarea unui oponent politic prin minciună nu este o strategie etică și are consecințe negative atât pentru cel mințit, cât și pentru cel care orchestrează atacul. Cu toate acestea, în contextul discuției despre retorica politică, ne vom gândi la modurile în care minciunile pot fi folosite tactic, precum și modalitățile prin care cineva s-ar putea apăra într-o astfel de situație. Crearea de informații false sau distorsionate despre oponent. De exemplu, răspândirea zvonurilor privind comportamente imorale sau ilegale pentru a submina credibilitatea acestuia. Reducerea unei persoane la doar câteva trăsături negative, ignorând realizările și competențele. Acest lucru poate include asocierea oponentului cu grupuri controversate sau ideologii extreme. Prezentarea unor declarații făcute de oponent, însoțite de interpretări eronate care să sugereze intenții malefice sau necorespunzătoare. Lansarea unor campanii de publicitate care să sublinieze exclusiv aspectele negative ale oponentului, fără a prezenta perspectivele alternative.

Dar cum ne putem apăra…? Verificarea informațiilor și dezvăluirea minciunilor prin date concrete și surse de încredere. Aceasta ajută la restabilirea adevărului și la a consolida imaginea de integritate. În fața atacurilor, menținerea unei comunicări deschise și oneste cu susținătorii poate ajuta la prevenirea efectelor negative ale minciunilor. Reluarea unor mesaje pozitive despre realizările și principiile proprii poate ajuta la consolidarea imaginii publice, făcând minciunile mai puțin credibile. Îndemnarea susținătorilor să răspândească adevărul și să contracareze dezinformarea prin intermediul rețelelor sociale sau al altor canale de comunicare. Expunerea tacticilor manipulative ale oponentului poate sublinia lipsa de etică a acestuia și poate schimba discuția de la subiectul inițial. În concluzie: deși minciuna și dezinformarea pot părea tactici rapide pentru a desființa un oponent politic, utilizarea lor are repercusiuni importante asupra democrației și încrederii publicului în sistemul politic. Apărarea în fața acestor atacuri necesită o strategie bine gândită, bazată pe fapte și etică, iar promovarea unui discurs politic responsabil rămâne calea de urmat pentru o societate sănătoasă.

Totuși în ultimile zile cred că „Parada de Ziua Victoriei” de la Moscova, a fost cel mai important eveniment al frământărilor noastre. Au participat lideri din 27 de state și peste 20 de demnitari străini, inclusiv Xi Jinping din China și Robert Fico din Slovacia. Dintre vedetele incontestabile ale prezentului au participat actorul Steven Seagal și marele regizor de film american, Oliver Stone. Așa ca o bârfă, acesta din urmă a stat pe scenă lângă consilierii prezidențiali ruși Nikolai Patrușev și Serghei Sobianin. De fapt ce vreau să spun. La această paradă au fost invitați în premieră soldați din 19 țări prietene printre care China și Corea de Nord. Iar cei care ne conduc destinele, vor război cu Rusia și mai vorbesc urât și despre America. De fapt mă întreb eu, ce vrem noi să facem cu viețile copiilor noștri, am uitat că există diplomație și ce înseamnă prietenia între popoare? Sigur că am uitat! Diplomația, în contextul prieteniei între popoare, reprezintă arta și știința de a gestiona relațiile internaționale prin intermediul negocierilor, dialogului și colaborării.

Aceasta este esențială pentru construirea și menținerea unor legături armonioase între diferite națiuni, facilitând schimburile culturale, economice și politice. Diplomația promovează comunicarea deschisă și sinceră între state, esențială pentru stabilirea unui climat de încredere. Prin puterea dialogului se pot depăși neînțelegeri și neîncrederi ce pot apărea din diferențele culturale, politice sau economice. Diplomația facilitează colaborarea între țări în diverse domenii: comerțul, educația, sănătatea sau protecția mediului. Aceste parteneriate nu doar că întăresc legăturile dintre popoare, dar și ajută la abordarea unor probleme globale care necesită un efort comun. Prin înțelegere diplomatică, țările pot organiza săptămâni culturale, evenimente și schimburi educaționale care să faciliteze înțelegerea reciprocă. Aceasta ajută la destrămarea stereotipurilor și prejudecăților, creând astfel o temelie solidă pentru prietenie. Dar noi am uitat de diplomație, ne arătăm superioritatea în fustițele de firmă create pentru băieții frumoși și liberi. Să fie pace și poate ne dă Domnul mintea cea de pe urmă!

