Dezideratele unui prezidențiabil

Despre lichelismul românesc s-a scris adesea cu mult năduf și uneori cu destulă competență, de fiecare dată profitorii lui și vanitoșii având câte ceva de ripostat. Sătui însă de lâncezeală și ajunși într-o nouă criză identitară, românii se văd în pragul alegerilor prezidențiale nevoiți să caute soluții printre valorile altor etnii după ce și-au irosit ori și-au compromis cu râvna lor cunoscută propriile valori. Dreapta dâmbovițeană, fascinată de brandul german, a luat și ea cunoștință de așazisul secol german, despre care scria recent și ediția europeană a săptămânalului american Newsweek.

Soluția Klaus Johannis este, evident, una de dreapta prin natura ei. Soluția aceasta a dus și la ruperea USL; alternativa unui Johannis vicepremier neputând fi agreată de Victor Ponta și de grupul său de interese. Și iată că premierului, și el candidat la președinție, nu scapă de amenințarea Johannis; un adversar greu, incomod, al cărue electorat e de neinfluențat cu mijloacele lichelismului politic, mai ales cu lozinci desuete, de genul: Mândri că suntem români! Această mândrie s-a ridiculizat chiar prin timiditatea premierului manifestată inclusiv cu ocazia tragediei aviatice din Ucraina, ca să nu mai vorbim despre ofensiva maghiară din secuime, despre limba română a viitorului ministru al Culturii din cabinetul său etc. Marele partid al românilor, așa cum se gudură PSD să i se spună, se vede debusolat de oferta dreptei, chiar și neconfirmată deocamdată, pentru că parte din electoratul produs de Antena 3 va sesiza diferența cauză/efect tocmai în diferența problemă/soluție. Confruntarea politică îl va invita pe Victor Ponta să nu mai vorbească despre eternul motiv Băsescu și va trebui să pună degetul pe problemele actualității românești, să transceadă oricărui subiectivism. Klaus Johannis se conturează el însuși ca un Cine, pe când Victor Ponta nu mai poate rămâne un Ce. Klaus Johannis, așa cum o spunea și la Congresul Comun al Dreptei de sâmbătă, invită la acel soi de politică aptă să producă rezultate, nu circ. Victor Ponta, obișnuit să facă circ ieftin pe seama președintelui Băsescu, se vede nevoit să cânte într-o tonalitate pentru care nu are ambitusul necesar (vezi mesaje de genul: Reuniunea nebunilor și a mișeilor, Trădătorii câștigă doar pe termen scurt etc., replici fade la mesajele lui Klaus Johannis).

Un contracandidat precum Cătălin Predoiu, cu toată invulnerabilitatea și seriozitatea lui, i-ar fi fost mai comod lui Ponta și tipului său de ofensivă electorală. Cu Klaus Johannis lucrurile se schimbă radical: rigoarea germană începe cu propriul Sine și se continuă în lucruri, pe când tipul de personalitate dâmbovițeană se legitimează prin intenționalitate și mai puțin prin finalizări, de unde se trage și lichelismul românesc. Guvernarea lui Victor Ponta ar susține mai multă audiență doar pe această frecvență a intenționalității, deja bruiată de modelul german despre care scriau și americanii de la Newsweek. Așadar un Cine care își confirmă legitimitatea, contra un Ce care și-o pierde. Este nevoie de mai multă sobrietate în exercitarea funcției de președinte, constata sâmbătă Johannis, ceea ce, după episodul Băsescu, este tot mai evident. Din acest punct de vedere oferta neamțului este neîndoielnică din start; Victor Ponta trebuie încă să facă dovada sobrietății față de o instituție împotriva căreia a lucrat după scenariul din 2012, cel puțin în percepția acelei părți din electorat care a rămas fidelă lui Traian Băsescu. Desigur, Instituția Președintelui, spunea Johannis, trebuie repoziționată în raport cu nevoia de modernizare a Statului de Drept, cu independența Justiției, cu nevoia de prosperitatea și mai ales de afirmare europeană. Vorbim despre credibilitate: Victor Ponta are de recuperat în fața unor instituții europene, Klaus Johannis pleacă deja de la un potențial probat nu numai în calitatea de primar al Sibiului, ci și ca etnic german, scutit de orice suspiciuni autohtone și mai ales de orice iredentism. Noul Partid Național Liberal, noua alianță electorală, în afara căreia mai rămân ceva forțe de centru-dreapta posibil până la turul al doilea al prezidențialelor, au simțit pericolul ca stânga să asigure și președinția cu atât mai mult prin Victor Ponta, perceput ca o incertitudine pentru independenței Justiției, ca o loialitate față de aliații nord-atlantici și de la Bruxelles căreia i se preferă probabil Klaus Johannis. Crin Antonescu a înțeles asta și a preferat să facă pasul înapoi din cursa prezidențialelor, a preferat să-și scoată partidul dintr-o alianță care nu putea continua în parteneriat cu PSD și cu Victor Ponta, cum a motivat el însuși la momentul oportun și, decât o victorie deja calculată, mai bine o construcție bine întemeiată.

De fapt, candidatul noii alinațe de centru-dreapta va fi anunțat la 4 august, însă previziunile, după Congresul de sâmbătă, au căpătat mai mult contur în preajma lui Klaus Johannis, personalitate puternică, reclamată de o conjunctură asemănătoare celei care l-a adus pe Carol I să construiască România Modernă, după ce s-a depăși o inhibiție ce se estompa încă din secolul al XIX-lea. Cu viitorul președinte, de fapt vom sărbători și centenarul Marii Uniri, eveniment crucial, amintit de germanul Klaus Johannis, dar pe care băștinașul Victor Ponta uită să îl pomenească între dezideratele sale alături de înlăturarea regimului Băsescu.

One Response to Dezideratele unui prezidențiabil

    Faci un comentariu sau dai un răspuns?

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    *