Discursul lui Tokes Laszlo/Tusvanyos
Mulţumesc că mi-aţi dat cuvântul domnule preşedinte. Pace şi binecuvântare de la Dumnezeu. Ii salut pe participanţii la ultima zi a Universităţii Libere de Vară la această dezbatere masă rotundă. La gândirea discursului meu am plecat de la titlu, Istorie din istorisiri. Dar înainte să îmi încep discursul, felicit Consiliul Tineretului Maghiar, Fundaţia Pro Minoritate pentru munca de organizatori şi îmi exprim recunoştinţa mea sinceră pentru faptul că, Nemeth Zsolt şi prietenii mei de principii au pornit în urmă cu 25 de ani Universitatea Liberă de Vară Balvanyos, respectiv odată cu aceasta procesul Balvanyos. Si îi mulţumesc separat lui Orban Viktor, domnul prim-ministru, pentru că, chiar şi în absenţa lui Traian Băsescu este dispus să vină la Universitatea Liberă de Vară Tusvanyos. In ceea ce priveşte ultimul, sau primul mandat de două treimi, aş dori să adaug că, în acest an se împlinesc 10 ani de la referendumul de tristă amintire din 5 decembrie 2004 şi consider că aceste alegeri şi această victorie în alegeri şi politica naţională de acum reprezintă o corecţie deplină a acelui derapaj de tip Trianon care a avut loc acum 10 ani.
Doamnelor şi domnilor, stimaţi fraţi. In acest an, lumea comemorează 100 de ani de la izbucnirea primului război mondial, acea aniversare care, pentru noi, pentru maghiari, este egală cu începutul catastrofei de la Trianon. Aducem un omagiu victimelor ocupaţiei germane de acum 70 de ani, printre acestea, şi nu în ultimul rând, sutelor de mii de victime ale Holocaustului, a căror deportare a avut loc acum 7 decenii. La comemorarea a 70 de ani de la masacrele din Voivodina împărtăşim doliul fraţilor noştri, pentru moartea celor pe care timpul i-a nimicit cu răutate. Ca strănepoţi ai lui Gheorghe Doja evocăm memoria sa, cu un doliu istoric, ca fiu al Dalnicului, care a fost ar pe un tron de fier înroşit. In acest an, la Băile Tuşnad vorbim despre istorie formată din istorisiri. O asemenea istorisire este cea a lui Vaszi Janoska, care a căzut victimă a provocării dictaturii naţionalist-comunistă a lui Ceauşescu tocmai acum 30 de ani, cu ocazia manifestării Cântarea României, pentru explozia de la statuia lui Mihai Viteazu din Sfântu Gheorghe, ai cărei autori nu au fost descoperiţi nici până astăzi.
O altă istorisire de actualitate este decorarea lui Ioan Selejan, arhiepiscopul ortodox detaşat în Tinutul Secuiesc, cu cea mai înaltă decoraţie a armatei române, ca recunoaştere a sprijinirii construirii imaginii armatei române, acestea au fost în ghilimele. La 30 de ani de la inundare, biserica romano-catolică din Bezid s-a dărâmat, ceea ce este un memento grăitor al distrugerii satelor de către Ceauşescu. Si întâmplarea personală a lui Orban Viktor se potriveşte aici, care în piaţa Hosok din Budapesta şi-a rostit în urmă cu 25 de ani discursul ce a răsunat până departe, discurs în care i-a alungat din ţară pe ocupanţii sovietici. Si sărbătorim tot 25 de ani de rezistenţă eroică împotriva comunismului ai eparhiei reformate din Timişoara şi a oraşului care s-a alăturat acesteia, de la moartea tragică, în condiţii neclarificate până astăzi a primei victime erou a revoluţiei, Ujvarosi Erno. Doamnelor şi domnilor, stimaţi fraţi, chiar şi enumerarea celor spus se întâlnesc istorisirile oamenilor şi istoria naţională a Transilvaniei, la fel se formează istorie din aniversări şi întâmplări punctuale. Dar în acelaşi sens putem vorbi despre întâmplările oamenilor din ultimii 25 de ani, ce formează istorie, dacă doriţi aşa, despre întâmplările oamenilor ce vin la tabăra de la Balvanyos, la Băile Tuşnad, sau