Destinul uman…

Data: 15 mai 2025 by Ben Todică

Nu știu cum am ajuns atât de bolovani. Nu înțelegeam și credeam aproape totul când toți aruncau cu pietre și lozinci demonice în regimul de până în 1989, însă azi, după 435 de ani de capitalism am realizat că eu nu l-am cunoscut așa, și că am descoperit o altă față a lucrurilor. Eu nu pot să-mi descriu decât perioada trăirii mele din 1952 pană în 1979 când am părăsit țara, trecând fraudulos frontiera în Iugoslavia. Nu știu cât de dictator a fost Ceaușescu pentru că nu l-am simțit așa în acele timpuri. L-am văzut ca un luptător împotriva comuniștilor ruși și simpatizant al vestului democratic. În această prezentare, încerc să demontez mitul civilizației europene, dezvăluind un viitor al declinului gestionat, al dezindustrializării, al colapsului demografic și al represiunii tehnocratice sau a thnofeudalismului, cum îi zice Yanis Varufakis. Să explic modul în care soarta Europei a fost scrisă pentru viitor de către Proprietarii și Controlorii naționali ai Capitalului Financiar Global (O.C.G.F.C.) explicată pe rețelele de mediatizare de mai mulți specialiști și, de ce prăbușirea continentului a fost inevitabilă – proiectată de cei care i-au construit odinioară bogăția prin exploatare și jaf. „Dar n-am ce face, Europo. Tu nu m-auzi, deşi nu-s mut,/ Când mi te văd asediată de spectrul larg al nebuniei/ Călcată însăţi tu pe coaste de Evul Mediu renăscut/ Atât îți cer acum, bătrâno, grijește Floarea României!” (MI). Tot ce i se aplică Europei azi sunt mecanisme de eutanasiere induse prin inteligența artificială, nu unor țări ci unor regiuni dispersate, deoarece I.A. așa le vede: ele nu se mai conduc ci doar supraviețuiesc conduse de datorii și lipsite de suveranitate, toate planificate nu întâmplător; chiar și războiul din Ucraina a fost indus. Pentru noi, cei care am crescut să ne credem buricul civilizației, ajunși în Europa, am observat că oglinda s-a întors: Occidentul nu a fost niciodată un model de civilizație, a fost o mascaradă a rafinamentului care ascunde o moștenire de violență, brutalitate, furt intelectual și eșec moral.

Principalul lucru care i-a făcut pe americani să se simtă liberi a fost faptul că puteau să se urce în mașină și să călătorească nelimitat pe distanțe mari prin țară. Prosperitatea, libertatea religioasă, libertatea de a călători fără restricții… a creat fundamentul iluziei lor de a fi liberi. De exemplu: azi dacă plătești pentru o casă timp de 30 de ani, cum am făcut și eu, și după pensionare, guvernul îți poate confisca locuința dacă nu ai fonduri pentru a-ți plăti impozitul anual pe proprietate – de fapt nu ești chiar liber. Însă oricine este bogat nu are limite. Dacă cineva are peste 10 milioane de dolari de cheltuit, poate practic să plece sau să se mute în orice țară dorește și, chiar dacă nu vrea să se mute, poate trăi oriunde dorește și nu i-ar păsa deloc dacă restul lumii ar suferi. Suntem fermecați rău de sistem; adică vrăjiți de judecata egoului și căutarea plăcerii. Limbajul și divinul sunt despre auto cultivare etc… Chiar și odată, așa cum arăta Dante, popoarele abrahamice, evreii, islamiștii și creștinii mistici se înțelegeau până și cu popoarele indigene… Poți înțelege cum catarii, Dante etc. foloseau limbajul cu dragoste de cuvânt, ca pe medicamente – adorațiile vieții divine… Dar, să vedem cum a decăzut omenirea până în punctul în care pre-limbajul, istoria sa este coruptă și scriptura este spartă.

Totul nu este decât o acaparare nenorocită de folosire a puterii bănești. Este rețeta cuprinzătoare a prădătorilor. O altă modalitate de a spune că informațiile, cunoștințele sunt o sabie cu două tăișuri și că fenomenul se extinde. Nu-mi pot imagina un rău mai mare decât să văd interconectarea lucrurilor la o rezoluție atât de înaltă și toate acestea pentru a mă întoarce și prescrie teocrația; dar asta nu face decât să schimbi un sistem de subjugare cu unul și mai opresiv.

Proprietarii și controlorii finanțelor globale (O.C.G.F.C.) au crescut și au depășit structurile în care s-au născut inițial. După modelul statal, ei s-au compartimentat în boxe și în ele au creat sisteme și reguli de control, iar fiecare boxă are sistemul ei economic de administrare și putere în stat. Economia fiecăruia (noi le numim țări) e lipsită de legi proprii. Și atunci, cei aleși ca să poată conduce cresc în putere fără reguli și necontrolați local încât la un moment dat se trezesc că ei nici nu mai sunt cetățeni ai acelor boxe. Odată ce tu ai crescut peste nivelul zidurilor boxei, începi să vezi lucrurile diferit. Te aliniezi cu instituțiile globale și uiți de ai tăi. Noi ne privim ca țări și națiuni cu tradiții culturale milenare, ei nu. O.C.G.F.C. privesc și văd doar zone și resurse de exploatat atât naturale cât și omenești. Ei văd zone oportuniste de îmbogățire ignorând țări, granițe și legi naționale. Ei nu țin cont de religie, istorie sau ideologie locală, cultură, patriotism, naționalism, artă sau origini etc. Pe ei nu îi interesează decât banul. Dacă noi privim spre o zonă, vedem două, trei țări, însă nu și ei. Ei văd un coridor lung de minerale ce trebuie exploatate. Când ei privesc țara Congo, nu văd o țară, ci văd Cobalt pentru bateriile lui Elon Musk. Ca să le poți prezice intenția trebuie să-i cunoști așa cum sunt.

