Nostalgici și nostalgii….

Nostalgia este starea de tristețe, de părere de rău după o persoană iubită, după o anumită stare de lucruri, după anumite locuri de care te leagă trecutul. Am putea spune, chiar, că este dorul de ceva frumos, bun, plăcut și înălțător de altădată. Nostalgicii sunt cei care trăiesc o stare de nostalgie. După 1989, cuvintele acestea au căpătat un sens peiorativ, rău, urât, denigrator, vrând să desemneze pe cei care nutreau păreri de rău după perioada comunistă apusă, după ,,epoca Ceaușescu”, după traiul și posibilitățile pe care le avuseseră pe vremea aceea. În general, ,,nostalgicii” de genul acesta erau, în mentalitatea populară, cei care avuseseră funcții, privilegii, cei care trăiseră bine pe vremea aceea.

Și, totuși, cuvintele acestea sunt, pe nedrept, puse la zid. Dacă analizăm mai atent situația, vom vedea că sunt nostalgici nu numai cei care au făcut parte din protipendada regimului politic trecut, nu numai cei care au avut privilegii. Sunt nostalgici și au nostalgii și alte categorii de oameni. S-o luăm la rând!

Ești nostalgic și-ți dorești vremurile când țara era țară și legile erau legi, când drapelul țării era respectat de toată suflarea, nu era ars în piețe publice de tot felul de țâști-bâști. Ești nostalgic, când vezi tot felul de aventurieri vorbind în public și la posturi de televiziune de poftele lor de a ne vedea țara ciopârțită și împărțită. Ești nostalgic și-ți dorești domni cu demnitate și capabili să conducă nava țării printre stânci și prin furtuni. Îți dorești domni pentru care cuvântul să fie ,,da” pentru ce e ,,da” și ,,nu” pentru ce e ,,nu”. Ești nostalgic, când te gândești la vremile de mărire ale neamului călăuzit de Basarab, de Mircea, de Ștefan, de Mihai, de Brâncoveanu, când românii mergeau bucuroși la luptă să-și apere țara, moșia, familia, biserica și țintirimul, când oricare era bucuros să moară pentru Țară și pentru Domn, când oricare era mândru că este român. Ești nostalgic, când vezi tot felul de ciocoflenderi că ard în piețe publice manechine reprezentând sfinți ai neamului românesc, precum Avram Iancu, și nimeni nu ia poziție! Ești nostalgic, când vezi că pământul țării se vânde străinilor bucată cu bucată, când vezi că se dau pe nimic bogățiile solului și subsolului cu care Dumnezeu ne-a binecuvântat Țara.

Ești nostalgic și-ți dorești vremurile când bunul-simț guverna relațiile dintre oameni, când vezi că depravarea a ajuns pe post de model de viață și comportare pentru copii. Ești nostalgic și te doare inima, când vezi că pe toate canalele de informare imoralitatea intoxică sufletul copiilor în special și ale adulților în general. Ești nostalgic când vezi tot felul de excroci și potlogari pe post de mari bogătași iviți peste noapte, care râd în nas unui popor care se luptă să supraviețuiască. Ești nostalgic, când vezi cu câtă ușurință se încalcă acorduri și contracte, știind că a fost o vreme când doar cuvântul și baterea palmei constituiau legământ de neclătinat între oameni.

Ești nostalgic, când vezi că bulendrele bogaților sunt vândute la tomberon amărâților noștri și știi cum se confecționau altădată costumele naționale, opregele, fustâcele, cămășile și celelalte. Știi cât de frumoase erau și că ne reprezentau ca români și oameni vrednici și iscusiți. Ești nostalgic, când vezi tot felul de formații și de tineri ,,cântând” o muzică drăcească, potrivită mai degrabă pentru adâncurile iadului. Știi ce au însemnat doinele și cântecele noastre populare, adevărate, românești, pe care le-au cântat strămoșii, moșii, părinții noștri și chiar și noi de-a lungul vieții. Ele erau adevărate medicamente și balsamuri pentru suflete, mângâiere și încurajare la vreme de restriște, bucurie la ceas de sărbătoare.

Ești nostalgic, când vezi satele că îmbătrânesc și se pustiesc, cum populația scade drastic de la un an la altul. Ești nostalgic, când îți amintești de furnicarul de copii de altădată, care se jucau pe ulițele satelor fericiți. Ești nostalgic, când îți amintești de turmele ce treceau prin sat spre locurile de pășunat, de oamenii vrednici, care plecau cu noaptea în cap la munca câmpului și se întorceau în amurg, trudiți, dar fericiți. Ești nostalgic, când îți amintești de oamenii trunchioși, puternici, sănătoși, capabili să spargă piatra în pumni; de fetele și femeile pline de viață și putere, pe care ,,le frângeai în genunchi”. Azi te uiți cu milă la bieții oameni otrăviți de tot felul de ,,e-uri”, cum au devenit aproape scheletici, anemici, triști, fără poftă de viață, cu boli ascunse sau vizibile, cu handicapuri și malformații, care-și blestemă părinții că i-au adus pe lume.

Ești nostalgic, când îți dorești să cumperi din piețe și din magazine fructe și legume adevărate, cu gust și miros specific, fără otrăvuri de toate felurile impregnate în ele, pentru care mai plătești și bani. Și încă mulți. Îți dorești să mai mănânci fructele și legumele pe care le luai din propria ta livadă și grădină, rezultate din semințe autohtone, locale, adaptate condițiilor noastre de sute de ani. Ești nostalgic când fructele au doar formele și culorile specifice, dar nu mai au gustul și mirosul de altădată. Ești nostalgic, când mănânci carne cumpărată de pasăre și ai impresia că mănânci cenușă, iar gândul te duce la carnea adevărată de la păsările de curte, hrănite cu mâncare naturală.

Ești nostalgic după vremurile când frica de Dumnezeu și de lege, când respectul de semen îți asigura liniștea și siguranța ta ca persoană, proprietatea și viața. Ești nostalgic după vremurile când competiția și competența asigurau reușita în viață și progresul societății, când mita, nepotismul, favoritismul, pilele și relațiile existau doar în povești….. Ești nostalgic după vremurile copilăriei, ale tinereții! Ehei!

Ești nostalgic de multe, dar mai ales de faptul că trece viața parcă prea repede! Păi, nu?