dialogul maghiaro-român, sau politica noastră naţională, sau în trăsăturile schimbării democratice de regim. Zilele acestea, cu ocazia uneia dintre prelegerile universităţii libere, cineva a spus că, odată cu trecerea urmărilor 25 de ani, vom putea vorbi despre autonomia realizată cu succes a Transilvaniei. Din păcate, nu avem prea multe motive şi fundamente pentru un optimism de asemenea dimensiuni. Invăţământul în limba maghiară de la Sibiu este pe cale să înceteze, spunem revoltaţi, iar situaţia este asemănătoare în toată lumea diasporei din Transilvania şi a părţilor rupte din naţiune. Să ne gândim la alergatul UDMR la guvernare, la materialul faptic al metamorfozei moderne de genul celui al lui Apor Peter din Transilvania, la genocidul produs de asimilare şi emigrare din ultimele decenii, astăzi amintim aproape cu ruşine de faptul că, în Transilvania este vorba despre 1,2-1,3 milioane maghiari şi încă nici nu am vorbit despre colonizarea permanentă a Tinutului Secuiesc sau despre încercările acesteia, despre soarta vitregă a autonomiei. La 25 de ani după începuturile de la Timişoara suntem tot la început şi având în vedere relaţiile din statele succesoare şi relaţiile din Europa, pot spune că nu avem motive pentru optimismul exagerat amintit mai înainte, nu avem o bază pentru a vorbi despre întâmplări politice oficiale de succes. Să ne fie clar, vă spun eu, nu mai avem alţi 25 de ani pentru aşteptare fără să facem nimic, pentru muncile forţate ale lui Hercule, pentru adunarea în grup a 4-5 maghiari.
Aşa cum am formulat în tabăra de anul trecut, vremea noastră este acum, acum trebuie să acţionăm, nu este permis să amânăm, este vremea pentru autonomie, pentru acea formă de organizare comunitară de succes despre care a vorbit şi domnul prim-ministru Orban Viktor în trăsăturile statale ale acesteia. Nu avem timp pentru promisiuni şi pentru visare. După cum a formulat domnul prim-ministru Orban Viktor în zilele trecute, cu permisiunea sa, îl citez din nou, în urma a trei sferturi de secol de ocupaţie străină, doar independenţa naţională şi obţinerea autodeterminării depline poate aduce naţiunii maghiare un viitor şi ridicare. La 25 de ani după căderea dictaturii comuniste împodobită de numele perechii Ceauşescu, care au ridicat o cortină de fier în jurul ţării noastre şi a Transilvaniei, evoc epoca altei perechi dictatoriale antice din Israel, regele Ahab şi soţia sa Izabela, care l-au căutat până la moarte pe profetul Ilie, cel care urma credinţa adevărată a lui Dumnezeu. In epoca distrugerii fără vărsare de sânge a naţiunii, în mod clar, citez cu dreptate acest citat din Biblie în care îngerul lui Dumnezeu i s-a adresat lui Ilie. Trezeşte-te. Mănâncă pentru că ai un drum peste puterile tale. Iar în acord cu aceasta, domnul nostru Isus ne-a învăţat următoarele: Iar dacă pe tine pe obligă la un drum de o milă, du-te cu el la 2, chiar dacă este vorba despre puterea română. Nu îşi au locul tărăgănarea, neîncrederea, îndoiala, oportunismul, compromisul politic, tactica democratică falsă, autoînşelarea politică, iar prostirea poporului prin propagandă politică poate fi mortală pentru poporul nostru. Politica tradiţională faţă de minorităţi ce ne-a fost impusă s-a dovedit lipsită de rezultate. Normele europene amintite fals, la fel ca şi modelul liberal al statului, nu au avut rezultat în ceea ce priveşte viitorul nostru şi al naţiunii noastre. Restrângrea la drepturile individuale nu conduce nicăieri şi este bună, cel mult, într-un mod fals, pentru negarea drepturilor comunitare şi naţionale, pentru refuzarea autonomiei. Păstrând un moment de reculegere, acum