Noi suntem obișnuiți cu instituțiile noastre locale de a decide în raport cu noi, cu necesitățile poporului nostru, însă acele vremuri sunt trecute azi în vest. Puterile globale au depășit demult pe cele locale. Conducătorii țărilor de azi nu mai răspund cerințelor votanților, ci ale puterii globale. Lui Trump nu îi pasă de America, așa cum nici Ursulei von der Leyen de Europa și dacă nu înțelegem asta, vom fi dezamăgiți de comportamentul lor.

Noi credem că președinților europeni le pasă de ceea ce se întâmplă în Ucraina cu războiul, însă nu e așa. Lor le pasă doar de îndeplinirea directivelor trasate de finanțele globaliste. Nu de morții frontului, ci de resursele câștigate prin confruntare, apoi negociere cu Rusia. Singurul mod prin care ei supraviețuiesc este să cotropească și să deposedeze națiunile sărace de munca lor. În 50 de ani, Europa va dispărea din istorie ca centru al civilizației în ciuda încercărilor ei de a se conecta cu țările din est, China și India sau cele din B.R.I.C.S.

Europa va avea destinul României din ultimii 35 de ani. În ciuda tuturor încercărilor ei, Europa se prăbușește. Acea boală a trădării și execuției conducătorilor ei s-a extins pe nesimțite în întreaga Europă construită din bărbați lipsiți de profunzime și demnitate umană, parental deveniți găluște, moluște… cum scria un general în rezervă. Europa nu mai e văzută ca forță credibilă. Este intenționat reprogramată și redusă la un nou teren de testare, focar războinic bandițesc. Ucraina a fost instrumentul de rupere al Europei de Rusia și extinderea pârjolului în ea, devenind noul Orient Mijlociu, aruncând-o în dezintegrare. Totul a fost planificat de infanteriștii globali. Dezindustrializarea care a avut loc în România se extinde acum pe toată suprafața Uniunii Europene. Germania care a fost motorul Europei până azi, ]nc[ mai funcționează, dar fumegând. Franța condusă de Macron și destrăbălările politice din ea e de râsul lumii. Iar restul țărilor europene au ajuns la nivelul existenței dinainte de industrializare a lumii. Și tot ce se întâmplă nu e o decădere natural, ci una planificată de gangsterii hrăpăreți, finanțiștii globali.

Golanii Financiari Globali împreună cu tentaculele finanțelor europene protejați de armata americană, descalificând complet organizația NATO și cărând înainte cu respect ignorarea pe mai departe a forțelor locale din vest. Mutându-și astfel noile baze în est, Polonia și România, noi țări flămânde și în poftă de glorie. Vestul rămâne să ajungă zona de conflicte locale. Război civil continuu. Videocamere peste tot și poliții militare pe străzi. Noii politicieni nu vor mai fi responsabili în fața alegătorilor, ci în fața comisiilor financiare globale.

Încetul cu încetul națiunile vor fi desființate ca entități independente. Populația va fi amestecată, „coudenhove-kalergizată” și ținută sub tăcere, intimidată cu pensii de supraviețuire. Inteligența artificială va face experimente de guvernare a populației prin creare de noi logaritmi de control. Centrele vor fi liniștite și vesele atât timp cât populația se va supune. Iar pentru toate țările care și-au dorit mereu, au aspirat să fie primite în Uniunea Europeană, să fie acceptate ca parte a culturii și înțelepciunii Europei. Pentru că de-a lungul istoriei ei nu a încetat de a fi violență cotropitoarei și colonialiștă, Europa le poate servi doar ca poveste sau ca basm frumos, nu ca model.

În ciuda atrăgătoarelor modele și arhitecturi artistice, în ciuda paradelor insistenței că realizările lor academice sunt de neegalat. În ciuda tuturor acestor pretenții, ei vor continua să rămână primitivi așa cum au fost dintotdeauna. Comportamentul sălbatic a fost dintotdeauna același. De fapt, iluminarea lor i-a făcut și mai violenți și mai jefuitori, i-a transformat în criminali.

Trebuie să înțelegem că sălbăticia în comportament nu e doar un indicativ al căderii din punct de vedere moral, ci reprezintă și o ratare a intelectului uman. Omul inteligent nu se comportă așa. Violul și brutalitățile nu fac parte dintr-o minte intelectuală strălucită. Nimeni nu gândește așa despre o persoană care comite astfel de crime – „că ei sunt rafinați, sofisticați și inteligenți.” De ce ai crede altfel despre o națiune care se comportă așa?

Chiar mai mult: când furi în loc să construiești, când exploatezi în loc să cultivi, când copiezi în loc să studiezi și să creezi. Acest lucru l-au făcut europenii copiind de la egipteni, indieni, asirieni și alte popoare preistorice. Atunci când tu faci sclavii să se istovească pentru tine în loc să muncești, tu nu te dezvolți intelectual, spiritual sau să modelezi în termeni sănătoși caracterul tău de om.

Nu există scurtătură spre civilizație, ci doar o fațadă goală pe dinăuntru precum toți conducătorii noștri de azi și din‚ ’89 încoace.

Ați văzut că toate hotelurile arată minunat la intrare și recepție, iar camerele sunt roase de timp și neîntreținute? Asta e Europa, Vestul. Împopoțonați, flămânzi și hrăpăreți. E ca și cum ai compara un agricultor cu un hoț din aprozar. Nu sunt egali. Unul care fură nu e egal cu unul care câștigă cinstit. E mare diferența!

