Stelică era în clasa a cincea, la școala de la Balta. De dimineață se ducea la școală. Când ajungea acasă, mânca repede ceva și se ducea cu caprele la pădure. Într-o zi, pe la mijlocul unei râpe, a văzut o vizuină. La gura vizuinei ședeau patru pui de sălbăticiune și se zbenguiau. Stelică era împreună cu vărul său Ghiță. S-au sfătuit împreună. Credeau că sunt pui de lup. Le era teamă să se apropie. În vizuină putea să fie lupoaica și ar fi fost vai și amar de cel ce ar fi pus mâna pe puii ei. Au făcut rost din pădure de o prăjină și, ușor-ușor, au rostogolit puii pe râpă. Unul dintre ei, mai mare și mai vigilent, a reușit să se cațăre pe steiuri și s-a strecurat în vizuină. Pe ceilalți trei i-au prins copiii. Erau mici, frumoși, cu boticurile roșii, blănițele cafenii. I-au băgat în săcuielul în care Stelică avusese mâncarea. I-a văzut mătușa Maria, care era cu vitele prin apropiere și le-a spus: „- Sunt pui de vulpe, muică!” Au ajuns cu ei acasă. Era seara. Părinții lui Stelică au fost surprinși. „- Ce ai de gând să faci cu ei, Lică, tată?”. „- Îi duc mâine la școală, să-i arăt tovarășului profesor la zoologie!”
Zis și făcut. A doua zi, Stelică și Ghiță au prezentat, ca pe un trofeu de mare preț, puii de vulpe profesorului de zoologie, Ionel Sitaru. Acesta s-a bucurat și a chemat elevii de la toate clasele să le arate minunăția. După ce i-au văzut toți, i-au pipăit, i-au admirat, profesorul l-a întrebat pe Stelică: „- Ai lapte acasă?”. „- Da, am de la capre!” a răspuns copilul mândru. „- Îi iei acasă, îi crești și mi-i aduci când vor fi mari!”
Când și-a văzut copilul cu puii de vulpe din nou acasă, Ioniță Zoican și-a ieșit din fire: „- Mă, fi-ți-ar profesorul să-ți fie, păi eu pui de vulpe cresc? Tu nu vezi că s-a râs de tine? Du-i unde vrei, dar acasă n-ai ce căuta cu ei. Dacă simte vulpea că puii sunt aici, la noapte ne omoară toate găinile!” Copii au dus puii într-un grajd părăsit, undeva, în câmp. Au legat bine ușa cu o sârmă și erau convinși că vulpea nu-i va găsi acolo. Noaptea, cum a făcut, cum n-a făcut, dar, în ciuda celor doi câini foarte vrednici de altfel, vulpea a reușit să omoare cele 20 găini ale lui Ioniță Zoican. Nu s-a auzit nimic-nimic toată noaptea. Dimineața, copii s-au dus la grajd, curioși să vadă cum au dormit puii de vulpe. Ia-i dacă ai de unde. Pe sub un perete se vedea un canal săpat de vulpe, care dădea în interiorul grajdului. Pe acolo ieșiseră puii.
Vulpea se răzbunase cu prisosință.
Lasă un răspuns