venim de la înmormântarea lui Papp Kincses Emese, cu care am pornit împreună în urmă cu 25 de ani spre libertate, ea a fost cea care a scris Priveghează cu mine, care până la ultima răsuflare a vorbit despre aceasta şi a acţionat pentru aceasta. Merită să ne amintim de Borbandi Gyula, acum plecat dintre noi, unul dintre ultimii membri ai generaţiei 56, o figură impunătoare a emigraţiei maghiare, iar astăzi dimineaţă a sosit vestea morţii lui Dobos Laszlo. Exemplul lor ne spune că, drumul este greu, că uneori avem un drum greu în faţă, la fel cum a stat în faţa profetului Ilie şi, uneori trebuie să ne asumăm şi al doilea drum de 1 milă, fără să ne pară rău pentru forţă şi oboseală. Acest lucru îl facem de un sfert de secol, mai întâi la Balvanyos, apoi la Băile Tuşnad. Primarul Albert Tibor a spus într-un mod interesant, odată cu sărbătorile Paştelui şi Crăciunului, Universitatea Liberă de Vară este o adevărată sărbătoare profană, dar totuşi sfântă, pentru acest oraş secuiesc autonom şi pentru această regiune. Pentru noi, aşa-numitul atelier Balvanyos şi procesul acestuia, întrupează pentru noi procesul schimbării de regim începută 1989. Iar, din păcate, aici aş intra în dispută cu antevorbitorul meu, din păcate, aici schimbarea de regim nu poate fi privită drept un trecut încheiat, deoarece, într-o fază opusă vouă, domnule prim-ministru, în 2012 aici s-au întors post-comuniştii şi, de atunci, gemem sub dominaţia lor. In anul memorial Gabor Aron, căzut pe câmpul de luptă la fel ca şi contemporanul său Petofi Sandor, prin încurajarea sa ce a dat speranţă şi prin promisiunea sa Vor fi tunuri!, ne îndeamnă la continuarea neîntreruptă a luptei pentru libertate şi a schimbării de regim. Si tot aici se potrivesc şi cele spuse de Dumnezeu în dimineaţa creaţiei, Să se facă lumină! Si s-a făcut lumină. Ca o comparaţie cu aceasta, să ne asumăm şi să spunem cu credinţă: Va fi autonomie!. Aceasta este acea intenţie nobilă şi voinţă politică care prin solidaritate naţională deplină, voinţa comună a Ungariei Mici, a guvernului ungar şi a părţilor de naţiune ce trăiesc în ţări străine, ne scoate pe conduce pe noi din starea căzută post-Trianon şi post-comunistă şi ca parte a autodeterminării Ungariei, a autodeterminării depline a părţilor din naţiune, poate asigura autodeterminarea parţială a noastră, a Transilvaniei, autonomia pe mai multe niveluri şi autonomia teritorială a Tinutului Secuiesc şi a Partiumului. Insă această lume nu s-a testat ca o cârpă albă de ieri, trebuie să ne eliberăm din pumnul strâns până la albire, însă pentru aceasta este nevoie de hotărâre şi voinţă politică. Curajul este sinonim cu naţiunea maghiară. Il citez din nou pe Orban Viktor. Pe 15 martie a spus: Pentru lucrurile mari, pentru autonomie, înainte de toate, este nevoie de acest curaj!. Acest lucru să ne încurajeze pe noi pentru o altă aniversare din acest an, aniversarea a 95 de ani de la înfiinţarea Diviziei Secuieşti şi a rezistenţei sale eroice, aproape fără precedent, în epoca lui Kun Bela. Curajul lor, odată cu clopotele de la prânz de la Belgrad să ne încurajeze pe noi la acelaşi lucru. Iar acum, în final, vâslind pe apele politicii actuale, consider necesar să mai spun următoarele şi să vi le aduc în atenţie. Cu ocazia alegerilor parlamentare din Ungaria, din 2010, am scris următoarele: Conform zicalei populare, nu cedăm din 48 şi, asemenea, nu cedăm din 56 şi nu cedăm din 89, trebuie să încheiem revoluţiile noastre nefinalizate, trebuie să continuăm schimbarea de regim începută în urmă cu 20 de ani şi trebuie să o împlinim. Ei bine, în 2010 şi am repetat acum, în 2014, acest fel de