Unul care folosește nu e egal cu unul care creează. Nu sunt identici ca revelare din punct de vedere mental, spiritual, intelectual, psihologic. În orice fel sau cale, ei nu sunt egali. Când vestul vorbește de dezvoltare, se referă doar la dezvoltarea materială și economică. Nu pot vorbi despre dezvoltare morală și etică, intelectuală și spirituală pentru că dezvoltarea lor materială a fost făcută prin imoralitate, antispiritualitate și căi brutale.

Dacă vrem să vorbim despre dezvoltări morale, culturale, spirituale, intelectuale, filosofice sau evoluții actuale inteligente ca și criterii ale termenului dezvoltare-evoluție, atunci Vestul ar fi clasificat ca lume subdezvoltată. După aceste criterii, lumea întâi și a treia își vor schimba locurile. Populațiile așa numitelor lumi avansate trăiesc în condiții materiale de lumea a treia. De ce oare trăiesc ele așa? Pentru că ele nu s-au dezvoltat și nu s-au civilizat.

Cultura actuală a Vestului e subdezvoltată. Cum poți să-i motivezi să evolueze, când îi pui să se întreacă la alergat. Cât de repede fugi (păi după ce îi dai în cap unuia trebuie să fugi repede ca să nu fii prins). Dacă tu ai nevoie ca oponentul să aibă amândouă picioarele rupte și mâinile legate la spate, ce fel de campion la box ești tu? Dacă trebuie să-i interzici cultura intelectuală, morală și realizările sale civilizaționale, unuia pentru a demonstra altora că a ta e mai mare, atunci cât de mult ai evoluat tu?

Dacă adevărul tău este atât de frumos și mare, atunci de ce e nevoie ca tu să-i dărâmi vestigiile istorice și civilizaționale și să le transformi în ruine? De ce ți-e frică? De ce construiești minciuni fantastice despre ceilalți? Despre musulmani, despre chinezi, despre Africa și așa mai departe. Dacă te crezi atât de mare de ce trebuie să-i cotropești pe alții? Ai fi binevenit dacă ai fi într-adevăr cineva. Nu ți-ar cere nimeni să pleci din țara lor. Adevărul e că nimeni nu vă dorește în țara lor pentru că sunteți subdezvoltați moral. Mințiți, manipulați și dați în cap. Deci, în concluzie, sunteți subdezvoltați ca oameni. Voi nu aduceți civilizație, voi o terorizați. Spun asta ca să vă arăt de ce Europa merge în direcția în care merge, afirmă un analist.

Întregul Vest a căzut pe o traiectorie de prăbușire, de involuție. Și motivul e: pentru că nu a evoluat. Nu s-a civilizat. Vestul este o fraudă violentă! Nu își respectă familia. Nu-și respectă cuvântul dat. E necredincios. E lacom, încrezut, puturos și este plătit să omoare. E nesigur, laș, toxic, neiertător, violent, bătăuș, scandalagiu și murdar. Nu vrei să șezi lângă el în autobuz că miroase urât. Darămite să-l angajezi ca învățător sau să-l dai exemplu ca civilizat. E doar un criminal vicios care nu are curajul s-o recunoască. Si atunci să nu fim surprinși că Vestul se prăbușește? În cultura Vestului se promovează și admiră criminalul, trădătorii, saltimbancii, mincinoșii, profitorii, exploatatorii, hoții pe care îi ridicăm în slăvi. Îi iubiți și premiați pe tirani. Îi încurajați pe oameni să renunțe la moral, spirit și educație în schimbul consumerismului nesăbuit și al materialismului. Agonisire cu orice preț și de oriunde. Și dacă le promovezi în societate, desigur că noile generații așa ajung să creadă că e normal să-i deposedezi pe alții de munca lor. Acesta e drumul pe care îl pavați pentru viitorul civilizației voastre? Cum să obții poziții înalte și putere. De fapt tactica voastră este – cum să devii o bestie, un sălbatic primitiv. o persoană dezumanizată. Vestul a creat sistemul așa. Ei l-au programat, în așa fel încât panaramele societății ajung în poziții de conducere și prădează omul. Ai crezut că o dată ajunși sus, se vor schimba și se vor opri. E doar o deziluzie să aștepți asta de la un om subdezvoltat moralicește. Și noi stăm privind din afară șocați, sperând că vestul a evoluat. Dar nu. Asta mă duce cu gândul la artiștii care desenează gropi sau poduri pe trotuare deosebit de credibile încât chiar și animalele le ocolesc. Așa face și politicianul de azi. Pictează uși și ferestre pe pereți către un viitor luminos, iar atunci când vrei să ajungi acolo, te lovești cu capul de zid și pici jos, cădere dureroasă. Aceasta e meseria de politician – să mintă. Să te convingă să treci prin perete în credința că, acesta e pasul spre înainte. Așa văd ei destinul Uman.

