Atac, deci exist!

Multă lume se întreabă de ce atacăm uneori cu atâta virulenţă. Alţii ar da din umeri, dar noi preferăm să fim sinceri: pentru că nu putem altfel. Când ai dovezi clare că se fac matrapazlâcuri, că lumea mondenă s-a umplut de târfe cu pretenţii, iar aceea politică de băieţi de mingi care n-au treabă pe-acasă, e greu să stai deoparte şi să te uiţi nepăsător la spectacol. Pe alţii îi doare în cot că ne ducem dracului ca oraş şi ca ţară. Pe noi,nu. Şi atunci atacăm: e starea noastră de spirit, e felul nostru de a fi, e modul în care ne exprimăm publicistic dorul de normalitate. Numai că unora nu le convine treaba asta. Se simt călcaţi pe bătături, se văd puşi în pericol, atât ei, cât şi ciracii lor care le ţin isonul. De aici pînă la încercarea de a ne băga pumnul în gură, nu e decît un pas. Un pas pe care ticăloşii deja l-au făcut.

Priviţi-i ce inocent zîmbesc aceşti satrapi în faţa camerelor de luat vederi. Urmăriţi-i cu atenţie cum îşi încheie nodul la cravată, cum îşi potrivesc ceasul de aur la mînă, cum se pipăie discret pe sub masă cu vreo damă de companie. Nici nu ai spune că sunt nişte secături dacă nu i-ai cunoaşte… Ei bine, ăştia sunt cei care ne vânează: canaliile cu frac şi papion care se afişează pe la recepţii şi coctailuri, şacalii cu blană unsuroasă care te muşcă de poponeaţă cînd nici nu te aştepţi, lingăii libidinoşi şi argaţii de ciocoi ai faunei politicianiste. Iar pe lângă ăştia, o droaie de lepădături care s-au îmbuibat, urlând că apără “democraţia”, ”privatizarea”, “economia de piaţă” şi “reforma”. Cum să nu ne pună pe lista neagră, dacă i-am demascat ca pe nişte ciumeţi ce sunt, monştri botezaţi în apele tulburi ale diluviului decembrist, şopârle greţoase ale culturii de maidan?! Isterizaţi că au fost înfăţişaţi opiniei publice în integralitatea urâţeniei lor, aceste creaturi izvorâte din subteranele umanului muşcă, cât mai pot să o facă.

Riscăm să-i dezamăgim pe inamicii noştri tradiţionali: atacul e o stare de spirit, care, odată creată, îşi va perpetua prezenţa, indiferent cine şi cât va fi în linia întâi a jurnalisticii curajoase şi demolatoare de idoli de lut. Că vom fi noi sau alţii, contează mai puţin. Important e să formăm o generaţie de tineri condeieri cărora să nu le pese de X sau de Y atunci când publică un material incendiar. E o chestiune de curaj şi sinceritate. Am deranjat pe mulţi, am rupt în două pisica birocraţiei şi a oportunismului, am arătat cu degetul pe toţi purceluşii caraghioşi care se bălăcesc în troaca politicii noastre de mahala. Pentru ei, numărătoarea inversă a început; continuăm să batem cîte un cui la sicriul ciocoilor din Iaşi şi din România. Vom merge până la capăt pentru a termina ce am început. Atacăm ca să îi punem la punct pe aceia care au transformat societatea contemporană într-una “de bandiţi şi de prostituate”, vorba lui Alexandre Dumas-fiul…

One Response to Atac, deci exist!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*