schimbare de regim a fost relansat, am putea să o numim continuare a schimbării de regim, dar şi aici, în România, ar fi foarte mare nevoie de această a doua schimbare de regim. Pentru mine, ceea ce au făcut Orban Viktor şi echipa sa, procesul Balvanyos sunt similare cu procesul şi continuarea schimbării de regim, nu mă gândesc doar la o schimbare de regim ideologic, ci şi la o schimbare de regim a politicii naţionale. Si trebuie să vorbim despre lupta pentru autonomie, lupta pentru libertatea noastră, în acest domeniu este nevoie de o străpungere, nu doar în trăsătură maghiară ci, ca un exemplu, şi în ceea ce priveşte românii din afara graniţelor. Ca un exemplu, liderul spiritual al vlahilor din Valea Timocului din Serbia, Boian Alexandrovici, a atras atenţia situaţiei minorităţii vlahe, conform afirmaţiei sale a românilor, de 250-300 de mii de persoane. Schimbarea de regim trebuie să se producă şi în România. Privind la aceasta, şi astăzi este valabilă proclamaţia generalului Bem, adresată popoarelor din Transilvania în urmă cu 165 de ani, Deşi limba maghiară a ajuns limba Adunării Naţionale a Ungariei, fiecare altă naţiune îşi păstrează limba naţionalităţii lor şi în treburile lor interne, alături de limba maghiară, se folosesc de limba lor proprie. Deci vorbeşte nu doar despre drepturile lingvistice, ci şi despre faptul că fiecare locuitor este egal indiferent de limbă, religie sau vârstă. Iar această schimbare de regim trebuie să continue şi în Uniunea Europeană, trebuie dusă la capăt. Mă gândesc aici la soarta iniţiativelor cetăţeneşti europene, la reducerea guvernamentală a UDMR în legătură cu aceasta, la victoria în alegeri a listei naţionale a FIDE SZ-KDNP, care uneşte comunităţile maghiare din afara graniţelor prin reprezentanţii lor. Doamnelor şi domnilor, prin aceasta şi Europa s-a maturizat pentru a face o schimbare de regim, iar în ceea ce priveşte integrarea Serbiei şi tratarea crizei din Ucraina, este vorba despre un lucru deosebit de important, deoarece, caracteristicile crizei naţionale sunt prezente şi în Ucraina şi în Serbia post-Miloşevici. In toate aceste probleme este nevoie de o soluţie europeană. De la sine, nu vom fi capabili să ducem la capăt schimbările dorite.
O a doua problemă de actualitate politică este problema dialogului. Procesul Balvanyos este sinonim cu dialogul, sunt cuvinte cu un sens înrudit. Acest dialog s-a purtat în trei direcţii: dialogul maghiaro-român, dialogul intern maghiaro-maghiar şi dialogul dintre maghiarii din Ungaria, ţara-mamă, maghiarii din afara graniţelor şi maghiarii din Transilvania. Astăzi, dialogul maghiaro-român aproape a eşuat. In locul dialogului a devenit un forum de perspective identice în politica naţională. Insă, nu avem motive pentru a ne auto-acuza, trebuie să vedem că, în România, de partea română, încă nu s-a format cultura dialogului. Puterea românească, naţionalismul românesc, chiar şi după 25 de ani continuă să spună acelaşi lucru. Un exemplu grăitor pentru aceasta este scandalul de anul trecut, scandalul izbucnit aici în legătură cu Steaua României şi cu statutul de putere protectoare al Ungariei, după modelul Austriei în legătură cu Tirolul de Sud. In locul dialogului, finalul acestei chestiuni politice bune a devenit un blestem. Insă, un semn încurajator şi un semn pentru aceasta pentru organizatorii adunării secuieşti şi pentru cei ce au elaborat petiţia pentru autonomie este acela că, guvernul român a considerat demn să dea un răspuns acestei petiţii, chiar dacă răspunsul este unul negativ, l-a ridicat la nivelul discursului şi a dialogului politic. Acest lucru merită aplauze.