Cea mai veche relicvă de Homo Sapiens din Europa: „Ion din România” (~ 42.000 de ani)

Data: 15 mai 2025 by Redacția

O descoperire arheologică recentă făcută în România va rescrie istoria omenirii și a evoluției umane. Astfel, urmele osteologice ale celui mai vechi om din Europa au fost găsite, recent, în Peștera cu Oase din județul Caraș-Severin (Parcul Național Semenic – Cheile Carașului). Este vorba de maxilarul lui „Ion”, despre care antropologii americani au certificat faptul că datează de acum aproape 40 mii de ani. Cum a avut loc această descoperire neașteptată? Trei speologi amatori din Timișoara (Adrian Bilgăr, Ștefan Milota și Laurențiu Sarcina), au descoperit în anul 2002, în zona carstică al Văii Minișului, în apropierea orașului Anina, o grotă cu un sistem de 12 galerii, pe care au numit-o mai apoi „Peștera cu Oase”, datorită numărului mare de oase de animale fosile găsite aici. Într-una dintre galerii cei trei exploratori au găsit un fragment dintr-o mandibulă umană, cu cinci molari aflați în alveole. Mandibula a fost preluată de către dr. Oana Teodora Moldovan, de la Institutul de Speologie „Emil Racoviță” al Academiei Române (secția din Cluj-Napoca), și încredințată, pentru a fi datată cu carbon, renumitului antropolog american Erik Trinkauss, de la Washington University din St. Luis. Aici un întreg colectiv de cercetători au certificat faptul că mandibula are o vechime de 36 mii de ani carbonici, ceea ce înseamnă 40 mii de ani calendaristici, și că aparține celui mai vechi om fosil din Europa. Astfel, maxilarul este cu 2.000 de ani mai vechi decât resturile osteologice umane descoperite în Spania și care, până acum, au fost considerate cele mai vechi din Europa. Odată readusă mandibula în țară, cercetătorii români au stabilit că aceasta îi aparținea lui „Ion”, un adult în vârstă de 35-40 de ani.

Această descoperire a reprezentat și punctul de plecare pentru un proiect amplu de cercetare științifică a grotei, în perioada 2002 – 2005. O echipă formată din grupul speologilor de la Timișoara, cei care au și făcut marea descoperire, cercetători de la Institutul „Emil Racoviță” din București, profesorul Erik Trinkaus de la Universitatea din San Louis (SUA), doi antropologi de la Universitatea din Lisabona (Portugalia), un cercetător de la Universitatea din Bordeaux (Franța), un profesor din Australia care studiază compoziția izotopică, un francez care are doctorat pe urs de peșteră (Ursus Spelaeus; dispărut acum 15 – 20.000 de ani) și două echipe de arheologi români de la Universitatea din Reșița au lucrat la excavările din Peștera cu Oase. „Ce este foarte important este că s-a găsit acest depozit de oase de urs de peșteră amestecate cu oase de capră, de cerbi giganți”, declară Silviu Constantin de la Institutul de Speologie „Emil Racoviță” al Academiei Române. În acest fel, au mai fost descoperite apoi și craniul aproape complet al unui adolescent între 14 și 16 ani, denumit „Vasile” (cu 14.000 de ani mai „tânăr” ca „Ion”), dar și un os uman din zona tâmplei, denumit „Maria”.

Descoperirea din Peștera cu Oase din România i-a ajutat pe arheologi să ajungă la o concluzie neașteptată. Analiza ADN a relevat că proba Oase 1, adică mandibula cu cei cinci molari descoperită în Peștera cu Oase în anul 2002, a aparținut unui bărbat din specia Homo Sapiens, care avea însă printre strămoși și pe Homo Neanderthalensis. Pe baza modificărilor ADN-ului de la o generație la alta, se estimează că proba Oase 1 a avut un strămoș neanderthalian în urmă cu 4 – 6 generații. Altfel spus, stră-stră-bunicul lui Oase 1 ar fi putut să fie un om de Neanderthal. Datele cunoscute până în prezent sugerau că Homo Neanderthalensis domina Europa în urmă cu 50.000 ani, apoi a început să conviețuiască cu Homo sapiens acum cca. 45.000 ani și a dispărut complet în urmă cu aproximativ 41.030 – 39.260 ani. Dovezile descoperite în România pun în evidență faptul că această conviețuire a avut loc până acum aproximativ 30.000 de ani. Cel mai vechi genom de Homo Sapiens reconstituit până acum aparținea „Omului din Ust-Ishim” și arăta că împerecherea cu Omul de Neanderthal s-a produs în urmă cu aproximativ 50.000 – 60.000 ani, o concluzie susținută și de proba Manot 1 – omul care a trăit alături de neanderthalieni. Dacă interpretarea rezultatelor analizei genomului Oase 1 este corectă, cele două specii s-au împerecheat mai mult timp decât se credea până acum, până aproape de dispariția definitivă a Omului de Neanderthal. Pentru proba Oase 2 (un craniu aproape complet) nu s-a realizat până în prezent analiza ADN, dar trăsăturile anatomice indică tot o încrucișare între neanderthalieni și oamenii moderni.

