Unde ești, tu, Poezie?

Întotdeauna le-au plăcut românilor poeziile. Ei înșiși au fost poeți. Și ce mai poezii au făcut! Să ne amintim de doinele și de baladele noastre, de cântecele de tot felul, care au legănat generații după generații. De când a deschis ochii, copilul și-a auzit mama cântându-i și spunându-i versuri. A fredonat în toată copilăria, păzind oile pe tăpșan, cântece. Și-a spus gândurile și simțămintele de tânăr îndrăgostit; și-a exprimat dorurile, necazurile, bucuriile și speranțele în tot restul vieții sub formă de poezii cântate. Pleacă din lume ,,cântat” de cei dragi. Poeziile și cântecele sunt învățate de la cei mai în vârstă, ori sunt creații proprii.

Poezia și cântecul au fost picăturile de fericire, pe care Dumnezeu ni le-a dat din bucuria îngerilor și din frumusețile raiului, ca să ne mai oblojim și noi sufletul din când în când cu ele. Ne-a dat și poeți de excepție, ca să fixeze mai bine și mai potrivit gândurile și simțămintele lor și ale neamului. Poeziile și cântecele ne-au fost doică, învățător, iubită, tovarăș de muncă și de luptă, mângâiere și speranță.

Am învățat cu plăcere nenumărate poezii în școală. Am citit cu bucurie multe volume de poezie din literatura română și străină. Citesc astfel de cărți de câte ori am prilej. Nu orice fel de poezii! Iubesc poezia clasică, iubesc pe Eminescu, pe Arghezi, pe Goga, pe Coșbuc și pe mulți alții, care au scris poezie pentru oameni ca mine.

Astăzi se scrie altfel de poezie și aceasta nu-mi place. Mi-e străină. N-o înțeleg. Nici nu știu dacă este sau nu poezie. Unele creații de acest gen parcă ar fi un amalgam de cuvinte, decupate din reviste și ziare și puse alături sub formă de ,,versuri”. Nu mai au semne de punctuație, puncte, virgule, semne de întrebare, de exclamație, nu mai au litere mari, ci doar un șir de cuvinte fără înțeles și fără rost. Cu mai mulți ani în urmă, am ajuns, întâmplător, la o lansare de carte în Craiova. Era vorba de o carte de ,,poezie”. Mai bine de o jumătate de oră a citit autorul din creațiile sale și eu n-am înțeles nimic. Mai bine de o jumătate de oră au vorbit apoi alții despre creațiile respective și iarăși n-am înțeles nimic. Mi-am zis că trebuie să plec de acolo, fiindcă sunt prea prost, ca să încurc oameni atât de deștepți!

De un sfert de veac răspândesc carte în țară și în străinătate. Cărțile care nu se vând sunt cele de poezie contemporană. Nu este întâmplător. Poporul nu înțelege poezia actuală, nu o simte, îi produce repulsie. Cei câțiva poeți, care se încăpățânează și mai scriu în dulcele stil clasic sunt marginalizați, socotiți învechiți de către noile batalioane de ,,poeți”. Cui folosesc acele noi creații, care, fără îndoială, că storc multă energie și sudoare? Scriitorii, poeții, artiștii, intelectualii în general, sunt învățătorii neamului. Asta cu condiția ca să vorbească pe limba neamului, pe înțelesul neamului. Altfel, creațiile lor sunt ,,înșirări de vorbe goale, ce din coadă au să sune”, cum ar fi spus Măria Sa Eminescu.

Redați poporului Poezia, pe care s-o poată înțelege și cu care să-și vindece sufletul!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*