În ceea ce priveşte dialogul intern, amintesc cu regret numele marelui absent, Uniunea Democrată Maghiară din România, au primit invitaţii să vină la Băile Tuşnad, au absentat de la Băile Tuşnad la un nivel organizaţional mai înalt, ne bucurăm separat că sunt spărgători de grevă care au venit aici ca reprezentanţi ai UDMR. Un lucru trist este acela că, UDMR se înţelege mai bine cu Victor Ponta decât cu conaţionalii lor maghiari, iar această lipsă de capacitate de dialog a condus până acolo încât, pentru a da doar un exemplu, pentru a se asigura un loc unui reprezentant maghiar din Transilvania a fost nevoie de lista naţională a FIDESZ. Zsolt, acesta este răspunsul la întrebarea ta, sunt parlamentar din Transilvania. Ar trebui să schimbăm şi acest lucru, în viitor, o spun în sens moral, nimeni nu se poate ascunde din faţa dialogului, nici măcar UDMR. Deci, şi în acest loc, le solicit să îşi asume şi să fie pregătiţi pentru dialog, dacă doriţi aşa, în sistemul colaborării naţionale deoarece Ungaria ne arată un exemplu foarte bun, Orban Viktor a mers chiar şi până la Satu Mare pentru a se întâlni cu Kelemen Hunor, acesta are atât de mult la suflet soarta Transilvaniei şi reprezentarea Transilvaniei arătând un exemplu al modului în care trebuie să ne raportăm la dialog, respectiv la partenerii noştri şi în ce mod trebuie să prezentăm la Bruxelles şi Strasbourg problema maghiară, iar acest lucru aparţine domeniului dialogului dintre ţara-mamă şi maghiarii din afara graniţelor, odată cu lista naţională, dar nu ca pe modelul lui Mesterhazi Attila, care au atacat propria ţară la Bruxelles, ci la Bruxelles trebuie să reprezentăm unitar chestiunea maghiară, problema autonomiei. Europa nu ne poate ajuta, nu ne poate ajuta chiar dacă doreşte deoarece nu are ce să înceapă cu autonomia dacă Kelemen Hunor, Izsak Balazs, Toro T. Tibor, Biro Zsolt, Winkler, Tokes, Csaky, Bugar le spun lucruri diferite în această problemă. Nici măcar nu ne iau în serios dacă nu putem să ne unificăm politica noastră privind autonomia. Trebuie să spunem acelaşi lucru la Bucureşti, Bratislava, Belgrad, desigur, nu unitatea singularizată, ci în spiritul unităţii plurale, trebuie să spunem acelaşi lucru la Bucureşti, Bratislava, Belgrad, Kiev, Budapesta şi Bruxelles şi Strasbourg. Iar în acest caz, în legătură cu criza din Ucraina, să spunem acelaşi lucru la întâlnirea la vârf a NATO din toamnă, dacă este nevoie şi se oferă posibilitatea. Pentru stabilitatea şi siguranţa Europei Centrale şi de Est, o problemă cheie este rezolvarea problemei minorităţilor naţionale istorice şi a relaţiei statelor vecine cu aceasta. Aceast problemă poate fi privită drept o problemă geopolitică importantă în relaţia sovietică. Vă rog să îmi permiteţi să îmi închei discursul , deşi ştiu cât de neplăcut este să vorbeşti după Orban Viktor, să îmi închei discursul prin a spus, Să fie fotbal maghiar! Să fie autonomie! Hai Ungaria! Hai Transilvania! Hai Tinutul Secuiesc! (Sursa: www.szekelyhon.ro)
Centrul European de Studii Covasna -Harghita
Lasă un răspuns