Fosilele umane din România au o vechime cuprinsă între 42.000 și 37.000 ani și sunt considerate printre cele mai vechi rămășite umane din Europa. Datarea prin metoda radiocarbonului (C14) a fost realizată pentru Oase 1 încă din 2003, dar abia acum un colectiv coordonat de către cercetătoarea Qiaomei Fu (Harvard Medical School) a reușit să obțină și analizeze ADN-ul. Deși rezultatele nu au fost publicate încă într-un studiu, în cadrul întrunirii Biology of Genomes, desfășurată în Cold Spring Harbor, New York, au fost prezentate primele concluzii. Conform geneticienilor, genomul Oase 1 provine într-un procent cuprins între 5-11 la sută de la „Omul de Neanderthal”. De asemenea, s-a stabilit că Oase 1 era bărbat, iar moștenirea neanderthaliană era mai recentă decât la orice alt Homo Sapiens analizat până acum. Nici o activitate antropică nu a fost observată în peşteră studiată până în prezent (artefacte, cărbune, artă parietală sau altele). Astfel, odată cu campania de cercetare din anul 2005 s-a încheiat activitatea în acest punct, însă pentru înţelegerea contextului în care au ajuns oasele umane în subteran, atenţia trebuie axată pe etajele superioare ale sistemului carstic, mai ales pe acele galerii cu faună pleistocenă şi depozite sedimentologice ce par neremaniate. Până atunci, Ion din „Peștera cu Oase”, din România, se dovedește a fi cel mai vechi om modern din Europa. (G.V.G.)

Cea de a 14-a brăţară dacică de aur din Tezaurul Sarmizegetusei Regia…

Data: 15 mai 2025 by Redacția

Cu bucurie priveam la cele 13 brățări dacice din aur aflate în vitrina Muzeului Național de Istorie din București, recuperate până în present din Tezaurul Sarmizegetusei Regia descoperit ilegal în cursul anilor 2000 și trecut peste graniță. Aruncându-mi ochii peste toate tezaurele din acest muzeu, încercam să îmi fac o idée despre comorile luate de Traian din Dacia. Apoi a venit vestea raptului din Olanda, care ne-a redus patrimoniul cu un coif de aur vestit (Coțofenești), dar și cu trei brățări dacice „șerpești” de aur. Ca să ne mai îmblânzească durerea, a apărut cumva, datorită eforturilor conjugate a mai multor instituții, cea de a paisprezecea brăţară dacică regală de aur, din seria celor declarate a fi „Tezaurul de 24 brățări”, descoperite în zona aşezării dacice de la Sarmizegetusa Regia. Este vorba despre cea mai grea brățară polispiralică și una dintre cele mai lungi descoperită până acum, aceasta având 1,280 kg și fiind recuperată dintr-o țară europeană. Este adevărat că cei care au scos tezaurul la lumină au declarat că existau și brățări ce au depășit 1,5 kg aur, fiind posibil ca acestea să se afle printre cele nerecuperate până în prezent. Cea de a 14-a brățară a fost prezentată de autorităţi într-o conferinţă de presă organizată, miercuri, 16 aprilie 2025, de la ora 14.00, la Muzeul Naţional de Istorie a României, iar apoi și-a ocupat locul în Sala Tezaur a muzeului.

