După zece zile de şedere la Berlin, dându-mi toată silinţa a mă orienta în timpul cel mai scurt cu putinţă pentru îndeplinirea misiunii mele, amonoare a Vă spune spre apreciere următoarele constatări şi propuneri cu privire la organizarea propagandei noastre în Germania. Vă rog de la început să credeţi că judecăţile pe care le înfăţişez aici sunt absolut nepărtinitoare şi corespund pe de-a întregul realităţilor constatate.
Nu se poate spune că terenul ar fi neprielnic pentru propaganda românească în Germani, după cum se cuvine să nu ne amăgim cu gândul că nimic nu-i mai simplu decât să câştigăm pe germani pentru cauza dreptăţii noastre. Sunt greutăţi pe care trebuie să le învingem şi există mai ales o stare de spirit imprecisă, pe care cu orice mijloace suntem datori să o limpezim.
E în afară de orice îndoială că factorii hotărâtori ai politicii germane sunt preocupaţi într-o apreciabilă măsură de viitoare înfăţişare a sud-estului Europei şi în această orivinţă au ajuns în sfârţit să admită existenţa unei probleme teritoriale româno-maghiare pe care aşa-numitul arbitraj de la Viena n-a reuşit s-o rezolve. Cuvântarea d-lui vicepreşedinte al Consiliului deşi a provocat indispoziţia aparentă a cercurilor oficiale de mâna a doua de la Wilhelmstrasse şi a fost întâmpinată de rezerva comandată a presei Reichului, totuşi a avut un rezultat de cea mai mare însemnătate, scoţând la iveală revendicările vitale ale României şi transformând o chestiune socotită aici închisă, într-un grav proces istoric, peste care nu se mai poate trece cu reticenţele diplomaţiei. E un câştig real în favoarea noastră, cel dintâi de la pierderea Transilvaniei de Nord şi, departe de a ne fi pricinuit vreo dificultate, ne-a ridicat în stima tuturor germanilor cu judecată onestă, care preferă oricând să li se vorbească pe şleau.
Din nefericire, cârmuitorii Reichului, obsedaţi de atâtea alte mari întrebări ale războiului, n-au ajuns încă la o soluţie precisă pentru limpezirea situaţiei încurcate în spaţiul dunărean, trecând-o printre socoteli de importanţă secundată, care pot să mai aştepte. Reichul lucrează acum politic şi pe linii planetare şi în fiecare zi proiectele sale pentru viitor depăşesc tot mai mult cadrul în care trăieşte şi se zbuciumă România. O simţitoare prefacere s-a petrecut, pe de altă parte, în gândirea politică germană şi suntem nevoiţi să ţinem seama de ea.
Guvernarea naţional-socialistă a afirmat la începutul trăirii ei cu o năvalnică vigoare, principiul unităţii etnice în temeiul căruia a instrumentat plebiscitul din Saar, a proclamat Anschluss-ul cu Austria, a încorporat pe sudeţi şi a tras sabia pentru libertatea Danzigului şi a Coridorului polonez. Odată cu sfârâmarea Cehoslovaciei, după războiul împotriva Poloniei şi acum mai ales când Reichul se pregăteşte să-şi împingă cuceririle teritoriale până dincolo de Volga, această concepţie a drepturilor naţionale a fost depăşită şi un alt principiu, al unităţii de organizare, propriu tuturor tendinţelor imperialiste, şi-a făcut loc şi comandă acţiunile decisive ale Germaniei de astăzi.
Noi, românii, punând cu atâta putere accentul propagandei noastre pe superioritatea noastră românească etnică în cuprinsul Transilvaniei de Nord şi făcând din proclamarea principiului naţional supremul argument al tezei pe care o apărăm, am rămas oarecum în contratimp, invocând legi ameninţare să cadă în desuetudine la Berlin şi evocând nedreptăţi care, prin anumite comparaţii apropiate, apar oarecum ca nişte reproşuri indirecte la adresa formulei spaţiului vital. Din acest punct de vedere, ungurii au nimerit oarecum un moment politic destul de propice pentru teoriile lor asupra superiorităţii civilizatoare, respingând dreptul supremaţiei noastre etnice, pe care au ajuns nici s-o mai conteste, cu pretenţia unui nivel mai înalt de cultură, după timpul şi factura celei germane, care dând întâietate însuşirilor organizatoare, justifică şi rolul precumpănitor pe care Ungaria îl revendică pentru sine în regiunea dintre Dunăre şi Carpaţi, atribuindu-şi o misiune europeană.
[…] După a mea părere şi după cele văzute la faţa locului, tema generală a propagandei noastre în Germania va trebui pentru o bucată de vreme să lase pe planul al doilea, fără să-l părăsească, bineînţeles, cunscutul domeniu al etnicului cu tot pitorescul lui (folklor, artă populată, icoane bizantine, scoarţe olteneşti şi trofee de vânătoare), apăsând cu toată puterea şi în primul loc asupra calităţilor lor de structură politică şi asupra elementelor de civilizaţie autentică din viaţa naţională a Europei. Va fi neapărat necesar să revenim fără încetare şi sub toate formele de exprimare asupra acestor bunuri ale noastre: participarea vitejească a României la război alături de Germania şi forţa militară pe care o reprezentăm; rolul important al României la Gurile Dunării şi al ţărmului Mării Negre, unde Reichul se poate bizui pe un popor cu admirabile calităţi combative; centrul de gravitate al României se află pe masivul muntos al Carpaţilor şi pentru îndeplinirea rolului său, România trebuie să fie un stat puternic şi bine echilibrat în aşezarea lui geopolitică; România a dovedit rezistenţa ei morală în faţa bolşevismului şi se află în stare să rezolve la ea acasă problema evreiască; România s-a integrat cea dintâi şi fără nici o sforţare în noul spirit al timpului, lichidând democraţia; între România şi Germania sunt cele mai ispititoare făgăduieli de colaborare economică după terminarea victorioasă a războiului împotriva Rusiei; un vast teren de activitate se deschide pentru raporturile intelectuale româno-germane, cu fecunde contribuţii de ambele părţi, iar nu printr-o maimuţăreală servilă; s-a cimentat o perfectă comunitate de năzuinţe între cele două ţări şi destinul lor istoric e de acum acelaşi; de aceea, interesul Germaniei concide cu o Românie refăcută şi puternică.
În urmărirea acţiunii noastre, cu scopul de a ne arăta demni de adevărata noastră misiune europeană, fără grandomanie feudală şi fără împilarea naţionalităţilor conlocuitoare, va trebui să eliminăm din felul cum ne înfăţişăm în Germania orice notă nenorocită de balcanism şi de neseriozitate, pătrunzându-ne de adevărul că noi înşine facem adesea împotriva noastră cea mai dăunătoare contra-propagandă, dând motive duşmanilor noştri să ne arate drept un popor înapoiat şi neorganizat. […]
AMAE, Fond România, vol. 488, f. 176-184.
Lasă un răspuns