La 15 August s-au împlinit 300 de ani de când Domnul Constantin Brâncoveanu al Țării Românești, împreună cu cei patru fii ai săi și cu ginerele au fost decapitați la Constantinopol. Spre aducere aminte, se cuvine să zăbovim câteva momente asupra personalității marelui voievod.
Provenea din neamul domnesc al Basarabilor. Era bogat, învățat și foarte diplomat. Domnia a luat-o în urma solicitării boierilor țării, care-l socoteau cel mai capabil dintre ei de-a scoate țara din nevoi și de a asigura pacea și liniștea. În vremea aceea, Țara Românească și Moldova erau două fâșii abia vizibile în umbra a trei a coloși ai vremii: la sud – Imperiul Otoman, la răsărit – Imperiul Țarist (Rusesc), la nord – Imperiul Austriac, care avea în stăpânire și Transilvania. Toate aceste trei imperii voiau să acapareze Principatele Române. Între acestea erau războaie permanente. I-a trebuit domnului român multă diplomație ca să poată să strecoare țara printre pericolele care o amenințau. Înțelepciunea lui se poate vedea și din faptul că în cei 25 de ani de domnie(1688 – 1714) în Țara Românească nu a fost război, chiar dacă armata a fost implicată în mai multe rânduri în războaie mari din Europa.
În vremea lui Brâncoveanu, cultura a cunoscut o dezvoltare fără precedent. L-a adus pe Antim Ivireanu din Georgia și l-a pus mitropolit al Țării Românești. Cu ajutorul acestui cărturar, a înființat mai multe tipografii și a tipărit nenumărate cărți în limba română, dar și în limbile greacă, slavonă, arabă, georgiană. A dotat bisericile și mânăstirile din Țara Românească cu cărți în cea mai curată limbă românească, a trimis în taină cărți românilor din Transilvania aflați sub stăpânire austriacă. A trimis cărți creștinilor din Peninsula Balcanică, Asia Mică și Orientul Apropiat aflați sub stăpânire turcească, a trimis cărți și creștinilor din Georgia. A construit multe mânăstiri, biserici și palate în Țara Românească. A construit Mânăstirea Sâmbăta de Sus de lângă Brașov, ca un afront la distrugerea mânăstirilor și bisericilor, pe care o făcea generalul austriac Bucow. A înființat stilul de construcție „brâncovenesc”, caracterizat în special prin pridvorul din fața bisericii. A înființat școli, a ridicat Academia „Sf. Sava” la nivelul cel mai înalt pe care l-a cunoscut această școală superioară românească. A întreținut legături diplomatice cu numeroase state europene, inclusiv cu cele trei imperii vecine de care am vorbit mai sus.
Despre Constantin Brâncoveanu se dusese pretutindeni vestea că este ,,prințul aurului”, că este „putred de bogat”. Lucrul acesta i-a ispitit pe turci. Nu le-a fost de ajuns că le dădea Brâncoveanu haraciul legiuit, la care se adăugau nenumăratele daruri și peșcheșuri, voiau totul. Un nepot al lui Brâncoveanu, doritor de a ajunge domn, l-a trădat. Câteva scrisori de taină trimise de Brâncoveanu la Viena au fost direcționate de „nepoțel” către Constantinopol. A fost destul ca turcii să-l socotească trădător. L-au arestat în primăvara lui 1714 cu aproape toată familia. Până în august a fost torturat cu sălbăticie ca să spună unde are comorile. Înainte de a fi decapitat el și fii lui, li s-a propus că vor scăpa cu viață și vor fi repuși în funcție, dacă își abandonează credința și trec la islamism. Nimic nu l-a înfricoșat: nici faptul că pierduse tronul și i se confiscase averea, nici faptul că îi erau decapitați copiii și ginerele, nici faptul că avea să fie decapitat el însuși. Nu și-a abandonat religia și a rămas stâlp de neclintit al Ortodoxiei și al conștiinței românești. Dureros este faptul că la decapitarea Brâncovenilor au asistat toți diplomații europeni acreditați la Constantinopol, care ar fi putut să-i ia apărarea, să-l apere pe cale diplomatică. N-au mișcat un deget! În unele ziare din Occident, apărea știrea că „un prinț valah a fost decapitat, fiindcă nu și-a achitat haraciul!”
Brâncovenii rămân un reper sfânt al neamului românesc și al credinței ortodoxe.
Lasă un răspuns