Între anii 2007-2013, Statul Român a recuperat un număr de treisprezece brăţări din ţări europene precum şi din Statele Unite ale Americii. „Este sută la sută autentică”, a declarat dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, fost manager al MNIR, care a realizat expertiza acestui artifact valoros. Acesta spune că decoraţia sa este specială: are capetele care se termină cu cap de dragon înaripat, o combinaţie dintre o reptilă şi un mamifer cu blană. Piesa de patrimoniu, „100% autentică” a fost repatriată după 13 ani de la cea mai recentă recuperare. Una dintre constatările expertizei este faptul că „activitatea ilegală de braconaj arheologic şi export ilegal continuă”. Ernest Oberlander-Târnoveanu, care face parte din echipa care a conlucrat la recuperarea ei, a explicat modul în care a realizat expertiza şi constatările făcute. „Mi-am dat seama imediat că este din aur şi că este o brăţară dacică regală, din grupul stilistic al brăţărilor 1-4, 6-13. Se deosebeşte de brăţara 5. Brăţara cântăreşte 1,286, 70 de kilograme, este cea mai grea brăţară recuperată până acum. În dosar avem informaţii despre brăţări care cântăreau chiar şi un kilogram şi jumătate. Se cheamă polispiralică pentru că are mai mutle spire. Are capetele decorate cu plăci care se termină cu capete de dragon înaripat. În cazul brăţării 14 este un dragon special, o combinaţie dintre o repltilă şi un mamifer, are blană. Are lungimea desfăşurată de 1 metru 81 cm, este printre cele mai lungi dintre cele care s-au recuperat. Cea mai lungă are 2,88 de metri. Majoritatea au dimensiuni mai mici”, a declarat fostul director al MNIR. „Este lucrată cu aceeaşi tehnică şi unelte ca şi brăţările recuperate până acum. Se turna un lingou care provenea dintr-o singură şarjă. După ce se turna lingoul, începea modelarea ei. Modelarea ei s-a făcut cu unelte de lemn tare pe o nicovală de lemn. Acest lucru e dovedit de urmele lăsate de unealtă pe brăţară. Modelajul seamănă mai degrabă cu tehnica fierarilor, nu a bijutierilor. Aurul era la curtea acestui rege care a comandat brăţările, pentru că fără îndoială este vorba despre comenzi regale, în cantitate atât de mare încât îşi puteau permite să facă piese masive, nu goale pe dinăuntru, cum erau cele celtice. După modelaj, care implica o dexteritate absolut fabuloasă, porneau de la lingou de circa 70 de cm, prin batere, prin fasonare, ajungeau la dimensiunea de un metru şi jumătate. După ce se termina fasonajul, urma etapa de decorare. În acest caz, mai întâi s-au făcut şapte palmete cu un poinson ca fiind identic cu care s-au lucrat brăţările 4, 9 şi 13, ceea ce este foarte important, pentru că arată că toate provin din atelierul aceluiaşi meşter”, a afirmat specialistul. Pe lângă palmete, decorul mai consta în folosirea dăltiţei gravorului pentru a realiza detaliile: ochii, sprâncenele, decorul capului, al aripilor şi alte elemente. Tot acum, se retuşau şi eventualele erori de modelaj şi se vede foarte clar că piesa a fost reparată. Urmele sunt clare. Potrivit expertului, „odată încheiat procesul de modelare şi de decorare, intervenea faza finală, pe un tambur de lemn brăţara era rulată pentru a căpăta forma obişnuită cu mai multe spirale. În cazul acestei brăţări, am constatat, că avea doar trei spire complete şi două jumătăţi, ceea ce ne-a permis să identificăm faptul că nu face parte din brăţările urmărite până acum. Asta deschide un nou front de investigaţie, foarte important. Această brăţară a 14-a aparţine unui grup pe care nu l-au cunoscut până acum. Este o brăţară brută, ea nu a fost folosită de nicio persoană. În momentul în care era dăruită cuiva, era adaptată dimensiunii persoanei respectivă”. Analizele făcute la Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele dovedesc că metalul este aliaj natural, de aur, argint şi cupru, deci nu s-au îndepărtat din acest aliaj cuprul şi argintul, ci este materia brută, rezultată din spălarea nisipurilor aurifere şi din culegerea de pepite. În brăţară au fost descoperite urma de cositor, element chimic care se găseşte în aurul aluvionar. Expertiza a început în octombrie 2024 şi a fost definitivată în urmă cu două zile (aprilie 2025), a mai declarat istoricul Oberländer-Târnoveanu, care spune că „brăţara este 100% autentică, datorită faptului că este lucrată cu aceleaşi tehnici, decor şi aceleaşi unelte ca la celelalte brăţări”. Conform acestuia, „ea deschide o perspectivă pe care până acum n-am bănuit-o, că activitatea ilegală de braconaj arheologic şi export ilegal continuă”. „Brăţara datează din a doua jumătate a secolului I î.Hr, face parte din seria a doua de dezvoltare cronologică a artei metalelor preţioase la daci. Este poate cea mai tipică bijuterie dacică, care îi deosebeşte pe daci de orice alte civilizaţii contemporane. N-au fost imitate niciodată în metale comune, ele se găsesc doar în argint, argint aurit, niciodată în cupru sau alte metale, ceea ce dovedeşte că folosirea lor a fost foarte redusă”, a mai spus Târnoveanu. Istoricul a vorbit și despre tehnica folosită în trecut pentru protejarea brățării. „Suprafaţa brăţării este acoperită nu doar cu minerale din sol, de exemplu calciu sau bariu, dar este acoperită cu compuşi de cupru sau fier, dar fier produs artificial. Toată suprafaţa este acoperită cu o peliculă verzuie, nu se vede cu ochiul liber, ci doar dacă este mărită fotografia de peste zece ori, se vede că este acoperită cu cloruri şi carbonaţi de cupru şi cu depuneri foarte consistente, foarte tari, de natură geologică”, a subliniat istoricul. Expertul bănuieşte că brăţara a stat lângă obiecte de argint.

„Brăţara este foarte groasă, spiralele încep la 8 mm şi jumătate şi au o grosime medie de 7,5 mm. Ele nu se deformează. Nu ştim condiţiile în care s-au găsit. Ceea ce vă pot spune este că această brăţară a stat lângă nişte obiecte de argint care conţin şi cupru, mai exact monede dacice de tip coson. Tot argintul antic şi medieval conţine obligatoriu cupru pentru că altfel nu poate să fie lucrat. Cuprul este mai activ din punct de vedere chimic decât argintul şi intră mai rapid în relaţie cu componentele din sol şi se transformă în carbobanţi şi cloruri de cupru”, a explicat Oberländer-Târnoveanu. În prezent, la MNIR se pot vedea 11 brăţări. Din patrimoniu, ne lipsesc cele furate de la Muzeul Drents din Assen, numerele 2, 3 şi 12. Nadia Ciocoiu, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara, a declarat că „recuperarea a fost făcută de la un cetăţean din Uniunea Europeană care a colaborat cu autorităţile române”.

Brăţara plurispiralică din aur, databilă la mijlocul secolului I î.Hr., este un artefact reprezentativ pentru cultura epocii clasice dacice, fiind produsă într-un atelier local. Artefactul se află în prezent în custodia Muzeului Naţional de Istorie a României. Până în prezent, s-au desfăşurat numeroase operaţiuni de recuperare şi repatriere a unor bunuri de patrimoniu înstrăinate ilegal. Ca urmare a acestor acţiuni, Patrimoniul Cultural Naţional a fost reîntregit cu numeroase bunuri precum: brăţări dacice regale din aur, podoabe dacice din argint, monede din aur şi argint de tip Koson, două umbo de scuturi de paradă regale dacice din fier, monede greceşti din aur de tip Lysimachos, unelte şi arme din fier, două tabulae din bronz care conţin legile municipiului Troesmis (jud. Tulcea). Muzeul Naţional de Istorie a României împreună cu Inspectoratul de Poliţie Judeţeană Timiş, Inspectoratul General al Poliţiei Române, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara, Institutul de Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” şi Ministerul Culturii au colaborat la recuperarea celei de-a paisprezecea brăţări dacice de aur din seria de 24 de brăţări descoperite în zona aşezării dacice de la Sarmizegetusa Regia şi exportate ilegal de pe teritoriul României în cursul anilor 2000. „Mulţumirile noastre se îndreaptă către autorităţile române din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţeană Timiş – Poliţia Municipiului Timişoara – Biroul Investigaţii Criminale Timişoara, Poliţia Municipiului Lugoj – Biroul Investigaţii Criminale Lugoj şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, care au cooperat în vederea recuperării piesei de patrimoniu. Mulţumim, de asemenea, echipei din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, funcţionarilor din cadrul Ministerului Culturii şi experţilor Muzeului Naţional de Istorie a României”, se arată într-un comunicat de presă. (G.V.G.)

