Încă nedescătusată de clasicul scolastic, care o atrage spre piesaj și modele de poezie obisnuită, Alina Cristea percepe poemul modern cu antene sensibile, și îi face loc din când în când, în textele sale. Rămâne încă ancorată în lecturile care îmi amintesc de George Topârceanu; o poezie jucăusă, care cade cu accentul pe rime, un fel de floricele de porumb pe care îti face plăcere să le ronțăi, să te bucuri de ele. Un talent evident, o poetă care ar putea fi de primă pagină, dacă ar continua să scrie, dar si să citească poezie contemporană, să se confrunte la scenă deschisă cu poeții zilei. (Melania Cuc, scriitoare)
MUZA
Azi mi-am trimis iubita de acasă
Ca să răman cu mintea mea pribeagă;
Şi singur, n-am dormit o noapte întreagă,
Însă pensonul stă tăcut pe masă…
Şi îndreptat cu capul spre fereastră,
Deși se întrevad ai zilei zori,
Iar ochii mi se închid răzbunatori,
Aştept să-mi vină muza cea măiastră.
Să mă inspire caldarâmul nins
Sau să-mi închipui iar un coş cu flori…?
Cu fructe l-am pictat de-atâtea ori…
Ca şi albastrul mărilor întins…
Dar nu se îndură mâna nicidecum
Fără a muzei caldă insuflare
Să potriveasca dulce vreo culoare
Conturului cernit ca şi un scrum.
Iar dinspre colivia din perete –
Un melancolic tril de primavară!
Eu, întristat că muza nu coboară,
Mă uit către bătrânul meu sticlete.
Când dau să-mi scot ţigara din pachet
El dă din aripi neastâmparat,
Stârneşte aer rece şi uscat
Şi-mi tot aşterne praf pe şevalet.
MAREA
Mireasma mării vine ca din vis –
O, mare, vino de mă ia!
Mă ia cu un val şi du-mă în abis
Sau fă-mă o sirenă în umbra ta!
O adiere poate să mă faci,
Să-ţi unduiesc la suprafaţă spuma,
Sau daca vrei pe loc să nu mai zaci,
Mai bine fă-mă una cu furtuna!
Când la apus o barca te-a străbate
Aş vrea să fiu un marinar la post,
Să îţi cunosc cea mai ascunsă parte,
Iar cântul tău să-l ştiu tot pe de rost.
Dar tot atunci, când nimeni nu ar crede,
Ar trebui să mă transformi pe loc,
Ȋn nimeni alta decât Raza Verde,
Ca să aduc la îndragostiţi noroc.
O pasăre aş vrea apoi să fiu…
Să zbor necontenit pe cer albastru,
Pe umeri eu să port fără să ştiu,
De-a lungul mării, câte un nor sihastru.
Şi pe înserat când zboară stropi de mare
Ȋn aerul molatic de ocean,
Eu mi-aş dori să fiu chiar insăsi Marea –
Să pot să fiu zărita prin ochean!
REGRETUL TRENULUI CE PLEACĂ
Regretul surd al trenului ce pleacă
Îl știe numai el, așa cum dorul
Întipărit de „Cum ar fi fost dacă?”
Îl știe numai singur călătorul.
Romanța gării ce mereu rămâne
O știe gara toată pe de rost
Și o cântă lung șinele bătrâne
Sub roata grea a trenului anost.
…Greu de rămas în gara asta veche,
Cu inima la nu știu ce vagon;
Decât îndrăgostit fără pereche,
Mai bine prefăcut într-un peron!
MAI STAI!
Mai stai când din cuierul de mahon
Ȋţi iei umbrela şi îmi spui „Cu bine!„;
Mai stai când în halatul de la tine
Îţi fac zâmbind cu mana din balcon!
Mai stai când mi te ia tramvaiul iute
Iar noaptea vine să mă iscodească,
Mai stai cu frumuseţea nefirească,
Istorisindu-mi vrute si nevrute!