Între șatră și kibbutz…

Data: 14 mai 2025 by Mihai Ogrinji

Să te crucești, nu altceva: N. Dan este împins, de toți „elitiștii” de la noi și de aiurea, să devină Km 0 al României… Are cap, are față, are alură, are replică să fie președinte al României? Exclus. Pare mai degrabă o calchiere a poveștii cu gloaba dusă la târg, ca să fie făcută de rușine. Sigur, lumea nu va râde de el, ci de România. Și nu poți să nu te întrebi: chiar numai de atâta să fie în stare această țară care, totuși, a rămas în picioare și pe vremea când democrația sărise bine din tezaurul Greciei în parlamentele Vestice? N. Dan confirmă, cu prisosință, o veche zicere prăsită și pe plaiurile mioritice: la noi, olimpicii se nasc genii (?!) și sfârșesc ca promisiune. Promisiune pentru cine, pentru ce? Nu sunt pe partea științelor fixe, dar, garantez că râvnaciul NeDan nu este un lăstar viabil din preajma lui K.F. Gauss ori J.G. Darboux – nu mergem mai la vale în timp și spațiu –, cum nu este posibil să-l așezăm nici pe lângă iluștrii Gh. Țițeica, Gh. Vrânceanu, Grigore C. Moisil sau Grigore Gheba, ca să revenim mai pe lângă casa noastră.

Este suficient să urmăriți privirea rătăcită spre pustiu a NeDan-ului ca să-i zăriți azimutul pierzaniei de care este în stare. Dar și Nadir latent, dacă vreți să ne amintim și de Ion Barbu. Din nefericire, NeDan nu înseamnă nici cultură, nici operă științifică, nici performanță administrativă, nici credință, și nici altceva care să-l îndrituiască întru poftirea puterii supreme a țării. Tot așa cum România adevărată nu-i totuna cu „elitiști” de rasa unor Pleșu, Liiceanu, Papahagi, Cornea, Tănase, Dinescu, Blandiana, Mungiu-Pippidi, Fritz, Patapievici, Paleologu, Tismăneanu și toți ceilalți care sug beneficii din ugerele soroșiste. Degeaba inteligențe multe, dacă atât de puțini sunt cei cu caracter (l-am parafrazat pe M. Eminescu, fiindcă tot a fost declarat „2025 anul Eminescu”)… Pe de altă parte, lucrarea „diasporei” noastre, în deșelată măsură, întrece toate întunecimile posibile. Exilul, care altădată ținea de principii și virtuți, a devenit, de mai multă vreme, o tristă migrație dirijată de steaua mațului. Că prostia este mai cumplită decât foamea, asta este altceva, pentru o altă ocazie.

Peste o săptămâna ni se va spune – în stilul lui Băsescu, Baconschi și ceilalți asemenea – că iar am fost… ciuruiți. De data asta de un ipochimen ce distilează desăvârșit ideea de minoritarism în devălmășie, călare peste turmă. O „turmă” care ar merita, fără nici o îndoială, un alt destin dacă cârmacii n-ar fi, pur și simplu, niște cârnățari.

Nu mi-l doresc președinte pe NeDan, tot așa cum G. Simion, un fel de „Răzvan și vadra”, este o maximă rușine fie și numai că a intrat în această hărmălaie pentru cea mai înaltă demnitate a țării. Inutil de adăugat: este rudimentar, grobian, fără cultură, fără înzestrare spirituală, cu un inadmisibil comportament specific coviltirului. Este ambalat de ruși pe post de matrioșcă; normal, trebuia, legal, exclus din competiția electorală. Rusia – de care PSD nu și-a desprins ombilicul niciodată – este, din nefericire pentru omenire, imaginea fidelă a cârdășiei numeroaselor compromisuri pe care, mai cu seamă Vesticii, le-au executat în propriul și nesimțitul lor folos. Americanii, prin Trump, de data asta, sunt cel mai iresponsabil exemplu, din păcate… (…) Dincolo de toate acestea, sfârșitul nu-i aici… Țara asta, plină de prostiți, dar și de proști cu ghiotura – de au dat afară și din țară – au răzbit vremuri și mai grele. Nu însă prin cei fără căpătâi, desigur. Fiindcă România nu este, slavă Domnului, nici șatră, nici kibbutz. Numai că, deocamdată, cu iarba uscată, vorba lui I. Neculce, arde și iarba verde…