Mai stai nu două, numai o secundă
Când ieşi pe uşă din apartament
Si când o slabiciune de moment
Iţi face faţa dulce să se ascundă!
Mai stai copile mare, tu nu vezi
Că eu iţi spun în fiecare zi
Să mai rămâi la mine cât o fi?
Mai stai iubitul meu cu ochii verzi!
TIMPUL
Timpul Nopții îi dă aripi,
Dimineții coase rochii,
Face Ziua să roșească,
Seara să închidă ochii.
Alergând în rotocoale
Timpul râde nebunește.
Câteodată insensibil,
Altădata se oprește…
Timpul nicăieri nu pleacă,
Iarăși vine, iar se duce,
Sfătuindu-se cu ceasul
Încotro să o apuce.
Timpule, din loc in loc
Tu tot cauți să mă furi,
Te-am văzut cum mă măsori
Și o iei pe scurtături.
Și gonind în urma ta,
Timpule, ma pacalești,
Eu mă chinui să te prind,
Tu din urmă mă pândești.
…Mai mereu de-a v-ați ascunsea,
Timpule, așa îți place,
…Niciodată prins de nimeni,
Cui nu i-ar plăcea să joace?
ŞARPELE
Mişcările, ce largi, pe pietrele uscate,
Le ştii de la cadâne din ţări îndepărtate,
Coniacul îţi înmoaie mirosul decadent
Alături de şofranul adus din Orient.
Cum ti-a pierit culoarea de la arsenic…
Iar solzii de pe spate, dispuși în mozaic,
Reflectă vag lumina pe care nu o prinzi –
Se pierde dispersată în jocuri de oglinzi.
Privirea? De femeie ce trage din ţigară,
Ma cerţi cu rugăminţi – ai vrea sa ieşi afară,
Dar pentru ce? Să umbli în noapte după mine?
Să-mi numeri paşii ziua pe străzile străine…?
Degeaba – nu mai ai nici mâini şi nici picioare,
Ce mi-ai mai scotoci acum prin buzunare…!
Crezând ca ai să afli la mine vreun răspuns
M-ai ocărat întruna şi părul ţi l-ai smuls…
De nu mă crezi pe mine când spun că nu-l mai ai,
Priveşte-te lipsită de părul tău bălai!
Priveşte-te reptilă, mai ştii… adeseori,
Târându-te pe jos te prefăceai că mori?
Răspunde-mi din acvariu, te simt cum mă auzi,
Te faci că nu-nţelegi, de asta nu–mi răspunzi;
Aşa mi-e tonul vocii, doar ştii că nu-l ridic,
Ce straniu mi se pare că nu mai spui nimic!
Ce crudă isteria, iar mintea – ce bolnavă
Când singură în suflet ţi-ai picurat otravă,
Şi iată azi, iubito, când clopotele-ţi bat,
Veninul geloziei în ce te-a transformat!
DIMINEAȚA
-Iubita mea cu ochii de poveste,
Ce fericit sunt seara când dansăm,
Îmi pare atunci că toată casa este
Un carusel în care noi ne dăm!
Iubita mea care-mi măsori privirea
Și ma cunosti aievea cum sunt eu,
Aș vrea să-ți fac cadou nemărginirea
Și de-am putea să fim așa mereu…
Iubita mea, am să aduc de-acasă
Un orologiu care s-a oprit
Și poate când ai să-l așezi pe masă
Se va opri și timpul cel grăbit.
-Iubitul meu cu vorba ta măiastră,
Aș zăbovi cu tine să te-ascult,
Dar vezi după lumina din fereastră
Că zorii zilei au sosit de mult!
TOAMNA
…Iată, frunza se rotește
Îmbătată în cădere,
Iată, vântul se întețește
Printre crengile stinghere.
Iată norii cum înghit
Precaut dar mult din zare,
Trimițând spre infinit
Toate razele de soare.
Vara asta, bag de seamă,
Încetează să mai fie,
Iar cum timpul o tot cheamă –
Vine toamna timpurie!
Lasă un răspuns